Duminică, 7 februarie 2010
Renunțarea la autonomie
În evanghelia după Ioan se găsesc foarte des aceste cuvinte ale lui Isus: "Ceea ce eu vă spun nu vine de la mine ci de la Tatăl..., faptele pe care eu le fac nu sunt ale mele ci ale Tatălui...". Isus pare să renunțe la orice autonomie față de Tatăl; pierde orice autonomie, dar este Isus, acea persoană umano-divină, întrupată în istorie, aparent condiționată de cultură și de structurile timpului, dar în realitate total liberă, așa încât este capabilă să ofere propria viață și să moară "pentru" omenire.
Și nimeni nu are iubire mai mare, adică nimeni nu este așa de aproape de perfecțiunea lui Dumnezeu, ca acel care-și dă viața pentru alții. Ori, faptul de a-și da viața implică dezlipirea de sine și de persoane, renunțarea la propriile bunuri și la propriile idei, la propria cultură, la propria formare spirituală, la propriile inițiative. Adică a trăi sfaturile evanghelice. (...)
Așadar ce este ascultarea dacă nu sărăcie: a nu fi și a nu avea? Ce este ascultarea dacă nu castitate, adică faptul de a fi simpli, lipsiți de alipiri de sine și de alții și de lucruri?
Silvano Cola, Scritti e testimonianze
Gen's, Grottaferrata 2007, p. 75
Hubertus Blaumeiser și Tonino Gandolfo, Așa cum Tatăl m-a iubit pe mine..., 365 gânduri pentru Anul Sfintei Preoții, Ed. Città Nuova, Roma, 2009, traducere de pr. Mihai Pătrașcu.
Textele pregătite în această carte, pentru fiecare zi a Anului Sfintei Preoții, vor fi disponibile pe www.ercis.ro, atât pe prima pagină (click pe link-ul "Anul Preoției" de pe rândul cu "Lecturile zilei" și "Gândul zilei", precum și din secțiunea "Anul Sfintei Preoții".