marti, 10 septembrie 2024
Marți din săptămâna a 23-a de peste an
Sf. Nicolae din Tolentino, pr.
Lecturi: 1Cor 6,1-11; Ps 149; Lc 6,12-19
Liturghie la alegere, prefață comună
LECTURA I
Frate cu frate se judecă, și aceasta, înaintea celor necredincioși.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 6,1-11
Fraților, îndrăznește cineva dintre voi, care are vreo pricină cu un altul, să se lase judecat de cei nedrepți, și nu de sfinți? 2 Sau nu știți că sfinții vor judeca lumea? Și dacă lumea este judecată de voi, sunteți nevrednici ca să judecați probleme mărunte? 3 Nu știți că noi îi vom judeca pe îngeri? Cu atât mai mult problemele vieții acesteia. 4 Așadar, dacă aveți neînțelegeri în probleme ale vieții acesteia, îi puneți judecători pe acei care nu au nicio trecere în Biserică? 5 O spun spre rușinea voastră: oare chiar nu este între voi niciun înțelept care să poată judeca între frați? 6 Însă frate cu frate se judecă; și aceasta,
înaintea celor necredincioși? 7 Deja numai simplul fapt că aveți procese între voi este o decădere. De ce nu acceptați mai degrabă să fiți nedreptățiți? Pentru ce nu acceptați mai degrabă să fiți păgubiți? 8 Ba, chiar voi faceți nedreptate și faceți și pagubă, și aceasta chiar fraților. 9 Sau nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați: nici desfrânații, nici idolatrii, nici adulterii, nici cei cu perversiuni sexuale, nici homosexualii, 10 nici hoții, nici lacomii, nici bețivii, nici bârfitorii, nici hrăpăreții nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu! 11 Și așa erați unii dintre voi, dar ați fost spălați, ați fost sfințiți, ați fost justificați în numele Domnului Isus Cristos și în Duhul Dumnezeului nostru.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 149,1-2.3-4.5-6a și 9b (R.: 4a)
R.: Domnului îi place de poporul său.
sau:
Aleluia.
1 Cântați Domnului un cântec nou,
lauda lui în adunarea credincioșilor săi!
2 Să se bucure Israel de creatorul său,
să tresalte de bucurie fiii Sionului pentru regele lor! R.
3 Să laude numele lui în dansuri,
să-i cânte psalmi cu tamburina și cu harpa.
4 Căci Domnului îi place de poporul său
și-i încoronează pe cei umili cu mântuire. R.
5 Să tresalte de bucurie, în glorie, credincioșii lui,
să scoată strigăte de bucurie în așternutul lor!
6a Gura să le fie plină de laudele Domnului;
9b aceasta este o cinste pentru toți credincioșii lui. R.
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE cf. In 15,16
(Aleluia) Eu v-am ales pe voi, ca să mergeți și să aduceți rod, iar rodul vostru să rămână, spune Domnul. (Aleluia)
EVANGHELIA
Isus a petrecut noaptea în rugăciune. Apoi a ales doisprezece dintre ei, pe care i-a numit apostoli.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,12-19
În zilele acelea, Isus s-a dus pe munte, să se roage, și a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu. 13 Când s-a făcut ziuă, i-a chemat pe discipolii săi la sine și a ales doisprezece dintre ei pe care i-a numit apostoli: 14 pe Simon, pe care l-a numit Petru, și pe Andrei, fratele lui, pe Iacob și Ioan, pe Filip și Bartolomeu, 15 pe Matei și Toma, pe Iacob, fiul lui Alfeu, și pe Simon numit Zelotul, 16 pe Iuda, fiul lui Iacob, și pe Iuda Iscariot, care a devenit trădător. 17 Coborând împreună cu ei, s-a oprit pe câmpie. O mare mulțime de discipoli ai săi și mult popor din toată Iudeea, din Ierusalim și din zona de pe coastă a Tirului și a Sidonului 18 au venit ca să-l asculte și să fie vindecați de bolile lor. Cei chinuiți de duhuri necurate erau vindecați 19 și toată mulțimea căuta să-l atingă, pentru că ieșea din el o putere care-i vindeca pe toți.
Cuvântul Domnului
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio