24 iunie 2020
Miercuri din săptămâna a 12-a de peste an
† NAȘTEREA SF. IOAN BOTEZĂTORUL
Is 49,1-6; Ps 138; Fap 13,22b-26; Lc 1,57-66.80
LECTURA I
Voi face din tine lumina popoarelor.
Citire din cartea profetului Isaia 49,1-6
Ascultați-mă, insulelor! Dați atenție, popoare îndepărtate! Domnul m-a chemat din sânul matern, din pântecele mamei mele și-a adus aminte de numele meu. 2 A făcut gura mea ca o sabie tăioasă, la umbra mâinii sale m-a adăpostit; m-a făcut ca o săgeată ascuțită și m-a pus în tolba sa. 3 El mi-a zis: "Tu ești slujitorul meu, Israel; în tine mă voi glorifica". 4 Dar eu spuneam: "Degeaba m-am trudit, în zadar și fără folos mi-am consumat puterea. Și totuși, judecata mea este la Domnul și răsplata mea, la Dumnezeul meu". 5 Acum, așa vorbește Domnul, cel care m-a plăsmuit în sânul mamei ca să fiu slujitorul lui, ca să-l întorc pe Iacob și să-l adun pe Israel. De aceea am fost prețuit în ochii Domnului și Dumnezeul meu este puterea mea. 6 El zice: "Este puțin să fii slujitorul meu, ca să ridici triburile lui Iacob și să-i aduci înapoi pe cei rămași ai lui Israel. Te-am pus lumină pentru popoare, ca să fie mântuirea mea până la marginile pământului".
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 138(139),1-3.13-14ab.14c-15ab (R.: 14a)
R.: Te laud, Doamne, pentru că m-ai făcut o făptură atât de minunată.
1 Doamne, tu mă cercetezi și mă cunoști;
2 știi când mă așez și când mă scol;
pătrunzi de departe intențiile mele;
3 fie că umblu, fie că stau culcat, nimic nu-ți scapă;
toate cărările mele îți sunt cunoscute. R.
13 Pentru că tu ai format rărunchii mei,
m-ai țesut în sânul mamei mele.
14ab Te laud pentru că m-ai făcut o făptură atât de minunată.
Lucrările tale sunt admirabile! R.
14c Și sufletul meu cunoaște bine aceasta.
15ab Oasele mele nu erau ascunse pentru tine
când am fost plămădit în taină. R.
LECTURA A II-A
Ioan a predicat un botez al pocăinței întregului popor al lui Israel.
Citire din Faptele Apostolilor 13,22b-26
În zilele acelea, în sinagoga din Antiohia Pisidiei, Paul le spunea: "Dumnezeu l-a ridicat pentru ei ca rege pe David, despre care a dat mărturie spunând: «L-am aflat pe David, fiul lui Iese, un om după inima mea», care va împlini toată voința mea. 23 Din descendența acestuia, Dumnezeu a ridicat pentru Israel, după promisiunea sa, un mântuitor: pe Isus. 24 Înainte de venirea lui, Ioan a predicat un botez al convertirii pentru tot poporul lui Israel. 25 Dar când Ioan era spre sfârșitul călătoriei sale, spunea: «Eu nu sunt ceea ce credeți voi că sunt. Dar iată că vine după mine unul căruia nu sunt vrednic să-i dezleg încălțămintea picioarelor». 26 Fraților, fii din neamul lui Abraham și aceia dintre voi care sunt temători de Dumnezeu, nouă ne-a fost trimis cuvântul acestei mântuiri".
Cuvântul Domnului
ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Lc 1,76
(Aleluia) Tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema: căci vei merge înaintea Domnului să pregătești căile sale. (Aleluia)
EVANGHELIA
Se va numi Ioan.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 1,57-66.80
Când s-a împlinit timpul pentru Elisabeta ca să nască, a născut un fiu. Când vecinii și rudele ei au auzit că Domnul și-a arătat marea îndurare față de ea, se bucurau împreună cu ea. 59 În ziua a opta au venit pentru circumcizia copilului și voiau să-i pună numele Zaharia, ca al tatălui său. 60 Însă, luând cuvântul, mama lui a spus: "Nu, ci se va numi Ioan". 61 Dar ei i-au zis: "Nu este nimeni dintre rudele tale care să poarte numele acesta". 62 I-au făcut semne tatălui său cum ar vrea să fie numit. 63 Cerând o tăbliță, a scris: "Ioan este numele lui". Și toți s-au mirat. 64 Îndată i s-a deschis gura și i s-a dezlegat limba, iar el vorbea binecuvântându-l pe Dumnezeu. 65 I-a cuprins frica pe toți vecinii și în tot ținutul muntos al Iudeii se povesteau toate aceste lucruri. 66 Toți cei care le auzeau le păstrau în inima lor, spunând: "Ce va fi oare acest copil?", pentru că mâna Domnului era cu el. 80 Copilul creștea și se întărea în duh; el a rămas în pustiu până în ziua arătării lui înaintea lui Israel.
Cuvântul Domnului