Mons. Gabor Anton Născut la: 06.06.1883, Tamaseni Hirotonit la: -, - Decedat la: 19.02.1936, Iasi Înmormântat la: Iasi, în cimitirul Eternitatea Obs: Director la Institutul "Presa Buna"
* * * Figuri ilustre Mons. dr. Anton Gabor rămâne cea mai ilustră personalitate din istoria Institutului "Presa Bună" din Iaşi şi totodată unul dintre cei mai de seamă ziarişti catolici români din prima jumătate a secolului al XX-lea. S-a născut în 1883 la Tămăşeni, iar după strălucite studii în Seminarul "Sfântul Iosif" din Iaşi şi la Universitatea din Innsbruck a fost hirotonit preot în 1908. A activat ca profesor la Seminarul diecezan din Iaşi şi în Parohia Gherăeşti, dedicându-se, apoi, pentru tot restul vieţii dezvoltării presei. Era convins de însemnătatea acestui tip de presă creştină în viaţa catolică. A fondat în 1913 Lumina creştinului, iar după Primul Război Mondial Sentinela catolică; aceasta în 1933 a luat denumirea de Dacia creştină. În 1926 a fondat Institutul "Presa Bună", pus sub ocrotirea sfintei Tereza a Pruncului Isus. "Un apostol al presei bune, de talia Mons. Gabor - se scria în Almanahul "Presa Bună" din anul 1934, cu ocazia jubileului de 25 de ani de preoţie al Mons. Gabor -, trebuie preţuit ca un dar al lui Dumnezeu pentru binele catolicilor din România şi merită tot sprijinul din partea fiecăruia, pentru a-şi continua opera pe care o conduce cu atâta zel şi jertfă şi pentru care însăşi pronia dumnezeiască pare a-l fi destinat". Mons. A. Gabor este cel care a pus bazele programului editorial al Institutului "Presa Bună", a dotat institutul cu o tipografie proprie şi a deschis filiala Institutului "Presa Bună" de la Chişinău. Rostul tipografiilor de la Institutul "Presa Bună" era acela de a tipări "cărţi folositoare pentru popor", în cunoscutele serii Istorioare morale, Religioase şi Vieţile sfinţilor. Se poate spune că timp de decenii, Institutul "Presa Bună", sub coordonarea Mons. A. Gabor, a fost un loc de întâlnire şi de formare intelectuală pentru mulţi preoţi şi laici, atât din Dieceza de Iaşi cât şi din celelalte dieceze. A fost cucerit de ideea fondării unui săptămânal catolic, în colaborare cu Arhidieceza de Bucureşti, motiv pentru care în 1935 şi-a dat acordul pentru fuzionarea revistei Dacia creştină cu ziarul Farul nou, ce a fost fondat la Bucureşti cu un an înainte. Rodnica sa activitate culturală a fost urmărită cu interes şi apreciată de toate publicaţiile catolice ce apăreau la acea dată în ţară, iar oficiosul Sfântului Scaun, ziarul L'osservatore romano din 18 octombrie 1934 îl omagia pe Mons. A. Gabor într-un articol având titlul "Un jubileu al presei catolice". Tot Sfântul Scaun i-a răsplătit energica sa activitate, acordându-i la 5 februarie 1924 onorificenţa de camerier secret al papei Pius al XI-lea şi titlul de Monsenior. La 14 ianuarie 1936, ziarul Farul nou din Bucureşti scria: "Cine-l cunoaşte pe Mons. Gabor îi ştie pasiunea pentru presă, goana lui după tipografie. Toată misiunea lui apostolică e închinată acestui dor mare de a vedea vie pretutindeni, dar mai ales în capitala României, o presă creştină, modernă, răspunzând dârz la toate problemele actuale, atât de pornite în toate direcţiile vântului tragic de circulaţia de idei internaţionale ce sfâşie Europa şi lumea toată. În aşteptarea idealului său larg, Mons. Gabor îşi continuă de aici, neîntreruptă, activitatea lui la Iaşi. Din când în când, apare şi la noi cu atâta idealism înflăcărat în singurătate, cu atâta pornire, c-ar răsturna munţii, ar aluneca pe ape, ca divinul său protector, care când va binevoi, va răsplăti în plin... atâta elan către el". Mons. A. Gabor moare la Iaşi, la 19 februarie 1936, după o viaţă de apostol, plină de credinţă, trăită pe altarul jertfei. (Dr. Dănuţ Doboş, în Lumina creştinului, nr. 2/2007, p. 11) * * * Monseniorul Anton Gabor (1883-1936) este personalitatea care şi-a legat cel mai mult numele, în prima jumătate a secolului al XX-lea, de apariţia şi dezvoltarea presei catolice din Dieceza de Iaşi şi nu numai. Astfel, beneficiind de sprijinul şi îndrumarea superiorilor săi bisericeşti, el a lucrat, încă din anul 1908, la proiectul fondării unei publicaţii bisericeşti, idealul a generaţii de episcopi şi preoţi, care se va concretiza în ianuarie 1913, odată cu apariţia revistei diecezane “Lumina creştinului”. Mons. Anton Gabor a avut, aşadar, intuiţia genială de a fonda o publicaţie bisericească, născută din nevoia, pe de o parte de a apăra “cauza catolic㔠şi pe credincioşi de curentele culturale şi ideologice nocive, cât şi de concepţiile eronate din viaţa publică, pe care libertatea de opinie a epocii moderne le favoriza, iar pe de altă parte de a face cunoscută istoria, cultura, valorile spirituale şi culturale promovate de Biserica locală şi universală. Revista “Lumina creştinului” a evitat cu stricteţe abordarea unor teme de factură politică, dar a găzduit unele articole care condamnau primejdia reprezentată de ideologiile extremiste: fascismul şi comunismul. Un alt merit al Mons. Anton Gabor a fost acela de a fi ştiut să-şi afle colaboratori valoroşi, “oameni cu suflete mari, iubitori ai scrisului bisericesc”, care, cu toţii, au făcut sacrificii pentru progresul revistei şi al Institutului “Presa Bun㔠fondat în anul 1926, cât şi pentru răspândirea presei şi a publicaţiilor catolice în rândurile credincioşilor. A ştiut să atragă, pentru susţinerea materială şi promovarea publicaţiilor Institutului “Presa Bună”, numeroşi binefăcători ale căror nume erau popularizate în paginile publicaţiilor. Contemporanii săi au fost impresionaţi de devotamentul, tenacitatea şi perseverenţa manifestate de Mons. Anton Gabor pentru dezvoltarea Institutului “Presa Bună”, cât şi pentru creşterea calităţii revistei “Lumina creştinului” şi a tuturor publicaţiilor institutului. Revista “Lumina creştinului” a devenit cu timpul un model în presa catolică românească din perioada interbelică. Mons. Anton Gabor a militat constant pentru unificarea presei catolice româneşti, de numele său legându-se şi proiectul fondării, în colaborare cu Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti a revistei “Dacia creştină”. Tot el a avut iniţiativa, nematerializată însă, a fondării unui cotidian catolic românesc, care urma să fie susţinut şi de diecezele greco-catolice. Un alt deziderat al său, rămas şi acesta neîmplinit, a fost cel al organizării la nivel naţional a unor dezbateri privind problemele presei catolice, la care să participe redactorii de la “Lumina creştinului” (Iaşi), “Sentinela catolic㔠(Iaşi), “Viaţa” (Hălăuceşti), “Curierul parohiei catolice” (Galaţi), “Unirea” (Blaj), “Vestitorul” (Oradea), “Cuvântul adevărului” (Mănăstirea Bixad - Satu Mare), “Curierul creştin” (Gherla). Mons. Anton Gabor a fost elogiat în presa catolică pentru pasiunea dedicată presei creştine moderne adaptată epocii, pentru viziunea sa unificatoare, cât şi pentru idealismul său care depăşea uneori puterea de înţelegere a contemporanilor. În anul 1935 era apreciat drept cel mai valoros ziarist bisericesc din România, motiv pentru care a fost desemnat de arhiepiscopul Alexandru Theodor Cisar să reprezinte România la Expoziţia Mondială a Presei Catolice organizată în anul 1936 la Vatican. La rândul său, ep. Mihai Robu era convins de faptul că Mons. Anton Gabor urma să facă tot posibilul pentru ca “România romano-catolică să fie demn reprezentată. Şi o va face cu bucurie şi mare mulţumire sufletească, văzându-şi în parte visul sau idealul împlinit”. Nu a mai reuşit, din păcate, trecând la cele veşnice la 19 februarie 1936. (Dr. Dănuţ Doboş, în Lumina creştinului, nr. 1/2013, p. 11) * * * Necrolog 19 februarie 1936 65. Mons. dr. Anton Gabor S-a născut la Tămăşeni în ziua de 6 iunie 1883. La 7 octombrie 1896 a intrat în Seminarul episcopal din Iaşi şi în 1906 a fost trimis pentru studii superioare la Innsbruck. A fost sfinţit preot la 31 august 1908 la Iaşi. A mai continuat studiile de specializare până în anul 1911. La întoarcerea în ţară a fost numit profesor la Seminarul din Iaşi, post pe care l-a întrerupt numai în timpul Primului Război Mondial, când a administrat Parohia Valea Seacă. După război, pe lângă activitatea de profesor la seminar, a mai fost director al Şcolii primare "N.D. Sion" şi cooperator la parohia catedralei, director şi redactor al revistei Lumina creştinului, al tuturor publicaţiilor editate de Presa Bună, precum şi delegat episcopal, ori de câte ori episcopul lipsea din sediul episcopiei. Sub conducerea lui, apare la 1 ianuarie 1913 revista Lumina creştinului, iar după Primul Război Mondial apare şi Sentinela catolică, foaie apologetică al cărei titlu se schimbă în anul 1933 în Dacia creştină. La 5 februarie 1924 a fost numit camerier papal. În anul 1926 a cumpărat o tipografie şi a construit local propriu pentru Editura Presa Bună. La Editura Presa Bună au apărut multe lucrări: seria istorioarelor morale, peste 65 de numere; seria religioasă, peste 15 numere, precum şi 2 numere din seria vieţile sfinţilor. După o activitate rodnică, a murit la Iaşi, probabil de leucemie. A fost înmormântat în cimitirul "Eternitatea" din Iaşi.

înapoi la pagina precedentă