Miercuri, 17 martie 2010
Ceea ce este comun bucuriei și suferinței
Dacă perseverând în iubire se cade până în locul în care sufletul nu mai poate să-și rețină strigătul "Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?", dacă se rămâne în acel punct fără a înceta să se iubească, se ajunge să se atingă ceva care nu mai este nenorocire, care nu este bucurie, ci este esența centrală, esențială, pură, non-sensibilă, comună bucuriei și suferinței, adică însăși iubirea lui Dumnezeu.
Simone Weil, L'avventura di uno sguardo puro
Citta Nuova, Roma 2001, p. 96
Hubertus Blaumeiser și Tonino Gandolfo, Așa cum Tatăl m-a iubit pe mine..., 365 gânduri pentru Anul Sfintei Preoții, Ed. Città Nuova, Roma, 2009, traducere de pr. Mihai Pătrașcu.
Textele pregătite în această carte, pentru fiecare zi a Anului Sfintei Preoții, vor fi disponibile pe www.ercis.ro, atât pe prima pagină (click pe link-ul "Anul Preoției" de pe rândul cu "Lecturile zilei" și "Gândul zilei", precum și din secțiunea "Anul Sfintei Preoții".