sâmbătă, 22 iunie 2024
Sâmbătă din săptămâna a 11-a de peste an
Ss. Paulin de Nola, ep. *; Ioan Fisher, ep., și Thomas Morus, m. *; Niceta de Remesiana, ep.
Lecturi: 2Cr 24,17-25; Ps 88; Mt 6,24-34
Liturghie la alegere, prefață comună
LECTURA I
L-au ucis pe Zaharia între templu și altar.
Citire din cartea a doua a Cronicilor 24,17-25
În zilele acelea, după moartea lui Iehoiada, căpeteniile lui Iuda au venit și s-au prosternat înaintea regelui Ioas. Atunci regele i-a ascultat. 18 Au abandonat casa Domnului Dumnezeului părinților lor și au slujit Așerelor și idolilor. Mânia Domnului a venit asupra lui Iuda și asupra Ierusalimului din cauza acestei vinovății. 19 Domnul a trimis la ei profeți ca să-i facă să se întoarcă la el; aceștia au mărturisit împotriva lor, dar ei nu și-au plecat urechea. 20 Duhul lui Dumnezeu l-a învestit pe Zaharia, fiul preotului Iehoiada. El a stat înaintea poporului și le-a zis: "Așa vorbește Dumnezeu: «De ce încălcați legile Domnului? Nu veți avea succes! Voi l-ați părăsit pe Domnul, de aceea și el vă părăsește pe voi»". 21 Au conspirat împotriva lui și l-au bătut cu pietre din porunca regelui în curtea casei Domnului. 22 Nu și-a amintit regele Ioas de bunăvoința pe care i-a arătat-o Iehoiada, tatăl său, și i-a ucis fiul. În timp ce murea, el a zis: "Să vadă Domnul și să judece!" 23 După trecerea anului, armata lui Aram a urcat împotriva lui Ioas. Au venit în Iuda și în Ierusalim și au ucis toate căpeteniile poporului. Iar prada lor au trimis-o regelui de la Damasc. 24 Cu un număr mic de oameni a venit armata lui Aram, dar Domnul a dat în mâna lor o armată foarte numeroasă, căci l-au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinților lor. Ei au împlinit sentința față de Ioas. 25 Când au plecat de la el, lăsându-l în mari suferințe, slujitorii lui au conspirat împotriva lui din cauza sângelui fiului lui Iehoiada, preotul, și l-au ucis în patul lui. L-au îngropat în cetatea lui David, dar nu l-au îngropat în mormintele regilor.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 88(89),4-5.29-30.31-33.34-35 (R.: cf. 29a)
R.: Bunătatea Domnului este pe vecie.
4 Am încheiat alianță cu alesul meu,
i-am promis cu jurământ slujitorului meu David:
5 "îți voi întări seminția pe vecie,
din generație în generație,
îți voi întemeia tronul tău de domnie". R.
29 Pentru el păstrez pe veci îndurarea mea
și alianța mea va rămâne față de el neclintită.
30 Îi voi statornici pe veci descendența
și tronul lui va dura cât zilele cerului. R.
31 Dacă fiii lui vor părăsi legea mea
și nu vor umbla după judecățile mele,
32 dacă vor profana hotărârile mele și nu vor păzi poruncile mele,
33 atunci îi voi pedepsi cu varga pentru răzvrătirea lor
și pentru nelegiuirile lor, cu biciul. R.
34 Dar nu-mi voi retrage îndurarea de la el
și fidelitatea mea nu va înceta.
35 Nu-mi voi profana alianța
și nu voi schimba ceea ce a ieșit de pe buzele mele. R.
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE 2Cor 8,9cd
(Aleluia) Isus Cristos, deși era bogat, s-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogățiți. (Aleluia)
EVANGHELIA
Nu vă îngrijorați pentru ziua de mâine.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 6,24-34
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: "Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul și îl va iubi pe celălalt, sau va ține la unul, iar pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și mamonei. 25 De aceea vă spun: nu vă îngrijorați pentru viața voastră: ce veți mânca sau ce veți bea, nici pentru trupul vostru: cu ce vă veți îmbrăca. Oare nu este viața mai mult decât hrana, iar trupul mai mult decât îmbrăcămintea? 26 Priviți păsările cerului: nu seamănă, nu seceră, nici nu adună în hambar, iar Tatăl vostru ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi mult mai de preț decât ele? 27 Cine dintre voi, oricât s-ar strădui, poate să adauge câtuși de puțin la durata vieții sale? 28 Iar pentru îmbrăcăminte de ce vă străduiți? Observați cum cresc crinii de pe câmp: nu trudesc și nu țes. 29 Totuși vă spun că nici Solomon, în toată gloria lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. 30 Așadar, dacă Dumnezeu îmbracă astfel iarba câmpului, care astăzi este și mâine se aruncă în cuptor, cu cât mai mult pe voi, oameni cu puțină credință? 31 Deci, nu vă îngrijorați, spunând: «Ce vom mânca? Ce vom bea?» sau «Cu ce ne vom îmbrăca?»! 32 Căci pe toate acestea le caută neamurile păgâne; dar Tatăl vostru ceresc știe că aveți nevoie de toate acestea. 33 Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui și toate acestea vi se vor adăuga! 34 Deci nu vă îngrijorați pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăși. Ajunge zilei răutatea ei".
Cuvântul Domnului
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio