Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală

 LECTURILE ZILEI 
aprilie
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930     

luni, 22 aprilie 2024

Luni din săptămâna a 4-a a Paștelui

Ss. Soter și Caius, pp.; Leonida, m.

Lecturi: Fap 11,1-18; Ps 41 și 42; In 10,1-10

Liturghie proprie, prefață pentru Paști (II, III, IV sau V)

LECTURA I
Deci Dumnezeu le-a dat și păgânilor convertirea spre viață.
Citire din Faptele Apostolilor 11,1-18
În zilele acelea, apostolii și frații care erau în Iudeea au auzit că și păgânii au primit cuvântul lui Dumnezeu. 2 Când Petru a urcat la Ierusalim, cei circumciși îl mustrau, 3 zicând: "Ai intrat la oameni care nu au primit circumcizia și ai mâncat împreună cu ei". 4 Atunci Petru a început să le explice pe rând: 5 "Mă aflam în cetatea Iope și eram în rugăciune. Am avut în extaz o viziune: cobora ceva ca o pânză mare, lăsată din cer de cele patru colțuri, și a ajuns la mine. 6 M-am uitat cu atenție și am văzut în ea patrupedele pământului, fiarele sălbatice, reptilele și păsările cerului. 7 Am auzit atunci un glas care spunea: «Ridică-te, Petru, taie și mănâncă!» 8 Dar eu am zis: «Nicidecum, Doamne, pentru că niciodată nu a intrat în gura mea ceva impur sau necurat». 9 Însă glasul din ceruri mi-a spus a doua oară: «Ceea ce Dumnezeu a curățat, tu să nu numești impur!» 10 Aceasta s-a petrecut de trei ori și din nou totul a fost ridicat la cer. 11 Și iată, dintr-o dată, trei oameni trimiși din Cezareea la mine s-au oprit în fața casei în care mă aflam! 12 Atunci, Duhul mi-a zis: «Mergi cu ei fără nicio ezitare!» Au venit cu mine și acești șase frați și am intrat în casa omului. 13 El ne-a povestit cum a văzut un înger în casa lui, stând în picioare și spunându-i: «Trimite la Iope și cheamă-l pe Simon, care se numește Petru, 14 care îți va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu și toată casa ta!» 15 Când am început să vorbesc, Duhul Sfânt s-a coborât peste ei ca și peste noi la început. 16 Atunci mi-am adus aminte de cuvântul Domnului, care a spus: «Ioan a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt». 17 Așadar, dacă Dumnezeu le-a dat și lor același dar ca și nouă, pentru că au crezut în Domnul Isus Cristos, cine eram eu ca să-l pot împiedica pe Dumnezeu?" 18 Când au auzit aceste cuvinte, s-au liniștit și l-au glorificat pe Dumnezeu, zicând: "Deci Dumnezeu le-a dat și păgânilor convertirea spre viață".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 41(42),2-3; 42(43),3.4 (R.: cf. Ps 41(42),3a)
R.: Sufletul meu e însetat de tine, Doamne, Dumnezeu meu.
sau:
Aleluia.

2 Cum dorește cerbul izvoarele de apă,
așa te dorește sufletul meu pe tine, Dumnezeule!
3 Sufletul meu e însetat de Dumnezeu, de Dumnezeul cel viu;
când voi veni și voi vedea fața lui Dumnezeu?R.

42,3 Trimite-mi lumina și adevărul tău!
Ele să mă călăuzească,
să mă ducă la muntele tău cel sfânt
și în lăcașurile tale! R.

4 Voi merge la altarul lui Dumnezeu,
la Dumnezeul bucuriei și veseliei mele,
și te voi lăuda cu harpa,
Dumnezeule, Dumnezeul meu! R.

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 10,14
(Aleluia) "Eu sunt păstorul cel bun, spune Domnul. Eu cunosc oile mele și ele mă cunosc pe mine". (Aleluia)

EVANGHELIA*
Eu sunt poarta oilor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 10,1-10
În acel timp, Isus le-a zis: "Adevăr, adevăr vă spun: Cine nu intră în staulul oilor pe poartă, ci sare prin altă parte, acela este un hoț și un tâlhar; 2 dar cel care intră pe poartă este păstorul oilor. 3 Acestuia portarul îi deschide și oile ascultă glasul lui; el își cheamă oile pe nume și le conduce afară. 4 Când le-a scos pe toate ale sale, merge înaintea lor, iar oile îl urmează pentru că îi cunosc vocea. 5 Pe un străin nu l-ar urma, ci ar fugi de el, pentru că nu cunosc vocea străinilor". 6 Isus spusese această asemănare pentru ei, dar ei nu au înțeles ceea ce le vorbea. 7 Atunci, Isus a zis din nou: "Adevăr, adevăr vă spun: eu sunt poarta oilor. 8 Toți cei care au venit înainte de mine sunt hoți și tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. 9 Eu sunt poarta. Dacă cineva intră prin mine, va fi mântuit. Va intra și va ieși și va găsi pășune. 10 Hoțul nu vine decât să fure, să înjunghie și să ucidă. Eu am venit ca să aibă viață și să o aibă din belșug".

Cuvântul Domnului

Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat