vineri, 8 mai 2020
Vineri din săptămâna a 4-a a Paștelui
Fer. Ieremia Valahul, călug. **; Sf. Victor, m.
Lecturi: | Sir 3,17-24; Ps 112(113); 1In 3,14-18; Lc 10,25-37 |
Culoare: | alb |
Psaltire: | P |
Liturghie proprie, prefață pentru sfinți călugări
Cu cât ești mai mare, cu atât să te umilești mai mult și vei afla har înaintea Domnului.
Binecuvântat fie numele Domnului de acum și până în veac.
La fel și noi trebuie să ne dăm viețile pentru frați.
Cine este aproapele meu?
Lecturile zilei... * * * Gândul zilei... * * * Sfântul zilei...
Ieremia este primul român ridicat la cinstea altarelor. A fost beatificat la 30 octombrie 1983 de papa Ioan Paul al II-lea. Ioan Costist s-a născut la 29 iunie 1556 în localitatea Tzazo (Zaxo), un sat necunoscut din Moldova. Tatăl, Stoica, era om de o modestă condiție socială, dar cinstit. Mama se numea Margareta lui Bărbat. A fost primul născut dintre cele două fete și cinci băieți. În familie a primit o educație creștină. În anul 1575, în dorința de a-și sfinți viața, pornește spre Napoli, unde s-a oprit într-o mănăstire a capucinilor. La 8 mai 1578 a îmbrăcat haina călugărească. S-a dedicat îngrijirii bolnavilor timp de peste 40 de ani. A murit la 5 martie 1625.
Evanghelia zilei, meditația la evanghelie și sfântul zilei in format audio
după Agenda liturgică 2020 editată și tipărită la Presa Bună, Iași