miercuri, 30 octombrie 2024
Miercuri din săptămâna a 30-a de peste an
Sf. Gerard de Potenza, ep.
Lecturi: Ef 6,1-9; Ps 144; Lc 13,22-30
Liturghie la alegere, prefață comună
Aniversarea beatificării fratelui capucin Ieremia Valahul (1983).
LECTURA I
Ascultați nu ca cei care caută să placă oamenilor, ci ca slujitori ai lui Cristos.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 6,1-9
Copii, ascultați de părinții voștri, în Domnul, căci așa este drept. 2 "Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta - aceasta este cea dintâi poruncă, însoțită de o promisiune -, 3 ca să-ți fie bine și să trăiești mult timp pe pământ!" 4 Iar voi, părinților, să nu-i provocați pe copiii voștri la mânie, ci creșteți-i în disciplina și învățătura Domnului! 5 Servitorilor, ascultați de stăpânii voștri după trup cu teamă și respect în sinceritatea inimii voastre, ca de Cristos, 6 nu dintr-o supunere de ochii lumii, ca cei care caută să placă oamenilor, ci ca slujitori ai lui Cristos, care împlinesc voința lui Dumnezeu din suflet. 7 Slujiți cu voie bună ca Domnului, și nu oamenilor, 8 știind că fiecare, fie sclav, fie om liber, va primi răsplata de la Domnul pentru binele pe care îl face! 9 Iar voi, stăpânilor, faceți la fel față de ei, lăsând la o parte amenințarea, știind că Domnul, și al lor, și al vostru, este în ceruri și la el nu este părtinire!
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 144(145),10-11.12-13ab.13cd-14 (R.: 13c)
R.: Domnul este fidel în toate cuvintele sale.
10 Să te laude pe tine, Doamne, toate lucrările tale
și credincioșii tăi să te binecuvânteze;
11 să facă cunoscută gloria domniei tale
și să vorbească despre puterea ta! R.
12 Credincioșii tăi să facă cunoscute tuturor oamenilor
faptele puterii tale și gloria plină de strălucire a domniei tale.
13ab Împărăția ta este împărăția tuturor veacurilor
și stăpânirea ta va dăinui din generație în generație. R.
13cd Domnul este fidel în toate cuvintele sale
și sfânt în toate lucrările sale.
14 Domnul îi sprijină pe toți cei care dau să cadă
și îi ridică pe toți cei căzuți. R.
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Cf. 2Tes 2,14
(Aleluia) Dumnezeu ne-a chemat prin evanghelie spre dobândirea gloriei Domnului nostru Isus Cristos. (Aleluia)
EVANGHELIA
Și vor veni de la răsărit și de la apus și vor fi așezați la masă în împărăția lui Dumnezeu.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 13,22-30
În acel timp, călătorind către Ierusalim, Isus trecea prin cetăți și sate, învățând. 23 Dar cineva i-a spus: "Doamne, sunt puțini cei mântuiți?" El le-a spus: 24 "Străduiți-vă să intrați pe poarta cea strâmtă, căci vă spun, mulți vor căuta să intre și nu vor putea! 25 După ce stăpânul casei se va scula și va închide poarta, stând afară, veți începe să bateți la poartă, spunând: «Stăpâne, deschide-ne!», dar el, răspunzând, vă va spune: «Nu știu de unde sunteți». 26 Atunci veți începe să spuneți: «Noi am mâncat și am băut împreună cu tine, iar tu ai învățat prin piețele noastre». 27 Însă el va spune: «Nu știu de unde sunteți; plecați de la mine voi toți, care săvârșiți nedreptatea!» 28 Acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților când îi veți vedea pe Abraham, pe Isaac, pe Iacob și pe toți profeții în împărăția lui Dumnezeu; voi însă veți fi alungați afară. 29 Și vor veni de la răsărit și de la apus, de la miazănoapte și de la miazăzi și vor fi așezați la masă în împărăția lui Dumnezeu. 30 Și, iată, unii dintre cei din urmă vor fi primii, iar unii dintre primii vor fi ultimii!"
Cuvântul Domnului
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio