Duminică, 14 ianuarie 2024
(de pe 13) Fericita Veronica da Binasco
călugăriță
Născută la Binasco, în provincia Milano, în anul 1445, din niște țărani umili, Veronica a intrat în vârstă de douăzeci și doi de ani în conventul augustinian "Sfânta Marta", în care a petrecut treizeci de ani de viață călugărească în umila slujbă de soră cerșetoare. Dar, la zece ani după moartea sa, care a avut loc la 13 ianuarie 1497, Leon al X-lea îi acorda deja cultul privat. În anii petrecuți în familie învățase numai simpla îndeletnicire de agricultor. Nu frecventase nici o școală și intrând în mănăstire a trebuit să obosească destul de mult pe paginile abecedarului pentru a învăța să citească și să scrie: rezultatele au fost puține, pentru că era o tânără obișnuită mai mult cu povara sapei decât cu ușoara pană de gâscă. Cu toate acestea a învățat cea mai importantă lecție de viață ascetică, când Fecioara i-a revelat printr-o viziune care este calea de urmat pentru a învăța știința divină care conduce la Dumnezeu: curăția inimii, răbdarea față de aproapele, care nu ne face să ne scandalizăm de vinovății, dar ne face să ne rugăm pentru cei care le comit și, a treia învățătură, meditarea asupra patimii lui Isus.
Pentru ca să-și fixeze în memorie aceste simple dar prețioase noțiuni, Fecioara i le-a transpus nu în literele alfabetului, dar în poetica simbolistică a culorilor: albul purității și al iubirii de Dumnezeu, negrul răbdării și roșul patimii. Astfel, înțelepciunea acestei foarte umile călugărițe analfabete a ajuns direct la izvorul divin, fără intermediari, și, deși nu deschisese niciodată o carte de teologie și cu atât mai puțin un tratat de psihologie, sora Veronica îi uimea pe cei din jur prin cutezanța doctrinei sale și prin intuiția clară pe care o avea despre mâhnirile altora. De altfel, sora Veronica era zilnic în contact cu lumea, pentru că misiunea ei era să întindă mâna din poartă în poartă. Dar ea dădea mai mult decât primea, frângând cu cei ce care venea în contact pâinea care hrănește sufletul.
A voit și să meargă la Roma, la invitația Fecioarei, pentru a duce un mesaj papei, atât de denigratul Alexandru al VI-lea. Papa (în ciuda a toate, un sincer cinstitor al Madonei) a primit-o cu bunăvoință și i-a ascultat cu atenție destăinuirile, înțelegând că se află în fața unui suflet pecetluit de predilecția divină. Înzestrată cu darul profeției, fericita Veronica s-a folosit de el și pentru a prevesti ziua și ora trecerii sale în veșnicie. Profeția s-a adeverit întocmai, iar sora Veronica a închis liniștită ochii la dangătul clopotului care chema surorile la recitarea numită "pieta", la 13 ianuarie 1497.
(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa și Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)