9 iulie 2020
Joi din săptămâna a 14-a de peste an
Ss. Augustin Zhao Rong, pr. și 119 îns., m. *; Veronica Giuliani, fc.
Os 11,1-4.8c-9; Ps 79; Mt 10,7-15
LECTURA I
Inima se zvârcolește în mine.
Citire din cartea profetului Osea 11,1-4.8c-9
Așa spune Domnul: "Când era tânăr Israel, îl iubeam și din Egipt l-am chemat pe fiul meu. 2 Dar cu cât mai mult îi chemam, cu atât mai mult mergeau după ei: Baalilor le aduceau jertfe și idolilor le ardeau tămâie. 3 Eu l-am învățat pe Efraim să meargă; ei îl luau pe brațele lor și nu au cunoscut că eu i-am vindecat. 4 Cu legături omenești îi trăgeam, cu corzi de iubire. Am fost pentru ei precum cei care îi ridică jugul pe umeri, deși eu mă înclinam asupra lor ca să-i hrănesc. 8c Inima se întoarce în mine și măruntaiele mele se încălzesc împreună. 9 Nu voi face după mânia mea aprinsă, nu-l voi nimici pe Efraim, pentru că eu sunt Dumnezeu, și nu om, Cel Sfânt în mijlocul tău: nu voi veni împotriva cetății".
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 79(80),2 și 3b.15-16 (R.: 4b)
R.: Fă să strălucească fața ta, Doamne, și vom fi mântuiți!
2 Păstor al lui Israel, ascultă,
tu, care-l călăuzești pe Iosif ca pe o turmă,
tu, care șezi peste heruvimi, arată-te în strălucirea ta!
3b Vino să ne mântuiești! R.
15 Dumnezeul Sabaot, întoarce-te!
Privește din cer și vezi, vizitează via aceasta!
16 Ocrotește ceea ce a plantat dreapta ta
și pe fiul omului pe care l-ai întărit pentru tine! R.
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Mc 1,15b
(Aleluia) "S-a împlinit timpul și s-a apropiat împărăția lui Dumnezeu! Convertiți-vă și credeți în evanghelie", spune Domnul! (Aleluia)
EVANGHELIA
În dar ați primit, în dar să dați.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 10,7-15
În acel timp, Isus le-a spus: "Mergând, predicați: «S-a apropiat împărăția cerurilor»! 8 Vindecați-i pe cei bolnavi, înviați-i pe cei morți, curățați-i pe cei leproși, alungați-i pe diavoli! În dar ați primit, în dar să dați. 9 Nu luați nici aur, nici argint, nici ban la brâu, 10 nici desagă pentru drum, nici două tunici, nici încălțăminte și nici toiag, pentru că cine lucrează are dreptul la hrană! 11 Când intrați într-o cetate sau într-un sat, interesați-vă cine este om vrednic și rămâneți acolo până când plecați! 12 Intrând în casă, salutați! 13 Și, dacă acea casă este vrednică, pacea voastră să vină asupra ei; însă dacă nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi! 14 Dacă cineva nu vă primește și nu ascultă cuvintele voastre, ieșind din casa și din cetatea aceea, scuturați praful de pe picioarele voastre! 15 Adevăr vă spun: mai ușor va fi în ziua judecății pentru Sodoma și Gomora decât pentru cetatea aceea".
Cuvântul Domnului