vineri, 19 ianuarie 2024
Vineri din săptămâna a 2-a de peste an
Ss. Marius și Marta, soți m.
Lecturi: 1Sam 24,3-21; Ps 56; Mc 3,13-19
Liturghie la alegere, prefață comună
LECTURA I
Nu-mi voi ridica mâna împotriva stăpânului meu, regele, care a fost consacrat Domnului prin ungere.
Citire din cartea întâi a lui Samuel 24,3-21
În zilele acelea, Saul a luat trei mii de oameni aleși din tot Israelul și s-a dus să-i caute pe David și pe oamenii lui pe stâncile caprelor sălbatice. 4 Saul a ajuns la stânele de oi, lângă drum, unde era o peșteră. Saul a intrat să se odihnească, iar David și oamenii lui erau înăuntrul peșterii. 5 Oamenii lui David i-au zis: "Iată ziua în care Domnul îți zice: «Îl dau pe dușmanul tău în mâinile tale; fă-i ce va fi bun în ochii tăi!»" David s-a ridicat și a tăiat ușor colțul mantiei lui Saul. 6 După aceea, inima îi bătea lui David pentru că tăiase colțul mantiei lui Saul. 7 A zis oamenilor săi: "Să mă ferească Domnul să fac așa ceva împotriva stăpânului meu, împotriva unsului Domnului, și să-mi întind mâna împotriva lui! Căci el este unsul Domnului". 8 David i-a mustrat pe oamenii săi cu aceste cuvinte și nu i-a lăsat să se ridice împotriva lui Saul. Saul a ieșit din peșteră și a plecat la drum. 9 După aceea, David s-a ridicat, a ieșit din peșteră și a strigat după Saul: "Stăpânul meu, rege!" Saul s-a întors înapoi, iar David a căzut cu fața la pământ și s-a închinat". 10 David i-a zis lui Saul: "De ce asculți vorbele celui care zice: «David îți vrea răul»? 11 Iată, ochii tăi au văzut că Domnul te-a dat astăzi în mâna mea în peșteră! Mi s-a spus să te ucid, dar mi-a fost milă de tine și am zis: «Nu vreau să-mi întind mâna împotriva stăpânului meu, pentru că este unsul Domnului». 12 Uite, părintele meu, vezi colțul hainei tale în mâna mea! Fiindcă ți-am tăiat colțul hainei și nu te-am ucis. Recunoaște și vezi că nu este răutate sau răzvrătire în mine și nu am păcătuit împotriva ta! Iar tu stai la pândă ca să-mi iei viața! 13 Domnul să fie între mine și tine și Domnul să mă răzbune față de tine! Dar mâna mea nu va fi împotriva ta. 14 După cum zice un proverb din vechime: «Răul de la cei răi vine». Dar mâna mea nu va fi împotriva ta. 15 Împotriva cui a ieșit regele lui Israel? Pe cine urmărești tu? Un câine mort, un purice? 16 Domnul să fie judecător între mine și tine! Va vedea și va apăra cauza mea și mă va scăpa din mâna ta". 17 Când a terminat David de spus aceste cuvinte lui Saul, a zis Saul: "Acesta este glasul tău, fiul meu David?" Saul și-a ridicat glasul și a plâns. 18 Și i-a zis lui David: "Tu ești mai drept decât mine, căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ți-am făcut rău. 19 Tu astăzi ai arătat binele pe care mi l-ai făcut, întrucât Domnul m-a dat în mâna ta, iar tu nu m-ai ucis. 20 Dacă îl întâlnește cineva pe dușmanul său, îl lasă oare să-și urmeze drumul în liniște? Domnul să-ți răsplătească astăzi pentru ceea ce ai făcut pentru mine! 21 Iată, știu că tu vei deveni rege și că domnia lui Israel va fi întărită prin mâna ta!"
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 56(57),2.3-4ab.6 și 11 (R.: 2a)
R.: Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine!
2 Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine,
pentru că sufletul meu își caută refugiu la tine;
și la umbra aripilor tale îmi caut un loc de scăpare
până va trece primejdia! R.
3 Strig către Dumnezeul cel Preaînalt,
către Dumnezeul care îmi face binele:
4ab va trimite din ceruri și mă va elibera,
îi va face de ocară pe cei care mă calcă în picioare. R.
6 Înalță-te peste ceruri, Dumnezeule,
peste tot pământul este slava ta!
11 Pentru că îndurarea ta este mare, până la ceruri,
și până la nori, fidelitatea ta. R.
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE 2Cor 5,19
(Aleluia) Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu sine, și punând în noi cuvântul reconcilierii. (Aleluia)
EVANGHELIA
I-a chemat pe cei pe care i-a voit el, iar ei au venit la el.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 3,13-19
În acel timp, Isus s-a urcat pe munte și i-a chemat pe cei pe care i-a voit el, iar ei au venit la el. 14 A constituit doisprezece, pe care i-a numit și apostoli, ca să fie cu el, să-i trimită să predice 15 și să aibă puterea să scoată diavolii. 16 Așadar, i-a constituit pe cei doisprezece: Simon, căruia i-a pus numele de Petru; 17 Iacob, fiul lui Zebedeu, și Ioan, fratele lui Iacob, cărora le-a pus numele de Boanerges, care înseamnă fiii tunetului. 18 Andrei, Filip, Bartolomeu, Matei, Toma, Iacob, fiul lui Alfeu, Tadeu, Simon Canaaneanul 19 și Iuda Iscariot, care l-a și trădat.
Cuvântul Domnului
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio