duminică, 9 noiembrie 2025
† SFINȚIREA BAZILICII DIN LATERAN
null
Lecturi: | Ez 47,1-2.8-9.12; Ps 45; 1Cor 3,9c-11.16-17; In 2,13-22 |
Culoare: | alb |
Psaltire: | P |
Liturghia sfințirii unei biserici, Gloria, Credo, prefață proprie
De sub pragul templului curgea o apă spre răsărit.
Un râu înveselește cetatea lui Dumnezeu.
Voi sunteți zidirea lui Dumnezeu.
El vorbea despre templul trupului său.
Lecturile zilei... * * * Gândul zilei... * * * Sfântul zilei...
Sfințirea Bazilicii din Lateran ne amintește că templul în sens fizic are o semnificație numai dacă în el se reunesc persoane care îl adoră pe Dumnezeu "în duh și adevăr". Isus a făcut din fiecare persoană templul său. Catedrala episcopului Romei a fost ridicată pe domeniul ce aparținea familiei Laterani, unde se ridica un palat, vecin cu o cazarmă. În locul cazărmii, împăratul Constantin a amplasat prima bazilică pe care, împreună cu palatul, a oferit-o Papei Silvestru, către anul 320. Palatul a fost reședința pontificală timp de zece secole. Cinci concilii ecumenice și-au ținut sesiunile în ea. Alături de bazilică este baptisteriul unde mulțimile romane din secolele al IV-lea și al V-lea au primit Botezul.
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio
după Agenda liturgică 2025 editată și tipărită la Presa Bună, Iași