sâmbătă, 20 iulie 2024
Sâmbătă din săptămâna a 15-a de peste an
Ss. Apolinar, ep. m. *; Ilie, profet; Aurel, ep.
Lecturi: Mih 2,1-5; Ps 9; Mt 12,14-21
Liturghie la alegere, prefață comună
ARCB: Sf. Ilie, profet *
LECTURA I
Tânjesc după câmpii și le jefuiesc, după case și le iau.
Citire din cartea profetului Miheia 2,1-5
Vai de cei care plănuiesc înșelăciune și de cei care înfăptuiesc răul în paturile lor! La lumina dimineții o fac, căci este în puterea mâinii lor. 2 Tânjesc după câmpii și le jefuiesc, după case și le iau. Îi oprimă pe cel viteaz și casa lui, pe fiecare și proprietatea lui. 3 De aceea, așa spune Domnul: "Iată, eu fac planuri împotriva acestei familii rele de la care nu vă îndepărtați grumajii! Nu veți umbla cu capul sus, pentru că este un timp rău. 4 În ziua aceea, se va înălța împotriva voastră un proverb, se va face plângere și se va spune: «Câmpiile sunt ruinate, partea de moștenire a poporului meu este schimbată. Cum va fi îndepărtat de la mine! El a împărțit câmpiile noastre celui rebel». 5 De aceea, nu va mai fi pentru tine cine să arunce funia la sorți în adunarea Domnului".
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 9B(10),1-2.3-4.7-8.14 (R.: 12b)
R.: Nu uita, Doamne, de cei sărmani ai tăi!
1(22) Pentru ce, Doamne, stai departe,
de ce te ascunzi la vreme de strâmtorare?
2(23) Cel nelegiuit, în mândria lui, îl asuprește pe cel sărman,
care cade în cursele pe care acesta i le întinde. R.
3(24) Căci nelegiuitul se laudă în dorința sufletului său,
iar cel lacom de câștig se consideră binecuvântat de Domnul
4(25) Cel nelegiuit îl disprețuiește cu aroganță pe Domnul:
"Nu va căuta Dumnezeu; nu este Dumnezeu!"
Acestea sunt toate gândurile lui. R.
7(28) Gura lui e plină de blesteme, de înșelăciune și asuprire;
sub limba lui este silnicie și nedreptate.
8(29) Stă la pândă după tufișuri,
ca să-l ucidă, din ascunzători, pe cel nevinovat. R.
14(35) Dar tu vezi, tu iei în seamă truda și indignarea
și le iei în mâinile tale.
În tine se abandonează cel nenorocit;
tu îl ajuți pe cel orfan. R.
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE 2Cor 5,19
(Aleluia) Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu sine și punând în noi cuvântul reconcilierii. (Aleluia)
EVANGHELIA
Le poruncea să nu-l facă cunoscut, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul Isaia.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 12,14-21
În acel timp, fariseii, ieșind, au ținut sfat împotriva lui Isus ca să-l dea la moarte. 15 Dar Isus, știind aceasta, a plecat de acolo. Mulți l-au urmat, iar el i-a vindecat pe toți 16 și le poruncea cu asprime să nu-l facă cunoscut, 17 ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul Isaia, care zice: 18 "Iată servitorul meu pe care l-am ales, iubitul meu, în care sufletul meu își află plăcerea! Voi pune Duhul meu peste el și el va vesti popoarelor judecata. 19 Nu se va certa, nici nu va striga și nici nu va auzi cineva glasul lui pe drumuri. 20 Trestia frântă nu o va strivi, iar fitilul care fumegă nu-l va stinge până ce nu va duce judecata la victorie, 21 iar neamurile își vor pune speranța în numele lui".
Cuvântul Domnului
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio