Marți, 22 decembrie 2009
Provocarea zilei de mâine
Preoții sunt chemați să se deschidă la dialog cu alți preoți, mai ales cu cei mai izolați, cu cei mai săraci și cu cei mai încercați. Trebuie să stabilească cu fiecare un raport constructiv, (...) să devină cu fiecare o singură inimă și un singur suflet. Și aceasta nu e decât spre binele întregii dieceze.
Pentru unitatea între preoți, pentru prezența lui Isus în mijlocul lor, al lui Isus Înviat (...) vor avea de câștigat parohiile, la fel și seminariile, școlile, misiunile și toate operele apostolice.
De asemenea, această unitate dintre preoți este o garanție a Bisericii de mâine. Spre cine privesc tinerii, pe care Dumnezeu i-a chemat poate la aceeași misiune, ca să înțeleagă care va fi viitorul lor în slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui? Ei văd în actualii preoți ceea ce ei înșiși trebuie să devină și de multe ori se alătură lor ca de viitoarea lor familie.
Chiara Lubich, Il sacerdote oggi, il religioso oggi, Gen's 12 (1982/6), p. 5
Hubertus Blaumeiser și Tonino Gandolfo, Așa cum Tatăl m-a iubit pe mine..., 365 gânduri pentru Anul Sfintei Preoții, Ed. Città Nuova, Roma, 2009, traducere de pr. Mihai Pătrașcu.
Textele pregătite în această carte, pentru fiecare zi a Anului Sfintei Preoții, vor fi disponibile pe www.ercis.ro, atât pe prima pagină (click pe link-ul "Anul Preoției" de pe rândul cu "Lecturile zilei" și "Gândul zilei", precum și din secțiunea "Anul Sfintei Preoții".