luni, 15 ianuarie 2024
Luni din săptămâna a 2-a de peste an
Ss. Arnold Janssen, pr.; Arsenie, pustnic
Lecturi: 1Sam 15,16-23; Ps 49; Mc 2,18-22
Liturghie la alegere, prefață comună
LECTURA I
Ascultarea este mai de preț decât jertfa. Domnul te va îndepărta pe tine: nu vei mai fi rege.
Citire din cartea întâi a lui Samuel 15,16-23
În zilele acelea, Samuel i-a zis lui Saul: "Stai și-ți voi spune ce mi-a zis Domnul în timpul nopții!" Saul i-a zis: "Spune!" 17 Samuel i-a zis: "Oare nu când erai mic în ochii tăi ai devenit conducător peste triburile lui Israel? Domnul te-a uns rege peste Israel. 18 Domnul te-a trimis pe cale, zicând: «Du-te și nimicește-i pe păcătoși, pe Amalec; luptă împotriva lor până îi vei nimici!» 19 Pentru ce nu ai ascultat glasul Domnului? Pentru ce te-ai năpustit asupra prăzii și ai făcut ce este rău înaintea Domnului?" 20 Saul i-a răspuns lui Samuel: "Am ascultat glasul Domnului! M-am dus pe calea pe care m-a trimis Domnul. L-am adus pe Agag, regele lui Amalec și l-am nimicit pe Amalec; 21 dar poporul a luat din pradă oi și boi, cele mai bune din cele consacrate spre jertfă Domnului Dumnezeului tău la Ghilgal". 22 Samuel i-a zis: "Îi plac Domnului mai mult arderile de tot și jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Iată, ascultarea este mai bună decât jertfele și supunerea, mai bună decât grăsimea berbecilor. 23 Căci răzvrătirea este ca păcatul ghicitoriei și încăpățânarea, ca nelegiuirea și închinarea la idoli. Pentru că te-ai îndepărtat de cuvântul Domnului, și Domnul te îndepărtează: nu vei mai fi rege!"
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 49(50),8-9.16bc-17.21ab și 23 (R.: cf. 23b)
R.: Celui care merge pe calea cea dreaptă îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu.
8 Nu pentru jertfele tale te dojenesc,
pentru că arderile tale de tot sunt pururi înaintea mea.
9 Nu voi primi viței din casa ta,
nici țapi din turmele tale. R.
16bc Pentru ce vorbești despre poruncile mele
și alianța mea este pe buzele tale,
17 de vreme ce urăști disciplina mea
și cuvintele mele le arunci la spate? R.
21ab Iată ai făcut aceasta, iar eu să tac?
Îți închipui că eu sunt ca tine?
23 Cine aduce jertfă de laudă, acela mă cinstește;
celui care merge pe calea cea dreaptă
îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu. R.
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Evr 4,12ad
(Aleluia) Cuvântul lui Dumnezeu este viu și plin de putere; el judecă sentimentele și gândurile inimii. (Aleluia)
EVANGHELIA
Mirele este cu ei.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 2,18-22
În acel timp, discipolii lui Ioan și fariseii posteau. Au venit și i-au spus lui Isus: "De ce discipolii lui Ioan și discipolii fariseilor postesc, iar discipolii tăi nu postesc?" 19 Isus le-a spus: "Pot oare nuntașii să postească atât timp cât mirele este cu ei? Cât timp au mirele cu ei, nu pot să postească. 20 Vor veni însă zile în care mirele va fi luat de la ei și atunci, în ziua aceea, vor posti. 21 Nimeni nu coase un petic dintr-o stofă nouă, la o haină veche; altfel, peticul nou trage din haina veche și ruptura devine mai mare. 22 Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul va sparge burdufurile și se vor pierde și vinul și burdufurile. Însă vinul nou se pune în burdufuri noi".
Cuvântul Domnului
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio