vineri, 14 iunie 2024
Vineri din săptămâna a 10-a de peste an
Ss. Valeriu și Rufin, m.; Elizeu, profet
Lecturi: 1Rg 19,9.11-16; Ps 26; Mt 5,27-32
Liturghie la alegere, prefață comună
LECTURA I
Ieși pe munte și stai în calea Domnului!
Citire din cartea întâi a Regilor 19,9.11-16
În zilele acelea, Ilie a ajuns acolo, la peșteră, și a adormit acolo; și, iată, a fost adresat un cuvânt al Domnului către el: "Ce faci aici, Ilie?" 11 Domnul i-a zis: "Ieși și stai pe munte în fața Domnului, deoarece, iată, Domnul e pe punctul să treacă!" Atunci a fost un vânt mare și puternic, să rupă munții și să despice stâncile în fața Domnului; dar nu era în vânt Domnul. După vânt a fost un cutremur de pământ; dar nu era în cutremur Domnul. 12 După cutremur a fost un foc; dar nu era în foc Domnul; după foc a fost un sunet de liniște adâncă. 13 Când l-a auzit Ilie, și-a acoperit fața cu mantaua, a ieșit și a stat la intrarea peșterii; și, iată, a fost o voce către el: "Ce faci aici, Ilie?" 14 El a răspuns: "Sunt plin de zel pentru Domnul Dumnezeul Sabaot, pentru că au abandonat alianța ta fiii lui Israel, au demolat altarele tale și i-au ucis cu sabia pe profeții tăi; am rămas doar eu, însă caută viața mea pentru a o lua". 15 Domnul i-a spus: "Mergi, întoarce-te pe calea ta, spre pustiul Damascului; când ajungi, unge-l pe Hazael rege peste Aram, 16 pe Iehu, fiul lui Nimsi, unge-l rege peste Israel și pe Elizeu, fiul lui Șafat din Abel-Mehola unge-l profet în locul tău!
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 26(27),7-8a.8b-9abc.13-14 (R.: 8b)
R.: Inima mea îmi spune, Doamne, să caut fața ta.
7 Ascultă-mi, Doamne, glasul când te chem:
îndură-te de mine și răspunde-mi!
8a Din partea ta îmi spune inima:
"Căutați-mi fața!" R.
8b Eu caut, Doamne, fața ta.
9abc Nu-ți ascunde fața de la mine,
nu-l îndepărta cu mânie pe slujitorul tău;
tu ești ajutorul meu, nu mă respinge! R.
13 Cred că voi vedea bunătățile Domnului
pe pământul celor vii.
14 Așteaptă-l pe Domnul, fii tare,
întărește-ți inima și nădăjduiește în Domnul! R.
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Fil 2,15d-16a
(Aleluia) Păziți cuvântul vieții, ca să fiți în mijlocul lumii ca niște făclii mereu aprinse! (Aleluia)
EVANGHELIA
Oricine privește o femeie, dorind-o, a și comis adulter cu ea în inima lui.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,27-32
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: "Ați auzit că s-a spus: «Să nu comiți adulter!» 28 Eu însă vă spun că oricine privește o femeie dorind-o a și comis adulter cu ea în inima lui. 29 Dacă ochiul tău drept te scandalizează, scoate-l și aruncă-l de la tine, căci este mai bine pentru tine să piară unul dintre membrele tale, decât să-ți fie aruncat în Gheenă tot trupul! 30 Și, dacă mâna dreaptă te scandalizează, taie-o și arunc-o de la tine, pentru că este mai bine pentru tine ca să piară unul dintre membrele tale, decât tot trupul tău să ajungă în Gheenă! 31 S-a spus: «Dacă cineva își lasă femeia, să-i dea act de despărțire!» 32 Eu însă vă spun: oricine își lasă femeia, în afară de caz de desfrânare, o face să comită adulter și oricine se căsătorește cu una lăsată comite adulter".
Cuvântul Domnului
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio