sâmbătă, 16 noiembrie 2024
Sâmbătă din săptămâna a 32-a de peste an
Ss. Margareta a Scoției, regină *; Gertruda, fc. *
Lecturi: 3In 5-8; Ps 111; Lc 18,1-8
Liturghie la alegere, prefață comună
LECTURA I
Noi avem datoria să-i găzduim, ca să devenim colaboratori cu ei în adevăr.
Citire din Scrisoarea a treia a sfântului apostol Ioan 5-8
Iubitule Gaius, tu arăți credință în ceea ce faci pentru frați și chiar pentru străini. 6 Aceștia au dat mărturie despre iubirea ta în fața Bisericii. Vei face bine însoțindu-i în călătoria lor într-un mod vrednic de Dumnezeu. 7 Căci au plecat pentru numele lui, neprimind nimic de la păgâni. 8 Așadar, noi avem datoria să-i găzduim, ca să devenim colaboratori cu ei în adevăr.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 111(112),1-2.3-4.5-6 (R.: 1a)
R.: Fericit este omul care se teme de Domnul.
sau:
Aleluia.
1 Fericit este omul care se teme de Domnul,
care își află mare plăcere în poruncile lui!
2 Seminția lui va fi puternică pe pământ
și descendența celor drepți va fi binecuvântată. R.
3 În casa lui va fi belșug și bogăție,
dreptatea lui rămâne pentru totdeauna.
4 El răsare ca o lumină în întuneric pentru cei drepți,
el este milostiv, plin de dragoste și drept. R.
5 Bun este omul care are milă și dă cu împrumut,
el își rânduiește bunurile cu judecată.
6 El nu se clatină niciodată:
cel drept va fi amintit în veci. R.
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE cf. 2Tes 2,14
(Aleluia) Dumnezeu ne-a chemat prin evanghelie spre dobândirea gloriei Domnului nostru Isus Cristos. (Aleluia)
EVANGHELIA
Dumnezeu va face dreptate aleșilor săi care strigă către el.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 18,1-8
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi o parabolă referitor la datoria de a se ruga întotdeauna și de a nu se descuraja: 2 "Într-o cetate, era un judecător care nu se temea de Dumnezeu și căruia nu-i era rușine de oameni. 3 Și mai era în cetatea aceea o văduvă care venea la el și-i spunea: «Fă-mi dreptate împotriva dușmanului meu!» 4 Dar, mult timp, el nu a voit. Apoi și-a zis: «Deși de Dumnezeu nu mă tem și de oameni nu mi-e rușine, 5 pentru că nu mă lasă în pace, îi voi face totuși dreptate văduvei acesteia, ca să nu vină și să mă tot bată la cap»". 6 Iar Domnul a zis: "Ați auzit ce a spus judecătorul nedrept! 7 Oare Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor săi care strigă zi și noapte către el, chiar dacă-i face să aștepte? 8 Vă spun că le va face dreptate repede. Dar când va veni Fiul Omului, va găsi oare credință pe pământ?"
Cuvântul Domnului
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio