Miercuri, 2 septembrie 2009
Singurătate, nu gol
Este adevărat: preotul, datorită celibatului său, este un om singur; însă singurătatea lui nu este golul, pentru că este umplută de Dumnezeu și de bogăția exuberantă a împărăției sale. În afară de asta, pentru această singurătate, care trebuie să fie plinătate interioară și exterioară de caritate, el s-a pregătit, și-a ales-o în mod conștient și nu datorită orgoliului de a fi diferit de ceilalți, nu pentru a se înstrăina de frații lui sau din dispreț față de lume. Luat din lume, preotul nu este despărțit de poporul lui Dumnezeu, pentru că este constituit în folosul oamenilor, consacrat în întregime carității și operei pentru care l-a asumat Domnul.
Uneori singurătatea va apăsa în mod dureros asupra preotului, dar din această cauză el nu se va căi că a ales-o cu generozitate. Și Cristos, în orele cele mai tragice ale vieții sale, a rămas singur, abandonat chiar de aceia pe care El i-a ales ca martori și însoțitori ai vieții sale și pe care i-a iubit până la sfârșit, ci a declarat: Eu nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu mine.
Paul al VI-lea, Sacerdotalis caelibatus, 58-59
Hubertus Blaumeiser și Tonino Gandolfo, Așa cum Tatăl m-a iubit pe mine..., 365 gânduri pentru Anul Sfintei Preoții, Ed. Città Nuova, Roma, 2009, traducere de pr. Mihai Pătrașcu.
Textele pregătite în această carte, pentru fiecare zi a Anului Sfintei Preoții, vor fi disponibile pe www.ercis.ro, atât pe prima pagină (click pe link-ul "Anul Preoției" de pe rândul cu "Lecturile zilei" și "Gândul zilei", precum și din secțiunea "Anul Sfintei Preoții".