21 iulie 2020
Marți din săptămâna a 16-a de peste an
Sf. Laurențiu din Brindisi, pr. înv. *
Mih 7,14-15.18-20; Ps 84; Mt 12,46-50
LECTURA I
Aruncă, Doamne, în adâncul mării toate păcatele noastre!
Citire din cartea profetului Miheia 7,14-15.18-20
Păstorește-ți cu toiagul tău poporul, turma moștenirii tale, care locuiește singuratică în pădurea din mijlocul Carmelului! Să pască în Basan și în Galaad ca în zilele de odinioară! 15 Ca în zilele ieșirii tale din țara Egiptului, fă-ne să vedem fapte minunate! 18 Care Dumnezeu este ca tine, care suporți nelegiuirea și treci peste răzvrătirea restului moștenirii tale? Nu-și ține pe veci mânia, pentru că iubește îndurarea. 19 Se va întoarce și se va îndura de noi, va șterge nelegiuirile noastre. Vei arunca în adâncurile mării toate păcatele lor. 20 Vei arăta fidelitate față de Iacob și bunătate față de Abraham, așa cum le-ai jurat părinților noștri în zilele de demult.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 84(85),2-4.5-6.7-8 (R.: 8a)
R.: Arată-ne, Doamne, îndurarea ta!
2 Doamne, tu ai fost binevoitor cu țara ta,
i-ai adus înapoi pe cei captivi ai lui Iacob.
3 Ai iertat nelegiuirea poporului tău,
i-ai acoperit toate păcatele;
4 ți-ai potolit toată furia
și te-ai întors de la mânia ta aprinsă. R.
5 Întoarce-ne, Dumnezeul mântuirii noastre,
și îndepărtează indignarea ta de la noi!
6 Oare vei continua în veac să fii mâniat pe noi,
vei ține mânie din generație în generație? R.
7 Nu te vei întoarce oare să ne dai viață,
pentru ca poporul tău să se bucure în tine?
8 Arată-ne, Doamne, îndurarea ta
și dă-ne mântuirea ta! R.
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE In 14,23ab
(Aleluia) "Dacă cineva mă iubește, va păzi cuvântul meu, spune Domnul; Tatăl meu îl va iubi și vom veni la el". (Aleluia)
EVANGHELIA
Întinzându-și mâna spre discipolii săi, a spus: "Iată mama mea și frații mei!"
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 12,46-50
În acel timp, pe când Isus mai vorbea încă mulțimilor, iată că mama și frații lui stăteau afară, căutând să-i vorbească! 47 Atunci i-a spus cineva: "Iată, mama și frații tăi stau afară și vor să-ți vorbească!" 48 Dar el, răspunzând, i-a zis celui care îi vorbise: "Cine este mama mea și cine sunt frații mei?" 49 Și, întinzându-și mâna asupra discipolii săi, a spus: "Iată mama mea și frații mei! 50 Căci oricine face voința Tatălui meu din ceruri, acela îmi este și frate și soră și mamă".
Cuvântul Domnului