Pr. Demeter Anton Născut la: 17.09.1925, Butea Hirotonit la: 29.06.1953, - Decedat la: 20.12.2006, Roman, Institutul Franciscan Înmormântat la: Roman
S-a născut la Butea în ziua de 17 septembrie 1925, fiind primul dintre cei şapte copii ai soţilor Ion şi Maria Demeter. După absolvirea şcolii primare (patru clase) din satul natal, între anii 1937 şi 1941, a urmat cursurile secundare la Gimnaziul Franciscan din Hălăuceşti, după care a intrat în Seminarul Franciscan din aceeaşi localitate, urmând, în acelaşi timp, până în anul 1945, şi cursurile Liceului "Ferdinand I" din Bacău. Între anii 1945 şi 1946, pr. Anton Demeter a urmat noviciatul franciscan la Săbăoani, în toamna anului 1946 depunând prima profesiune simplă în cadrul Ordinul Fraţilor Minori Conventuali, Provincia "Sf. Iosif". Între anii 1946 şi 1949, a urmat cursurile de teologie la Colegiul "Sf. Bonaventura" din Luizi-Călugăra. După 1949, după ce regimul comunist a închis toate seminariile şi institutele catolice, a fost constrâns să se retragă în familie. Despre această perioadă, părintele avea să mărturisească: "Mi-am păstrat cu hotărâre şi speranţă chemarea Domnului". Această speranţă şi-a găsit împlinire în anul 1952, moment în care, deschizându-se Institutul Teologic Romano-Catolic de Alba-Iulia, pr. Anton a fost primit să-şi continue pregătirea umană şi spirituală în vederea tainei sfintei Preoţii. Astfel, şi-a terminat ultimul an de teologie (1952-1953) şi imediat a fost hirotonit preot la 29 iunie 1953, în catedrala romano-catolică din Alba-Iulia, prin impunerea mâinilor şi rugăciunea de consacrare a PS Mons. Alexandru Cisar, arhiepiscop de Bucureşti. Ca tânăr preot, imediat după hirotonire şi până în luna octombrie a anului 1953, pr. Anton Demeter a activat ca vicar parohial la Prăjeşti, în scurt timp primind numirea de vicar parohial la catedrala "Sf. Iosif" din Bucureşti. Despre această numire, pr. Anton mărturisea: "Ştiam că mă aşteaptă o grea răspundere şi multe riscuri..., dar voiam să mi le asum cu toată bucuria şi generozitatea". Referindu-se apoi la anii petrecuţi ca vicar parohial la catedrala din Bucureşti, pr. Anton scria: "Despre acei ani, ca şi despre anii de seminar şi noviciat, păstrez cele mai duioase şi sfinte amintiri". În noaptea dintre 20 şi 21 august 1958, pr. Anton Demeter a fost arestat şi condus la centrul Securităţii din strada Uranus din Bucureşti. După şapte luni de anchete, în luna martie a anului 1959, a fost judecat de Tribunalul Militar din Bucureşti, fiind acuzat de următoarele presupuse delicte: 1. Influenţa masei credincioşilor şi, mai cu seamă, a copiilor şi tinerilor, cărora le-ar fi oferit o educaţie mistico-religioasă; 2. Se ruga, împreună cu mulţimea credincioşilor, pentru episcopii şi preoţii arestaţi, care erau consideraţi de comunişti drept criminali şi trădători; 3. Refuza să denunţe la Securitate existenţa unei corespondenţe, care ar fi trebuit să ajungă la Vatican, şi despre care, în opinia comuniştilor, pr. Anton ar fi ştiut din scaunul de Spovadă; 4. Păstra legătura cu preoţii franciscani din Moldova şi cu Fraţii Şcolilor Creştine din Bucureşti, şi unii şi alţii consideraţi a fi duşmanii poporului; 5. Afirma, în opinia Securităţii, unele idei duşmănoase la adresa regimului comunist, precum: "Porţile iadului nu vor învinge Biserica lui Cristos", depăşindu-şi astfel competenţele preoţeşti; 6. În sfârşit, urmau acuzaţiile de imoralitate şi corupţie, aspecte şi mai greu de suportat, pentru că lezau direct demnitatea umană şi integritatea morală a pr. Anton Demeter... "La terminarea procesului - mărturisea deseori părintele - am avut sentimentul şi bucuria unei victorii din partea lui Cristos şi nu mă mai interesa ce fel de condamnare avea să se pronunţe împotriva mea. Procurorul ceruse să mi se aplice o pedeapsă exemplară. Pentru mine însă lucrul acesta nu mai avea nici o importanţă, eram în mâinile Domnului şi mă simţeam mai liber ca oricând". După încheierea procesului, a fost dus la Jilava, unde, după câteva zile, i-a fost comunicată sentinţa: 20 ani muncă silnică pentru "crimă de uneltire contra ordinii sociale". În ziua de 4 aprilie 1959, aflându-se tot la Jilava, în jurul orei 8.00 a fost supus unui interogatoriu cu faţa la perete. În timpul acestui interogatoriu, a fost lovit cu un ciocan de lemn. Această lovitură avea să-i marcheze grav întreaga existenţă. În şira spinării, în urma puternicei lovituri, s-a format un abces care aveau să ucidă nervii motori şi senzitivi ai picioarelor, provocând treptat, mai exact către sfârşitul anului 1960, paralizia completă şi definitivă a picioarelor. După lovitura din 4 aprilie, părintele avea să fie într-o continuă persecuţie... În luna octombrie 1959, pr. Anton a fost mutat în Insula Mare a Brăilei, în lagărul de muncă de la Stoeneşti, unde avea să execute lucrări de îndiguire ale Dunării. În luna decembrie 1959, a fost din nou mutat, de data aceasta la Periprova (TL), unde a rămas întreaga iarnă, executând munci agricole. La 1 mai 1960, pr. Anton a fost internat, iniţial, în infirmeria lagărului, apoi, pentru câteva zile, la Spitalul de Boli Infecţioase din Tulcea şi, în cele din urmă, la Spitalul din Văcăreşti, unde avea să rămână până în luna mai a anului 1963, când a fost transportat, cu suspendarea pedepsei, la Spitalul civil de lângă Foişorul. Aici, avea să rămână trei ani şi jumătate, după care a fost graţiat. În sfârşit, la 7 octombrie 1966, pr. Anton a fost adus în Moldova, mai precis la Oţeleni, unde pr. Andrei Balint l-a primit cu mare bucurie şi s-a îngrijit de el. La Oţeleni a rămas 13 ani, ajutând cu multă disponibilitate, pe cât îi era posibil, în activităţile pastorale. În anul 1979, fiind pensionat pe caz de boală, pr. Anton s-a retras la Barticeşti, unde înainte cu doi ani cumpărase o casă aproape de biserică. La Barticeşti, în ciuda dificultăţilor sănătăţii, a fost mereu la dispoziţia părinţilor parohi, mai ales pentru a fi disponibil la scaunul de Spovadă. Însă aici, după cum susţinea părintele, deşi avea foarte multă linişte şi posibilitate de a trăi unirea cu Dumnezeu prin rugăciune, totuşi se simţea "izolat şi rupt de comunitatea fraţilor" săi de familia franciscană. Această singurătate a luat sfârşit o dată cu căderea dictaturii comuniste de la sfârşitul anului 1989. De fapt, din luna mai 1993, pr. Anton a primit obedienţă pentru comunitatea franciscană de la Roman, fiind numit duhovnic şi părinte spiritual pentru seminariştii şi fraţii studenţi. Aflându-se la Seminarul şi Institutul Franciscan din Roman, pr. Anton avea să ducă la îndeplinire misiunea încredinţată. Prin însăşi viaţa şi suferinţa sa, dar mai ales prin seninătatea şi bucuria pe care o exprima prin vorbă, privire şi înfăţişare, pr. Anton a fost un exemplu grăitor atât pentru fraţii din comunitatea franciscană în care a trăit, cât şi pentru credincioşii de diferite confesiuni, din Roman şi din împrejurimi, precum şi mulţi alţii de la mai mare distanţă. Deşi în viaţă a avut parte de atâtea încercări şi suferinţă, totuşi în anul 2003, când celebra 50 de ani de preoţie a dorit să exclame cu psalmistul: "Cum voi mulţumi Domnului pentru toate câte mi le-a dat? Voi înălţa potirul mântuirii şi numele Domnului voi preamări!" (Ps 116,3-4). Credincioşii l-au respectat şi l-au iubit pe pr. Anton pentru cuvântul şi poveţele sale pline de înţelepciune şi inspirate de Domnul. În egală măsură, şi noi, fraţii mai tineri ai părintelui Francisc din Assisi, vrem să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru că am avut în persoana părintelui un adevărat frate, exemplu, călăuză şi, de ce nu, mijlocitor la tonul milostivirilor cereşti. A trecut la Domnul în ziua de 20 decembrie 2006 (la ora 21.36) la Institutul Franciscan din Roman. A fost înmormântat sâmbătă, 23 decembrie 2006, în cimitirul din oraşul Roman. Sfânta Liturghie şi ritualul înmormântării, prezidate de PS Petru Gherghel, au început la ora 11.00 în capela Institutului Teologic Franciscan din Roman.

înapoi la pagina precedentă