Joi, 6 august 2009
Datoria cea mai dulce
Dumneze are în noi instrumentul său viu, slujitorul său, de aceea interpretul său, ecoul glasului său; tabernacolul său, semnul istoric și social al prezenței sale în omenire; focarul arzător de iradiere a iubirii sale față de oameni. Acest fapt minunat comportă o datorie, prima și cea mai dulce din viața noastră preoțească: aceea a intimității cu Cristos, în Duhul Sfânt, și de aceea cu Tine, o, Tată (cf. In 16, 27); adică aceea a unei vieți interioare personale și autentice, nu numai păstrată cu gelozie în starea deplină de har, dar la fel exprimată voluntar într-un continuu act reflectat de conștiință, de colocviu, de suspendare iubitoare, contemplativă. Cuvântul lui Isus repetat la ultima cină: «Manete in dilectione mea» (In 15, 9; 15, 4; etc.) este pentru noi. În această dorință de unire cu Cristos și cu revelația, deschisă de El asupra lumii divine și umane, este prima atitudine caracteristică a slujitorului făcut reprezentant al lui Cristos.
Paul al VI-lea, Omilie pentru Hirotonirea a două sute de preoți și diaconi
Bogota, 22 august 1968
Hubertus Blaumeiser și Tonino Gandolfo, Așa cum Tatăl m-a iubit pe mine..., 365 gânduri pentru Anul Sfintei Preoții, Ed. Città Nuova, Roma, 2009, traducere de pr. Mihai Pătrașcu.
Textele pregătite în această carte, pentru fiecare zi a Anului Sfintei Preoții, vor fi disponibile pe www.ercis.ro, atât pe prima pagină (click pe link-ul "Anul Preoției" de pe rândul cu "Lecturile zilei" și "Gândul zilei", precum și din secțiunea "Anul Sfintei Preoții".