Luni, 13 iulie 2009
După modelul Treimii
Din misterul Treimii, "a cărei lumină trebuie să fie percepută și pe chipul fraților", putem învăța să-i iubim pe ceilalți fără măsură, înainte de toate pe Dumnezeu și apoi pe frații noștri.
A iubi fără măsură. A ne dărui, până acolo încât să ne iubim pe noi înșine. A găsi fericirea în a-l face fericit pe celălalt. A-l respecta pe celălalt în alteritatea sa. A-l stima și a ști să-l valorizăm pe celălalt ca un altul. A căuta promovarea lui chiar cu prețul vieții noastre. A-i sluji pe ceilalți cu umilință, libertate și iubire. A ieși din singurătatea egoistă și individualistă și a trăi în comunitate cu frații noștri. (...)
A căuta să fermentăm lumea cu spiritul de iubire comunitară și de solidaritate, al cărei model este în Treime și pe care Biserica încearcă să-l trăiască în interiorul său, ca și comuniune eclezială.
Card. Claudio Hummes
Hubertus Blaumeiser și Tonino Gandolfo, Așa cum Tatăl m-a iubit pe mine..., 365 gânduri pentru Anul Sfintei Preoții, Ed. Città Nuova, Roma, 2009, traducere de pr. Mihai Pătrașcu.
Textele pregătite în această carte, pentru fiecare zi a Anului Sfintei Preoții, vor fi disponibile pe www.ercis.ro, atât pe prima pagină (click pe link-ul "Anul Preoției" de pe rândul cu "Lecturile zilei" și "Gândul zilei", precum și din secțiunea "Anul Sfintei Preoții".