Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală

 LECTURILE ZILEI 
noiembrie
LMMJVSD
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930   

joi, 2 noiembrie 2023

POMENIREA TUTUROR CREDINCIOȘILOR RĂPOSAȚI

. . .

Lecturi: Iob 19,1.23-27a; Ps 26; Rom 5,5-11; In 6,37-40

Trei liturghii proprii, prefață pentru răposați

LECTURA I
Știu că Răscumpărătorul meu trăiește.
Citire din cartea lui Iob 19,1.23-27a
În zilele acelea, Iob a luat cuvântul și a zis: "Ce n-aș da să fie scrise cuvintele mele, ce n-aș da să fie înscrise într-o carte! 24 Cu un condei de fier sau de plumb să fie săpate pentru totdeauna în stâncă! 25 Eu știu că răscumpărătorul meu este viu și că, în cele din urmă, se va ridica peste țărână. 26 După ce îmi vor roade această piele a mea, fără carnea mea îl voi vedea pe Dumnezeu. 27a Eu însumi îl voi vedea și ochii mei vor privi, și nu altcineva".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 26(27),1.4.7 și 8b și 9a.13-14 (R.: 1a sau 13)
R.: Domnul este lumina și mântuirea mea.
sau:
Cred că voi vedea bunătățile Domnului pe pământul celor vii.

1 Domnul este lumina și mântuirea mea,
de cine mă voi teme?
Domnul este apărătorul vieții mele,
de cine mă voi înfricoșa? R.

4 Un lucru cer de la Domnul și pe acesta îl caut:
să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieții mele,
ca să privesc frumusețea Domnului
și să vizitez sanctuarul său. R.

7 Ascultă-mi, Doamne, glasul când te chem:
îndură-te de mine și răspunde-mi!
8a Eu caut, Doamne, fața ta.
9a Nu-ți ascunde fața de la mine! R.

13 Cred că voi vedea bunătățile Domnului
pe pământul celor vii.
14 Așteaptă-l pe Domnul, fii tare,
întărește-ți inima și nădăjduiește în Domnul! R.

LECTURA A II-A
Reconciliați fiind, vom fi mântuiți prin viața lui.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 5,5-11
Fraților, speranța nu înșală, pentru că iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat. 6 Într-adevăr, pe când eram încă neputincioși, Cristos a murit la timpul hotărât pentru cei nelegiuiți. 7 De fapt, cu greu moare cineva pentru un om drept. Poate că pentru un om bun ar îndrăzni cineva să moară. 8 Dar Dumnezeu și-a arătat iubirea față de noi prin faptul că, pe când eram încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi. 9 Așadar, cu atât mai mult acum, când suntem justificați prin sângele lui, vom fi mântuiți prin el de mânie, 10 deoarece dacă, dușmani fiind, am fost reconciliați cu Dumnezeu prin moartea Fiului său, cu atât mai mult, reconciliați fiind, vom fi mântuiți prin viața lui. 11 Dar nu numai atât, ci ne lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin care acum am primit reconcilierea.

Cuvântul Domnului

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 6,40
(Aleluia) "Aceasta este voința Tatălui meu: oricine îl vede pe Fiul și crede în el are viața veșnică. Iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă", spune Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA
Aceasta este voința Tatălui meu: oricine îl vede pe Fiul și crede în el să aibă viața veșnică.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 6,37-40
În acel timp, Isus le-a spus mulțimilor: "Tot ce-mi dă Tatăl va veni la mine, iar pe cel care vine la mine nu-l voi da afară, 38 căci m-am coborât din cer nu ca să fac voința mea, ci voința celui care m-a trimis; 39 și aceasta este voința celui care m-a trimis: să nu se piardă nimeni dintre cei pe care mi i-a dat de la el, ci să-i învii în ziua de pe urmă. 40 Pentru că aceasta este voința Tatălui meu: oricine îl vede pe Fiul și crede în el să aibă viața veșnică. Iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă".

Cuvântul Domnului

Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat