duminică, 21 iunie 2020
† DUMINICA a 12-a de peste an
Sf. Alois de Gonzaga, călug.
Lecturi: | Ier 20,10-13; Ps 68; Rom 5,12-15; Mt 10,26-33 |
Culoare: | verde |
Psaltire: | IV |
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefață duminicală
El eliberează sufletul slujitorului său sărman din mâna celor răi.
În marea ta bunătate, răspunde-mi, Dumnezeule!
Darul nu este la fel cu greșeala.
Nu vă temeți de cei care ucid trupul.
Lecturile zilei... * * * Gândul zilei... * * * Sfântul zilei...
Trimițându-i pe apostoli să vestească evanghelia, Isus le spune să nu se teamă, căci el va interveni pe lângă Tatăl, pentru a le cere ajutorul necesar. Dumnezeu a promis profetului Ieremia că îl va elibera de dușmanii săi, el care "eliberează pe cel sărman din mâna celor răi". Învățătura sfintei Biserici cu privire la păcatul strămoșesc se întemeiază pe fragmentul care urmează din a doua lectură. Sfântul Paul scoate în evidență solidaritatea noastră în condamnare, pentru a sublinia aceeași solidaritate în harul care ne este dăruit prin Cristos. Îmbrățișând credința, creștinul se face vrednic de harurile necesare practicării ei, deoarece devine solidar cu Cristos.
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio
după Agenda liturgică 2020 editată și tipărită la Presa Bună, Iași