miercuri, 24 ianuarie 2024
Miercuri din săptămâna a 3-a de peste an
Sf. Francisc de Sales, ep. înv. **
Lecturi: 2Sam 7,4-17; Ps 88; Mc 4,1-20
Liturghie proprie, prefață pentru sfinți
Lecționarul sfinților: Ef 3,8-12: Mie mi-a fost dat harul să le vestesc păgânilor inefabila bogăție a lui Cristos; Ps 36: Gura celui drept exprimă înțelepciunea; In 10,11-16: Nu voi m-ați ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi.
LECTURA I
Eu voi stabili după tine un descendent, care se va naște din tine, și-i voi întări domnia.
Citire din cartea a doua a lui Samuel 7,4-17
În zilele acelea, cuvântul Domnului i-a fost adresat lui Natan: "Du-te și spune-i slujitorului meu David: «Așa vorbește Domnul: 'Oare tu îmi vei zidi o casă ca să locuiesc în ea?' 6 Eu n-am locuit într-o casă din ziua când i-am scos pe fiii lui Israel din Egipt până în ziua aceasta, ci am călătorit în cort sau în sanctuar. 7 Pretutindeni pe unde am mers cu toți fiii lui Israel, am spus eu oare vreun cuvânt vreunuia dintre judecătorii lui Israel cărora le-am poruncit să păstorească poporul meu Israel, zicând: 'Pentru ce nu-mi zidiți o casă de cedru?'» 8 Spune-i slujitorului meu David: «Așa vorbește Domnul oștirilor: 'Te-am luat de la staul, de la oi, ca să fii conducător peste poporul meu, peste Israel; 9 am fost cu tine oriunde ai mers, i-am nimicit pe toți dușmanii tăi înaintea ta și ți-am făcut numele mare ca numele celor mari care sunt pe pământ; 10 îl voi pune pe poporul meu, Israel, într-un loc, îl voi stabili și va locui el acasă și nu va mai fi tulburat. Fiii nelegiuirii nu-l vor mai umili ca mai înainte, 11 din ziua când am stabilit judecători peste poporul meu Israel și ți-am dat liniște de toți dușmanii tăi. Domnul îți face cunoscut că Domnul îți va face o casă! 12 Când se vor împlini zilele tale și te vei odihni cu părinții tăi, voi ridica un descendent al tău după tine, care a ieșit din tine, și-i voi întări domnia. 13 El va zidi o casă numelui meu și voi întări scaunul lui de domnie pentru vecie. 14 Eu îi voi fi lui tată și el îmi va fi mie fiu. Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu nuiaua oamenilor și cu lovituri ale fiilor oamenilor; 15 dar îndurarea mea nu se va îndepărta de la el așa cum am îndepărtat-o de la Saul, pe care l-am îndepărtat dinaintea ta. 16 Casa ta și domnia ta vor fi stabile înaintea ta pentru totdeauna, iar tronul tău va fi întărit pe vecie'»". 17 Natan i-a spus lui David toate aceste cuvinte și toată viziunea aceasta.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 88(89),4-5.27-28.29-30 (R.: cf. 29a)
R.: Veșnică este iubirea ta, Doamne, față de alesul tău!
4 "Am încheiat alianță cu alesul meu,
i-am promis cu jurământ slujitorului meu David:
5 «îți voi întări seminția pe vecie, din generație în generație,
îți voi întemeia tronul tău de domnie». R.
27 El îmi va spune: «Tu ești tatăl meu,
Dumnezeul meu și stânca mântuirii mele».
28 Eu îl voi face întâiul-născut,
cel mai mare dintre regii pământului. R.
29 Pentru el păstrez pe veci îndurare mea
și neclintită față de el va rămâne alianța mea.
30 Îi voi stabili pe veci descendența
și tronul lui va dura cât zilele cerului". R.
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE cf. Lc 8,11
(Aleluia) Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu, Cristos este semănătorul; cine l-a aflat pe Cristos va trăi în veci. (Aleluia)
EVANGHELIA
Iată, semănătorul a ieșit să semene!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 4,1-20
În acel timp, Isus a început din nou să învețe de-a lungul mării și s-a adunat în jurul lui o mulțime așa de mare, încât el, urcându-se, s-a așezat în barcă, pe mare. Și toată mulțimea era lângă mare, pe uscat. 2 El îi învăța multe în parabole. Și le spunea în învățătura lui: 3 "Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene! 4 Și, în timp ce semăna, o parte a căzut de-a lungul drumului. Au venit păsările cerului și au mâncat-o. 5 O altă parte a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, și îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ adânc 6 Iar când soarele a răsărit, s-a veștejit, și, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat. 7 O altă parte a căzut între spini. Spinii au crescut și au înăbușit-o și nu a dat rod. 8 Iar alta a căzut în pământ bun și a dat rod. A încolțit, a crescut și a adus: una - treizeci, alta - șaizeci, alta - o sută". 9 Și a zis: "Cine are urechi pentru a asculta, să asculte!" 10 Când a rămas singur, cei din jurul lui, împreună cu cei doisprezece, l-au întrebat despre parabole, 11 iar el le-a spus: "Vouă vă este dat misterul împărăției lui Dumnezeu; celor din afară toate li se spun în parabole, 12 pentru ca «de privit să privească, dar să nu vadă, de ascultat să asculte, dar să nu înțeleagă; ca nu cumva să se întoarcă și să li se ierte»". 13 Apoi le-a spus: "Nu înțelegeți această parabolă? Cum veți înțelege atunci toate parabolele? 14 Semănătorul seamănă cuvântul. 15 Aceștia sunt cei care sunt de-a lungul drumului unde se seamănă cuvântul: când îl ascultă, vine imediat Satana și ia cuvântul semănat în ei. 16 Cei semănați pe loc pietros sunt aceia care, când ascultă cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, 17 dar nu au rădăcină în ei, ci sunt nestatornici. Dacă vine o suferință sau o persecuție din cauza cuvântului, se scandalizează îndată. 18 Alții sunt cei semănați între spini. Aceștia sunt cei care au ascultat cuvântul, 19 dar grijile acestei lumi, amăgirea bogățiilor și celelalte pofte intră și înăbușă cuvântul și rămâne fără rod. 20 Apoi sunt cei care sunt semănați în pământ bun. Aceștia ascultă cuvântul, îl primesc și aduc rod: unul - treizeci, altul - șaizeci, altul - o sută".
Cuvântul Domnului
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio