miercuri, 15 mai 2024
Miercuri din săptămâna a 7-a a Paștelui
Sf. Isidor Plugarul
Lecturi: Fap 20,28-38; Ps 67; In 17,11b-19
Liturghie proprie, prefață pentru Înălțare I sau II
ARCB: Sf. Isidor Plugarul *
LECTURA I
Vă încredințez lui Dumnezeu care are puterea să zidească și să dea moștenirea.
Citire din Faptele Apostolilor 20,28-38
În zilele acelea, Paul le-a spus prezbiterilor veniți de la Efes: "Vegheați asupra voastră și asupra întregii turme peste care Duhul Sfânt v-a pus supraveghetori ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu pe care și-a dobândit-o prin sângele propriului Fiu! 29 Eu știu că după plecarea mea vor intra printre voi lupi hrăpăreți, care nu vor cruța turma. 30 Chiar și dintre voi se vor ridica oameni care vor spune cuvinte răstălmăcite ca să-i atragă pe discipoli după ei. 31 De aceea, vegheați și aduceți-vă aminte că, timp de trei ani, noaptea și ziua, nu am încetat să vă îndemn cu lacrimi pe fiecare dintre voi! 32 Iar acum vă încredințez lui Dumnezeu și cuvântului harului său, care are puterea să zidească și să dea moștenirea tuturor celor care au fost sfințiți. 33 Nu am râvnit nici argintul, nici aurul, nici haina nimănui; 34 dar voi știți că pentru trebuințele mele și ale celor care erau cu mine au slujit aceste mâini. 35 V-am arătat în toate privințele că, trudind astfel, trebuie să le veniți în ajutor celor slabi, amintindu-vă de cuvintele Domnului Isus. Căci el spunea: «Este mai mare fericire în a da decât în a primi»". 36 După ce a spus acestea, a îngenuncheat și s-a rugat împreună cu ei toți. 37 Atunci toți au izbucnit în plâns, l-au îmbrățișat și l-au sărutat. 38 Erau întristați mai ales pentru cuvântul pe care li-l spusese, că nu aveau să mai vadă fața lui. Apoi l-au însoțit până la corabie.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 67(68),29-30.33-35a.35b-36c (R.: 33a)
R.: Domnii ale pământului, cântați-i lui Dumnezeu!
sau:
Aleluia.
29 Arată-ți, Dumnezeul meu, puterea,
confirmă, Dumnezeule, ceea ce ai făcut pentru noi!
30 Pentru templul tău din Ierusalim,
regii îți vor aduce daruri. R.
33 Cântați lui Dumnezeu, domnii ale pământului,
cântați Domnului psalmi;
34 lui, care vine călare pe ceruri, pe cerurile veșnice,
iată, răsună cu putere glasul lui în tunet!
35a Recunoașteți-i lui Dumnezeu puterea! R.
35b Măreția lui asupra Israelului,
puterea lui mai presus de nori!
36c Binecuvântat să fie Dumnezeu! R.
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Cf. In 17,17ba
(Aleluia) Cuvântul tău, Doamne, este adevărul. Consacră-ne în adevărul tău! (Aleluia)
EVANGHELIA
Să fie una ca și noi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 17,11b-19
În acel timp, Isus, ridicându-și ochii spre cer, s-a rugat, zicând: "Tată sfânt, păstrează-i în numele tău pe care mi l-ai dat, ca ei să fie una ca și noi! 12 Cât timp am fost cu ei, eu i-am păstrat în numele tău pe care mi l-ai dat și i-am păzit și nimeni dintre ei nu s-a pierdut în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. 13 Acum însă vin la tine și spun acestea în lume ca să aibă bucuria mea deplină în ei. 14 Eu le-am dat cuvântul tău, iar lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, așa cum eu nu sunt din lume. 15 Nu te rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzești de Cel Rău. 16 Ei nu sunt din lume așa cum eu nu sunt din lume. 17 Consacră-i în adevăr! Cuvântul tău este adevăr. 18 După cum m-ai trimis pe mine în lume, și eu îi trimit pe ei în lume 19 și pentru ei mă consacru pe mine însumi, ca și ei să fie consacrați în adevăr".
Cuvântul Domnului
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio