[Cuprins]

NORME GENERALE

I. LEGĂTURA STRÂNSĂ DINTRE CULTUL EUHARISTIC ÎN AFARA SFINTEI LITURGHII şI CELEBRAREA EUHARISTICĂ

1. Celebrarea Euharistiei este centrul întregii vieţi creştine, atât pentru Biserica Universală, cât şi pentru adunările locale ale aceleiaşi Biserici. "Într-adevăr, celelalte sacramente, precum şi toate slujirile bisericeşti şi operele de apostolat, sunt strâns legate de Euharistie şi orânduite în vederea ei. Căci în sfânta Euharistie este cuprins tot binele spiritual al Bisericii, Cristos însuşi, Paştele nostru şi pâinea cea vie, care, prin trupul său însufleţit de Duhul Sfânt şi dătătorul de viaţă, insuflă viaţă oamenilor chemându-i şi călăuzindu-i astfel să se ofere împreună cu el pe ei înşişi, truda lor şi toate cele create"^[1].

2. Mai mult, "celebrarea Euharistiei în cadrul sfintei Liturghii constituie, într-adevăr, originea şi scopul cultului care i se dă în afara sfintei Liturghii"^[2]. Căci Domnul Cristos, "care se jertfeşte la sfânta Liturghie, când începe să fie prezent sacramental ca hrană spirituală a credincioşilor sub chipul pâinii şi al vinului", chiar "după ce s-a oferit jertfa, cât timp sfânta Euharistie se păstrează în biserici sau capele, el este cu adevărat Emanuel, adică «Dumnezeu-cu-noi». Zi şi noapte el rămâne în mijlocul nostru, locuieşte în noi plin de har şi de adevăr"^[3].

3. Prin urmare, nimeni să nu se îndoiască de faptul că "toţi creştinii, conform obiceiului mereu admis în Biserica Catolică, cinstesc acest preasfânt sacrament printr-un cult de latrie ce se dă numai Dumnezeului adevărat. Şi chiar dacă Domnul Cristos a orânduit acest sacrament ca hrană a noastră, nu înseamnă că prin aceasta nu avem datoria de a-l adora"^[4].

4. Pentru a orândui şi alimenta bine evlavia faţă de preasfântul sacrament al Euharistiei, misterul euharistic trebuie considerat în toată măreţia sa, atât în celebrarea sfintei Liturghii, cât şi în cultul sfintelor specii, care se păstrează după sfânta Liturghie, pentru a prelungi acţiunea harului sfintei jertfe^[5].

II. SCOPUL PĂSTRĂRII SFINTEI EUHARISTII
5. Scopul principal, căruia i se datorează păstrarea sfintei Euharistii în afara sfintei Liturghii, este administrarea Viaticului; scopurile secundare sunt: distribuirea sfintei Împărtăşanii şi adorarea Domnului nostru Isus Cristos, prezent în sfântul sacrament. De fapt, păstrarea sfintelor specii pentru cei bolnavi a introdus obiceiul lăudabil de a adora această hrană cerească, ce se păstrează în biserici. Cultul adoraţiei se bazează pe motive bine întemeiate şi puternice; în primul rând, pe faptul că această credinţă în prezenţa reală a Domnului duce în mod natural la manifestarea ei externă şi publică^[6].

6. În celebrarea sfintei Liturghii, sunt scoase în evidenţă modurile principale ale prezenţei lui Cristos în Biserica sa: în primul rând, el este prezent în însăşi adunarea credincioşilor întruniţi în numele său; apoi el este prezent în cuvântul său, atunci când se citeşte şi se explică Sfânta Scriptură; el este prezent, de asemenea, în persoana slujitorului; în sfârşit, mai presus de toate, el este prezent sub speciile euharistice. Căci în sacramentul Euharistiei, într-un mod cu totul special, este prezent Cristos însuşi în întregime, Dumnezeu şi om, în mod substanţial şi permanent. Această prezenţă a lui Cristos sub speciile consacrate se numeşte reală, "reală nu prin exclusivitate - ca şi cum altele nu ar fi reale -, ci prin excelenţă"^[7].
De unde urmează că, din punctul de vedere al semnului, e mai potrivit cu natura sfintei celebrări ca, în tabernacolul altarului pe care se săvârşeşte sfânta Liturghie, atât cât e posibil, să nu apară de la începutul sfintei Liturghii, prin speciile consacrate, prezenţa euharistică a lui Cristos: căci ea este rodul consacrării şi ca atare trebuie să şi apară^[9].

7. Ostiile consacrate în cantitate suficientă pentru împărtăşirea bolnavilor şi a altor credincioşi în afara sfintei Liturghii să se reînnoiască des şi să se păstreze în pixidă sau într-un vas mic^[9].

8. Păstorii să aibă grijă ca bisericile şi capelele publice, în care se păstrează preasfânta Euharistie, după normele dreptului, să fie deschise zilnic, cel puţin câteva ore în timpul cel mai potrivit al zilei, astfel încât credincioşii să se poată ruga uşor în faţa preasfântului sacrament^[10].

III. LOCUL UNDE TREBUIE PĂSTRATĂ EUHARISTIA
9. Locul păstrării preasfintei Euharistii să iasă în evidenţă, într-adevăr, prin nobleţe şi ornamentare. Este foarte recomandat să fie apt, de asemenea, pentru adoraţia şi rugăciunea particulară, astfel încât credincioşii să-l poată cinsti cu uşurinţă şi folos, chiar şi printr-un cult particular, pe Domnul prezent în sfântul sacrament.
Aceasta se poate obţine mai uşor dacă se amenajează o capelă separată de corpul central al Bisericii, mai ales în acele biserici în care au loc mai des celebrări de căsătorii şi înmormântări sau care, datorită faptului că sunt locuri de pelerinaj ori au tezaure de artă şi de istorie, sunt vizitate de mulţi.

10. Preasfânta Euharistie să se păstreze într-un tabernacol solid, netransparent şi inviolabil. În fiecare biserică să fie, de regulă, un singur tabernacol, aşezat fie pe altar, fie, cu aprobarea ordinariului locului, în afara altarului, dar în acea parte a bisericii care este cea mai de cinste şi împodobită în mod cuvenit^[11].
Cheia tabernacolului, în care se păstrează sfânta Euharistie, trebuie păstrată cu cea mai mare grijă de către preotul în grija căruia se află biserica sau capela, sau de către slujitorul extraordinar căruia i s-a dat aprobarea de a distribui sfânta Împărtăşanie.

11. Prezenţa preasfintei Euharistii în tabernacol să fie indicată de perdeluţă sau în alt mod potrivit, stabilit de autoritatea competentă.
După obiceiul tradiţional, să ardă totdeauna, lângă tabernacol, lampa alimentată cu ulei sau ceară, ca semn al onoarei ce i se cuvine Domnului^[12].

IV. ATRIBUŢIILE CONFERINŢELOR EPISCOPALE
12. Conferinţelor episcopale le revine competenţa în pregătirea ritualurilor particulare, conform normelor constituţiei despre sfânta liturgie (nr. 63b), de a adapta acest capitol al Ritualului roman la necesităţile fiecărei regiuni, în aşa fel încât, după aprobarea dată de Scaunul Apostolic, să fie folosite în regiunile respective.
În acest sens, conferinţele episcopale au competenţa:
a) de a examina cu grijă şi prudenţă dacă în tradiţia locală sunt elemente care merită să fie păstrate sau adaptate, cu condiţia să poată fi puse în armonie cu spiritul sfintei liturgii. De aceea, adaptările care se consideră folositoare sau necesare să se propună Scaunului Apostolic pentru a fi introduse cu consimţământul acestuia;
b) de a pregăti traducerile textelor astfel încât ele să corespundă, într-adevăr, specificului diferitelor limbi şi caracteristicilor respective, adăugându-se eventual şi alte texte, mai ales dacă au melodii potrivite, pentru a fi cântate.

* Textul Psalmilor şi al Noului Testament sunt citate după ediţia Comisiei Pontificale pentru Noua Vulgată.
* Textele liturgice, care sunt puse pentru un bărbat, pot fi adaptate pentru o femeie, schimbând genul, sau pentru mai mulţi, schimbând numărul.