Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală

 LECTURILE ZILEI 
aprilie
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930     

luni, 8 aprilie 2024

† BUNA-VESTIRE

Ss. Iulia Billiart, călug.; Dionisie, ep.

Lecturi: Is 7,10-14; 8,10c; Ps 39; Evr 10,4-10; Lc 1,26-38

Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefață proprie

Sărbătoarea a fost transferată de la 25 martie, fiind Săptămâna Sfântă. La cuvintele Crezului "Și s-a întrupat... s-a făcut om" se îngenunchează.

LECTURA I
Iată, fecioara va zămisli!
Citire din cartea profetului Isaia 7,10-14; 8,10c
În zilele acelea, Domnul i-a vorbit lui Ahaz, zicându-i: "Cere un semn de la Domnul Dumnezeul tău: fie din adâncul Șeolului, fie de deasupra, din înălțimi!" 12 Ahaz a răspuns: "Nu voi cere și nu-l voi ispiti pe Domnul". 13 Isaia a zis: "Ascultați, casă a lui David! Este puțin lucru să obosiți pe oameni, că veniți să îl obosiți și pe Dumnezeul meu? 14 De aceea, însuși Domnul vă va da un semn: iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu, căruia îi va pune numele «Emanuel», 8,10c căci cu noi este Dumnezeu!"

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 39(40),2 și 4ab.7-8a.8b-9.10 (R.: 8a și 9a)
R.: Iată, vin, Doamne, ca să fac voința ta!

2 Cu dor l-am așteptat pe Domnul,
iar el s-a plecat spre mine și mi-a ascultat strigătul.
4ab El a pus în gura mea un cântec nou,
un imn de laudă pentru Dumnezeul nostru. R.

7 Jertfă și ofrandă tu nu dorești,
tu mi-ai deschis urechile;
nu ceri nici arderi de tot, nici jertfă pentru păcat.
8a Atunci, am zis: "Iată, vin! R.

8b În sulul cărții este scris despre mine:
9 ca să fac voința ta!"
Dumnezeul meu, aceasta o doresc.
Legea ta este în adâncul inimii mele. R.

10 Vestesc dreptatea ta în adunarea cea mare;
nu-mi închid buzele; tu știi lucrul acesta, Doamne. R.

11 Nu am tăinuit dreptatea ta în inima mea,
ci vorbesc despre fidelitatea și mântuirea ta.
Nu am ascuns îndurarea și adevărul tău
în adunarea cea mare. R.

LECTURA A II-A
Iată, vin ca să fac voința ta!
Citire din Scrisoarea către Evrei 10,4-10
Fraților, sângele taurilor și al țapilor nu poate să înlăture păcatele. 5 Pentru aceasta, intrând în lume, Cristos spune: "Tu n-ai voit nici jertfă, nici ofrandă, ci mi-ai alcătuit un trup. 6 Nu ți-au plăcut nici arderile de tot, nici jertfele pentru păcat. 7 Atunci am zis: «Iată, vin - în sulul cărții este scris despre mine - ca să fac voința ta, Dumnezeule!»" 8 După ce a spus mai întâi: "Tu n-ai voit și nici nu ți-au plăcut jertfele și ofrandele, arderile de tot și jertfele pentru păcat - acestea sunt totuși oferite conform Legii - 9 acum, zice, iată, vin ca să fac voința ta!" Astfel, desființează jertfa dintâi ca s-o întemeieze pe a doua. 10 Datorită acestei voințe, suntem sfințiți prin jertfa trupului lui Isus Cristos o dată pentru totdeauna.

Cuvântul Domnului

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 1,14ac
(Aleluia) Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi, iar noi am văzut mărirea lui. (Aleluia)

EVANGHELIA
Vei zămisli și vei naște un fiu.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 1,26-38
În acel timp, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, 27 la o fecioară logodită cu un bărbat, al cărui nume era Iosif, din casa lui David. Iar numele fecioarei era Maria. 28 Și, intrând la ea, i-a spus: "Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!" 29 Ea s-a tulburat la acest cuvânt și cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta. 30 Însă îngerul i-a spus: "Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu! 31 Vei zămisli și vei naște un fiu și-l vei numi Isus. 32 Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt și Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; 33 și va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârșit". 34 Maria a spus către înger: "Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?" 35 Răspunzând, îngerul i-a spus: "Duhul Sfânt va veni asupra ta și puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naște va fi numit Fiul lui Dumnezeu. 36 Iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit și ea un fiu la bătrânețe; și aceasta este luna a șasea pentru ea, care era numită sterilă, 37 pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil! 38 Atunci, Maria a spus: "Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!" Și îngerul a plecat de la ea.

Cuvântul Domnului

Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat