Marți, 28 iulie 2009
În brațele lui Isus
Din timpul venirii lui Isus, istoria vocației este istoria urmării. Noi urmăm vocația noastră deoarece mergem în urma lui Isus. Și această urmare este o problemă care privește exclusiv libertatea noastră, răspunsul nostru, dar este și ceva mai mult decât o simplă acțiune umană, făcută cu forțele noastre. Urmarea lui Isus înseamnă: a ne lăsa să cădem în brațele sale, a ne lăsa duși de el, a ne încrede în el.
Noi putem să fim în el și să permitem ca el să fie în noi. În el, vocația nu mai este o pretenție excesivă și oprimantă, ci este o imposibilitate transformată, răscumpărată. Calea pentru a ne lăsa transformați și răscumpărați este fără îndoială calea comuniunii cu Isus, a încrederii în el și a trăirii cu el. Asta înseamnă, în ultimă analiză, că drumul vocației este drumul crucii.
Însuși Isus nu lasă îndoială în această privință: "Dacă vrea cineva să vină după mine, să renunțe la el însuși, să-și ia crucea și să mă urmeze".
Klaus Hemmerle
Hubertus Blaumeiser și Tonino Gandolfo, Așa cum Tatăl m-a iubit pe mine..., 365 gânduri pentru Anul Sfintei Preoții, Ed. Città Nuova, Roma, 2009, traducere de pr. Mihai Pătrașcu.
Textele pregătite în această carte, pentru fiecare zi a Anului Sfintei Preoții, vor fi disponibile pe www.ercis.ro, atât pe prima pagină (click pe link-ul "Anul Preoției" de pe rândul cu "Lecturile zilei" și "Gândul zilei", precum și din secțiunea "Anul Sfintei Preoții".