Joi, 20 august 2009
A ne pierde în Dumnezeu
Măsura de a-l iubi pe Dumnezeu este de a-l iubi fără măsură. Această iubire castă și fără măsură în duce pe om la cea mai intimă comuniune cu Dumnezeu, la întâlnirea și la îmbrățișarea dintre voința umană liberă și caritate, dar al lui Dumnezeu.
Când se va putea avea experiența acestui impuls pe baza căruia spiritul, îmbătat de iubire față de Dumnezeu, uitând de sine, (...) se lansează în întregime spre Dumnezeu și unindu-se cu Dumnezeu devine un singur spirit cu el și spune: «Carnea mea și inima mea au dispărut; Dumnezeu este pentru veșnicie parte a inimii mele, Dumnezeu este parte din mine însumi»?
Nu voi ezita să-l proclam fericit și sfânt pe cel căruia i-a fost acordată o asemenea experiență în această viață muritoare eventual rar sau chiar și o singură dată, și chiar și de data aceea în mod fugitiv, abia în spațiul unei singure clipe. Pentru că a te pierde într-un anumit fel pe tine însuți, ca și cum n-ai exista, și a nu mai avea deloc senzația de tine însuți și a te goli de tine și aproape a te anula, este deja o ședere în cer.
Sfântul Bernard de Clairvaux, De diligendo Deo , nn. 16. 27
Hubertus Blaumeiser și Tonino Gandolfo, Așa cum Tatăl m-a iubit pe mine..., 365 gânduri pentru Anul Sfintei Preoții, Ed. Città Nuova, Roma, 2009, traducere de pr. Mihai Pătrașcu.
Textele pregătite în această carte, pentru fiecare zi a Anului Sfintei Preoții, vor fi disponibile pe www.ercis.ro, atât pe prima pagină (click pe link-ul "Anul Preoției" de pe rândul cu "Lecturile zilei" și "Gândul zilei", precum și din secțiunea "Anul Sfintei Preoții".