Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală

 LECTURILE ZILEI 
noiembrie
LMMJVSD
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930 

duminică, 17 noiembrie 2024

† DUMINICA a 33-a de peste an

Ss. Elisabeta a Ungariei, călug.; Florin, pr.

Lecturi: Dan 12,1-3; Ps 15; Evr 10,11-14.18; Mc 13,24-32

Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefaţă duminicală

Ziua Mondială a Săracilor (a VIII-a).

LECTURA I
În acel timp va fi salvat poporul tău.
Citire din cartea profetului Daniel 12,1-3
În acel timp, se va ridica Mihael, marele conducător care stă peste fiii poporului tău. Va fi un timp de strâmtorare cum nu a mai fost de când există un popor şi până în acel timp. În acel timp, va fi salvat poporul tău, oricine va fi găsit scris în carte. 2 Mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor trezi: unii pentru viaţa veşnică, iar alţii pentru ocara şi dezgustul veşnic. 3 Cei pricepuţi vor străluci ca strălucirea firmamentului şi cei care i-au făcut pe mulţi să fie drepţi, ca stelele în veci şi pentru totdeauna.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 15(16),5 şi 8.9-10.11 (R.: 1)
R.: Păzeşte-mă, Dumnezeule, pentru că îmi caut refugiu în tine!

5 Domnul este partea mea de moştenire şi cupa mea cu sorţi,
tu eşti acela care ai în mână soarta mea.
8 Îl am mereu în faţa ochilor pe Domnul;
dacă el este la dreapta mea, nu mă clatin. R.

9 De aceea, inima mea se bucură
şi sufletul meu tresaltă de bucurie;
ba chiar şi trupul meu se va odihni în siguranţă,
10 deoarece nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor,
nici nu vei îngădui ca cel credincios al tău
să vadă putrezirea. R.

11 Tu îmi vei face cunoscută cărarea vieţii;
în faţa ta sunt bucurii depline
şi desfătări veşnice la dreapta ta. R.

LECTURA A II-A
El, printr-o singură jertfă, i-a dus la desăvârşire pentru totdeauna pe cei care sunt sfinţiţi.
Citire din Scrisoarea către Evrei 10,11-14.18
Fraţilor, pe când orice preot stă în picioare pentru a aduce cult în fiecare zi şi a oferi de multe ori aceleaşi jertfe, care nu pot nicidecum să înlăture păcatele, 12 el, oferind o singură jertfă pentru păcate, s-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, 13 aşteptând de acum ca duşmanii lui să fie puşi sub picioarele sale, 14 pentru că el, printr-o singură jertfă, i-a dus la desăvârşire pentru totdeauna pe cei care sunt sfinţiţi. 18 Or, unde este iertarea acestora, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcate.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Lc 21,36ac
(Aleluia) Vegheaţi în orice moment şi rugaţi-vă, ca să staţi în picioare în faţa Fiului Omului! (Aleluia)

EVANGHELIA
Va aduna pe toţi aleşii săi din cele patru vânturi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 13,24-32
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: "În zilele acelea, după acea nenorocire, soarele se va întuneca, iar luna nu-şi va mai da strălucirea ei; 25 stelele vor cădea de pe cer, iar puterile cerului se vor zgudui. 26 Atunci îl vor vedea pe «Fiul Omului venind pe nori» cu putere mare şi glorie. 27 Atunci va trimite îngerii şi va aduna pe toţi aleşii săi din cele patru vânturi, de la capătul pământului până la capătul cerului. 28 Învăţaţi de la smochin parabola: când mlădiţa devine deja fragedă şi dau frunzele, ştiţi că vara este aproape. 29 La fel şi voi, când veţi vedea că se împlinesc acestea, să ştiţi că este aproape, la uşă. 30 Adevăr vă spun că nu va trece această generaţie până nu se vor împlini toate acestea! 31 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece. 32 Cât despre ziua şi ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii în cer, nici Fiul, ci doar Tatăl".

Cuvântul Domnului

Evanghelia zilei, meditaţia la evanghelie şi sfântul zilei in format audio



Urmăreşte ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iaşi
Vaticannews.va


Ştiri din viaţa Bisericii
Catholica.ro


ştiri interne şi externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastoraţie
Profamilia.ro


pastoraţia familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistenţă Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iaşi * Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26, 700064-Iaşi (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design şi conţinut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat