sâmbătă, 25 octombrie 2025
Sâmbătă din săptămâna a 29-a de peste an
Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
Lecturi: Rom 8,1-11; Ps 23; Lc 13,1-9
Liturghie la alegere, prefață comună
LECTURA I
Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morți locuiește în voi.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 8,1-11
Fraților, acum nu este nicio condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus, 2 căci legea Duhului vieții în Cristos Isus te-a eliberat de legea păcatului și a morții. 3 De fapt, ceea ce Legea nu putea, întrucât era slabă din cauza trupului, a fost posibil la Dumnezeu: Dumnezeu l-a trimis pe Fiu său într-un trup asemănător cu cel al păcatului, iar cât privește păcatul, a condamnat păcatul în trup, 4 pentru ca dreptatea Legii să se împlinească în noi, cei care umblăm nu după trup, ci după Duh. 5 Într-adevăr, cei care sunt după trup caută cele ale trupului, pe când cei care sunt după Duh, cele ale Duhului. 6 De fapt, dorința trupului este moarte, pe când dorința duhului este viață și pace. 7 De aceea, dorința trupului este dușmănie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate. 8 Dar cei care sunt în trup nu pot să-i placă lui Dumnezeu. 9 Însă voi nu sunteți în trup, ci în Duh, din moment ce Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, acesta nu este al lui. 10 Dar dacă Cristos este în voi, deși trupul este muritor din cauza păcatului, Duhul este viață datorită dreptății. 11 Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morți locuiește în voi, cel care l-a înviat pe Cristos din morți va învia și trupurile voastre muritoare, prin Duhul lui care locuiește în voi.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 23(24),1-2.3-4ab.5-6 (R.: cf. 6)
R.: Aceasta este generația celor care caută fața ta, Doamne.
1 Al Domnului este pământul și tot ce este pe el,
lumea și cei care locuiesc în ea.
2 Căci el l-a întemeiat pe mări
și l-a stabilit peste râuri. R.
3 Cine va urca pe muntele Domnului?
Cine se va ridica în locul său cel sfânt?
4ab Cel care are mâinile nepătate și inima curată,
cel care nu-și înalță sufletul spre lucruri deșarte. R.
5 Acesta va primi binecuvântare de la Domnul
și dreptate de la Dumnezeu, mântuitorul său.
6 Aceasta este generația celor care-l caută pe el,
a celor care caută fața Dumnezeului lui Iacob. R.
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Ez 33,11a
(Aleluia) Nu-mi găsesc plăcerea în moartea celui rău, spune Domnul, ci să se întoarcă și să trăiască. (Aleluia)
EVANGHELIA
Dacă nu vă convertiți, cu toții veți pieri la fel.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 13,1-9
În acel timp, au venit unii care i-au povestit lui Isus despre galileenii al căror sânge Pilat îl amestecase cu cel al jertfelor lor. 2 El, răspunzând, le-a zis: "Vi se pare că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni pentru că au suferit aceasta? 3 Vă spun, nicidecum! Dar dacă nu vă convertiți, cu toții veți pieri la fel. 4 Sau vi se pare că cei optsprezece peste care a căzut turnul din Siloe și i-a ucis erau mai vinovați decât toți ceilalți oameni care locuiau în Ierusalim? 5 Vă spun, nicidecum! Dar dacă nu vă convertiți, cu toții veți pieri la fel". 6 Apoi le-a spus această parabolă: "Un om a plantat un smochin în via sa și a venit să caute fructe în el, dar nu a găsit 7 și i-a spus viticultorului: «Iată, sunt trei ani de când vin să caut fructe în smochinul acesta, dar nu găsesc! Taie-l! De ce să mai secătuiască pământul?» 8 Acesta, răspunzând, i-a zis: «Stăpâne, mai lasă-l și anul acesta, pentru ca să-l sap de jur împrejur și să-i pun gunoi la rădăcină! 9 Poate va face fructe la anul. Dacă nu, îl vei tăia»".
Cuvântul Domnului
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio