miercuri, 15 octombrie 2025
Miercuri din săptămâna a 28-a de peste an
Sf. Tereza din Avila, fc. înv. **
Lecturi: Rom 2,1-11; Ps 61; Lc 11,42-46
Liturghie la alegere, prefață comună
Lecționarul sfinților: Rom 8,22-27: Duhul însuși intervine pentru noi cu suspine negrăite; Ps 18: Judecățile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte (sau Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și viață.); In 15,1-8: Cel care rămâne în mine și eu în el, acela aduce rod mult.
LECTURA I
Dumnezeu va răsplăti pe fiecare după faptele sale, mai întâi pe iudeu, apoi pe grec.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 2,1-11
Tu, omule care judeci, oricine ai fi, nu ai scuze, căci tocmai prin faptul că îl judeci pe altul, te condamni pe tine, pentru că tu, care judeci, săvârșești aceleași lucruri. 2 Noi știm că judecata lui Dumnezeu asupra celor care săvârșesc aceste lucruri este după adevăr. 3 Dar tu, omule care îi judeci pe cei care săvârșesc acestea, dar le practici și tu, crezi că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? 4 Sau disprețuiești bogăția bunătății sale, a îngăduinței și a îndelungii lui răbdări și nu-ți dai seama că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la convertire? 5 Dar prin împietrirea ta și prin inima ta nepocăită, îți aduni mânie pentru ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu, 6 care va răsplăti pe fiecare după faptele sale. 7 Celor care prin statornicia în a face bine caută gloria, cinstea și nemurirea, le va da viață veșnică, 8 iar celor care, din spirit de ambiție și nesupunere față de adevăr, din contră, se supun nelegiuirii, le va da mânie și furie. 9 Necaz și încercare peste orice suflet omenesc care săvârșește răul, mai întâi pentru iudeu și apoi pentru grec; 10 glorie, cinste și pace pentru oricine săvârșește binele, mai întâi pentru iudeu și apoi pentru grec, 11 căci la Dumnezeu nu este părtinire.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 61(62),2-3.6-7.9 (R.: 13b)
R.: Dumnezeule, tu răsplătești pe fiecare după faptele sale.
2 Numai în Dumnezeu își află liniștea sufletul meu,
de la el vine mântuirea mea.
3 Numai el este stânca și mântuirea mea, turnul meu de scăpare;
de aceea, nu mă clatin. R.
6 Numai în Dumnezeu își află sufletul meu liniștea,
pentru că numai de la el vine speranța mea.
7 Numai el este stânca și mântuirea mea, turnul meu de scăpare;
de aceea, nu mă clatin. R.
9 Poporule, pune-ți încrederea în el în orice moment!
Revărsați-vă inimile în fața lui!
Dumnezeu este refugiul nostru! R.
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 10,27
(Aleluia) Oile mele ascultă glasul meu, spune Domnul; eu le cunosc, iar ele mă urmează. (Aleluia)
EVANGHELIA
Vai vouă, fariseilor! Vai vouă, învățați ai Legii!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 11,42-46
În acel timp, Isus a spus: "Vai vouă, fariseilor, pentru că dați zeciuială din mentă, din rută și din toate ierburile, dar lăsați la o parte dreptatea și iubirea lui Dumnezeu: acestea trebuia să le faceți, iar pe acelea să nu le neglijați! 43 Vai vouă, fariseilor! Vă plac primul loc în sinagogi și saluturile în piețe. 44 Vai vouă, pentru că sunteți ca mormintele care nu se văd și oamenii calcă pe deasupra fără să știe". 45 Unul dintre învățații Legii, răspunzând, i-a zis: "Învățătorule, vorbind astfel, ne jignești și pe noi!" 46 El i-a zis: "Vai și vouă, învățați ai Legii, pentru că îi încărcați pe oameni cu poveri greu de purtat, dar voi nici măcar cu unul dintre degetele voastre nu atingeți aceste poveri".
Cuvântul Domnului
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio