vineri, 8 decembrie 2023
† NEPRIHĂNITA ZĂMISLIRE
Sf. Narcisa, fc.
Lecturi: Gen 3,9-15.20; Ps 97; Ef 1,3-6.11-12; Lc 1,26-38
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefață proprie
LECTURA I
Voi pune dușmănie între tine și femeie.
Citire din cartea Genezei 3,9-15.20
După ce Adam a mâncat din pom, Domnul Dumnezeu l-a chemat pe om și i-a zis: "Unde ești?" 10 El a răspuns: "Am auzit glasul tău în grădină și mi-a fost frică, pentru că sunt gol, și m-am ascuns". 11 Și el a zis: "Cine ți-a făcut cunoscut că ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îți poruncisem să nu mănânci?" 12 Omul a răspuns: "Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie cu mine, ea mi-a dat din pom și am mâncat". 13 Domnul Dumnezeu i-a zis femeii: "De ce ai făcut aceasta?" Femeia i-a răspuns: "Șarpele m-a amăgit și am mâncat". 14 Domnul Dumnezeu i-a zis șarpelui: "Fiindcă ai făcut aceasta, blestemat să fii mai mult decât toate animalele și toate ființele câmpului; pe pântece să umbli și țărână să mănânci în toate zilele vieții tale! 15 Dușmănie voi pune între tine și femeie, între descendența ta și descendența ei. Acesta îți va pândi capul și tu îi vei pândi călcâiul". 20 Și omul a dat femeii sale numele de Eva, pentru că ea a devenit mama tuturor celor vii.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 97(98),1.2-3ab.3c-4 (R.: 1a)
R.: Cântați Domnului un cântec nou, pentru că a făcut lucruri minunate!
1 Cântați Domnului un cântec nou,
pentru că a făcut lucruri minunate;
dreapta și brațul lui cel sfânt
i-au venit în ajutor! R.
2 Domnul și-a făcut cunoscută mântuirea
și-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor,
3ab și-a adus aminte de îndurarea și fidelitatea lui
față de casa lui Israel. R.
3c Toate marginile pământului
au văzut mântuirea Dumnezeului nostru!
4 Strigați de bucurie către Domnul,
toți locuitorii pământului!
Aclamați, cântați psalmi și tresăltați de bucurie! R.
LECTURA A II-A
Ne-a ales în Cristos mai înainte de întemeierea lumii.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 1,3-6.11-12
Fraților, binecuvântat să fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cerești, în Cristos, 4 întrucât ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și neprihăniți înaintea lui! În iubire 5 el ne-a rânduit de mai înainte spre înfiere, prin Isus Cristos, după placul voinței sale, 6 spre lauda gloriei harului său cu care ne-a copleșit în Fiul său preaiubit. 11 În el, în care am fost chemați, am fost rânduiți de mai înainte după planul aceluia care lucrează toate după hotărârea voinței sale, 12 ca noi, care mai dinainte am sperat în Cristos, să fim spre lauda gloriei sale.
Cuvântul Domnului
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Lc 1,28a.42b
(Aleluia) Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântată ești tu între femei! (Aleluia)
EVANGHELIA
Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 1,26-38
În acel timp, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, 27 la o fecioară logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif, din casa lui David. Iar numele fecioarei era Maria. 28 Și, intrând la ea, i-a spus: "Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!" 29 Ea s-a tulburat la acest cuvânt și cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta. 30 Însă îngerul i-a spus: "Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu! 31 Vei zămisli și vei naște un fiu și-l vei numi Isus. 32 Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt și Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; 33 și va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârșit". 34 Maria a spus către înger: "Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?" 35 Răspunzând, îngerul i-a spus: "Duhul Sfânt va veni asupra ta și puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naște va fi numit Fiul lui Dumnezeu. 36 Iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit și ea un fiu la bătrânețe și aceasta este luna a șasea pentru ea, care era numită sterilă, 37 pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil! 38 Atunci, Maria a spus: "Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!"
Cuvântul Domnului
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio