luni, 29 ianuarie 2024
Luni din săptămâna a 4-a de peste an
Sf. Valeriu, ep.
Lecturi: 2Sam 15,13-14.30; 16,5-13a; Ps 3; Mc 5,1-20
Liturghie la alegere, prefață comună
LECTURA I
Să fugim, altfel nimeni nu va scăpa din mâinile lui Absalom. Lăsați-l pe Șimei să blesteme, dacă Domnul i-a poruncit să o facă.
Citire din cartea a doua a lui Samuel 15,13-14.30; 16,5-13a
În zilele acelea, a venit cineva la David și i-a zis: "Inima oamenilor din Israel este după Absalom". 14 David le-a zis tuturor slujitorilor lui care erau cu el la Ierusalim: "Ridicați-vă să fugim, căci nu vom scăpa din fața lui Absalom! Grăbiți-vă să mergem, ca să nu se grăbească el să ne ajungă și să aducă răul peste noi și să lovească cetatea prin ascuțișul sabiei!" 30 David a urcat Muntele Măslinilor. Mergea și plângea; avea capul acoperit și era desculț. Și tot poporul care era cu el avea capul acoperit, urca și plângea. 16,5 David a ajuns la Bahurim. De acolo a ieșit un om din familia casei lui Saul. Numele lui era Șimei, fiul lui Ghera. El a ieșit blestemând. 6 Arunca pietre împotriva lui David și împotriva tuturor slujitorilor regelui David, iar tot poporul și toți vitejii erau la stânga și la dreapta regelui. 7 Șimei vorbea astfel când blestema: "Du-te, du-te, om sângeros, om nelegiuit! 8 Domnul să întoarcă asupra ta tot sângele casei lui Saul, în locul căruia domnești! Domnul să dea stăpânirea ta în mâinile lui Absalom, fiul tău. Iată, ai ajuns în nenorocire, căci ești un om sângeros!" 9 Atunci, Abișai, fiul Țeruiei, i-a zis regelui: "Pentru ce îl blestemă acest câine mort pe domnul meu, regele? Lasă-mă, te rog, să mă duc să-i răsucesc capul!" 10 Regele i-a zis: "Ce ne privește pe mine și pe voi, fii ai Țeruiei? Dacă blestemă, este pentru că Domnul i-a zis: «Blestemă-l pe David!» Și cine poate să spună: «De ce faci astfel?»?" 11 David le-a zis lui Abișai și tuturor slujitorilor săi: "Iată, fiul meu, care a ieșit din trupul meu, caută viața mea; cu cât mai mult acest fiu al lui Beniamin! Lăsați-l să blesteme, căci Domnul i-a zis! 12 Poate Domnul va vedea necazul meu și-mi va face bine în locul blestemelor de azi". 13a David și oamenii lui și-au continuat drumul.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 3,2-3.4-5.6-7
R.: Ridică-te, Doamne, și mântuiește-mă!
2 Doamne, cât de mulți sunt vrăjmașii mei!
Mulți se ridică împotriva mea.
3 Mulți spun despre mine:
"Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu". R.
4 Tu însă, Doamne, ești scutul meu,
tu ești gloria mea, tu îmi înalți capul.
5 Cu glasul meu strig către Domnul
și el îmi răspunde din muntele său cel sfânt. R.
6 Mă culc și adorm și mă trezesc,
pentru că Domnul mă susține.
7 Nu mă tem de mulțimile de popoare
care mă înconjoară din toate părțile. R.
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Lc 7,16bc
(Aleluia) Un mare profet s-a ridicat printre noi și Dumnezeu a vizitat poporul său. (Aleluia)
EVANGHELIA
Duh necurat, ieși din om!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 5,1-20
În acel timp, au venit pe țărmul celălalt al mării, în ținutul gherasenilor. 2 După ce Isus a coborât din barcă, l-a întâmpinat îndată, din morminte, un om cu duh necurat 3 care își avea locuința în morminte și nimeni nu-l putea lega nici măcar cu lanțuri. 4 Pentru că fusese legat de multe ori cu cătușe și lanțuri, dar cătușele au fost sfărâmate și lanțurile, rupte de el și nimeni nu-l putea îmblânzi. 5 În fiecare noapte și zi, prin morminte și-n munți, striga și se lovea cu pietre. 6 Văzându-l pe Isus de departe, a alergat, s-a prosternat înaintea lui 7 și a strigat cu glas puternic: "Ce ai cu mine, Isuse, Fiul Dumnezeului Preaînalt? Te conjur pe Dumnezeu, nu mă chinui!" 8 Pentru că îi spusese: "Duh necurat, ieși din om!" 9 Și l-a întrebat: "Care îți este numele?" El i-a spus: "Numele meu este «Legiune», căci suntem mulți". 10 Apoi îl rugau insistent să nu-i trimită afară din ținut. 11 Era acolo, lângă munte, o turmă mare de porci care pășteau 12 și l-au rugat: "Trimite-ne la porci, ca să intrăm în ei!" 13 Și le-a permis. După ce au ieșit, duhurile necurate au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe coasta abruptă în mare, în număr de cam două mii, și s-au înecat în mare. 14 Paznicii au alergat și au dat de știre în cetate și în sate. Și au venit să vadă ce s-a întâmplat. 15 Apoi au venit la Isus și l-au văzut pe cel posedat de diavol șezând îmbrăcat și întreg la minte, el care avusese legiunea; și i-a cuprins frica. 16 Cei care au văzut le-au povestit cum s-a întâmplat cu cel posedat de diavol și despre porci. 17 Atunci au început să-l roage să plece din ținuturile lor. 18 Când se urca în barcă, cel care fusese posedat l-a rugat să-l lase să rămână cu el. 19 Dar nu i-a permis, ci i-a spus: "Mergi acasă la ai tăi și povestește-le ceea ce a făcut Domnul pentru tine și cum s-a îndurat de tine!" 20 El a plecat și a început să vestească în Decapole ceea ce a făcut Isus pentru el. Și toți se minunau.
Cuvântul Domnului
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio