Joi, 28 ianuarie 2010
Legea constitutivă a Bisericii
Cum se numește această forță de coeziune, aptă să țină împreună trupul parohial, umanitatea doritoare să fie unită în Cristos? O știu toți: se numește caritatea. Dar impunător, virtute inefabilă!
Provine de la Dumnezeu; pentru că este iubire comunicarea sa oamenilor și se răspândește de la individ la individ. Coboară din cer, ca fluviu regal și benefic, bunătatea lui Dumnezeu care-i iubește pe oameni și-i invită, ca prin impuls interior, să se iubească și între ei.
Este marea lege constitutivă a Bisericii. Dacă, teoretic, caritatea este ușor să se enunțe, frumoasă ca să se declame, comună să se mărturisească, în practică în schimb este foarte exigentă și dificilă. Și totuși nu numai că este posibil și mereu realizabilă, ci este tocmai marele distinctiv, capabil să indice gradul vieții ecleziastice.
Paul al VI-lea, Alla parrocchia di S. Maria Consolatrice, Insegnamenti/2,
Citta del Vaticano 1964, p. 1072-1073
Hubertus Blaumeiser și Tonino Gandolfo, Așa cum Tatăl m-a iubit pe mine..., 365 gânduri pentru Anul Sfintei Preoții, Ed. Città Nuova, Roma, 2009, traducere de pr. Mihai Pătrașcu.
Textele pregătite în această carte, pentru fiecare zi a Anului Sfintei Preoții, vor fi disponibile pe www.ercis.ro, atât pe prima pagină (click pe link-ul "Anul Preoției" de pe rândul cu "Lecturile zilei" și "Gândul zilei", precum și din secțiunea "Anul Sfintei Preoții".