Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală

 LECTURILE ZILEI 
martie
LMMJVSD
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

duminică, 31 martie 2024

† ÎNVIEREA DOMNULUI (PAȘTELE)

Sf. Beniamin, diacon m.

Lecturi: Fap 10,34a.37-43; Ps 117; Col 3,1-4 (1Cor 5,6b-8); In 20,1-9

Liturghie proprie, Gloria, Secvență, Credo, prefață pentru Paști I

Colectă pentru seminariile diecezane.

LECTURA I
Am mâncat și am băut cu el după ce a înviat din morți.
Citire din Faptele Apostolilor 10,34a.37-43
În zilele acelea, Petru, deschizându-și gura, a spus: "Voi știți ceea ce s-a petrecut în toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul pe care l-a predicat Ioan: 38 cum l-a uns Dumnezeu pe Isus din Nazaret cu Duhul Sfânt și cu putere. Acesta a trecut făcând bine și vindecându-i pe toți cei care erau stăpâniți de diavol, pentru că Dumnezeu era cu el. 39 Noi suntem martori la tot ce a făcut în ținutul iudeilor și în Ierusalim. Pe el l-au omorât atârnându-l pe lemn. 40 Pe acesta Dumnezeu l-a înviat a treia zi și a îngăduit să se arate 41 nu întregului popor, ci nouă, martorilor aleși mai înainte de Dumnezeu, care am mâncat și am băut cu el după ce a înviat din morți, 42 și ne-a poruncit să predicăm poporului și să dăm mărturie că el a fost pus de Dumnezeu judecător al celor vii și al celor morți. 43 Toți profeții dau mărturie despre el că oricine crede în el primește iertarea păcatelor prin numele lui".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 117(118),1-2.16ab-17.22-23 (R.: 24)
R.: Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim în ea!
sau:
Aleluia, Aleluia, Aleluia.

1 Lăudați-l pe Domnul, pentru că este bun:
veșnică este îndurarea lui!
2 Să spună acum Israel că este bun:
veșnică este îndurarea lui! R.

16ab Dreapta Domnului a făcut lucruri minunate,
dreapta Domnului m-a înălțat.
17 Nu voi muri, ci voi trăi
și voi istorisi faptele Domnului. R.

22 Piatra pe care au aruncat-o zidarii
a ajuns în capul unghiului.
23 Domnul a făcut acest lucru
și este minunat în ochii noștri. R.

LECTURA A II-A*
Căutați cele de sus unde este Cristos.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Coloseni 3,1-4
Fraților, dacă ați înviat împreună cu Cristos, căutați cele de sus, unde Cristos șade la dreapta lui Dumnezeu! 2 Cugetați la cele de sus, și nu la cele de pe pământ, 3 căci voi ați murit și viața voastră este ascunsă împreună cu Cristos în Dumnezeu! 4 Când se va arăta Cristos, care este viața voastră, atunci și voi vă veți arăta împreună cu el în glorie.

Cuvântul Domnului

* sau, la alegere:

LECTURA A II-A
Curățați aluatul cel vechi, ca să fiți o frământătură nouă!
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 5,6b-8
Fraților, nu știți că puțin aluat dospește întreaga frământătură? 7 Curățați aluatul cel vechi ca să fiți o frământătură nouă, așa cum sunteți, fără aluat, pentru că Paștele nostru, Cristos, a fost jertfit! 8 Să sărbătorim, așadar, nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutății și al nelegiuirii, ci cu azimele sincerității și ale adevărului!

Cuvântul Domnului

SECVENȚA
(În această zi este obligatorie; în zilele din octavă, la alegere.)

Creștinilor, aduceți Victimei Pascale jertfă de laudă!

Mielul a răscumpărat turma;
Cristos cel nevinovat i-a împăcat pe oamenii păcătoși cu Tatăl ceresc.

Moartea și viața s-au înfruntat în mod minunat:
Stăpânul vieții a murit, dar acum e viu și domnește.

"Spune-ne, Marie Magdalena, ce-ai văzut pe cale?"

"Am văzut mormântul lui Cristos care trăiește, am văzut mărirea celui înviat.

I-am văzut pe îngeri, martorii învierii lui, giulgiul și veșmintele.

Cristos, speranța mea, a înviat!
El va merge înaintea voastră în Galileea".

Noi o știm: Cristos Domnul a înviat cu adevărat din morți.

Tu, rege biruitor al morții, îndură-te de noi toți! Aleluia!

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE 1Cor 5,7b-8a
(Aleluia) Paștele nostru, Cristos, a fost jertfit. Să sărbătorim, așadar, în Domnul! (Aleluia)

EVANGHELIA
El trebuia să învie din morți.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 20,1-9
În prima zi a săptămânii, dis-de-dimineață, pe când mai era încă întuneric, Maria Magdalena a venit la mormânt și a văzut că piatra fusese luată de la mormânt. 2 Atunci, a alergat și a venit la Simon Petru și la celălalt discipol, pe care îl iubea Isus, și le-a spus: "L-au luat pe Domnul din mormânt și nu știm unde l-au pus". 3 Au ieșit atunci Petru și celălalt discipol și au venit la mormânt. 4 Alergau amândoi împreună, dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru și a ajuns primul la mormânt. 5 Aplecându-se, a văzut giulgiurile așezate, dar nu a intrat. 6 Atunci a venit și Simon Petru, care îl urma, și a intrat în mormânt. El a văzut giulgiurile așezate, 7 dar ștergarul, care fusese pe capul lui, nu era așezat împreună cu giulgiurile, ci împăturit aparte, într-un loc. 8 Atunci a intrat și celălalt discipol care sosise primul la mormânt. A văzut și a crezut; 9 pentru că încă nu cunoșteau Scriptura: că el trebuia să învie din morți.

Cuvântul Domnului

În locul acestei Evanghelii, poate fi citită Evanghelia din Noaptea Sfântă.
Unde se celebrează Liturghia de seară poate fi citită Evanghelia: Lc 24,13-35.

Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat