* * *
Figuri ilustre
S-a născut la 13 mai 1897 la Huși-Corni, părinții săi fiind Ilie și Elisabeta. A urmat cursurile Seminarului din Iași și pe cele ale Colegiului Urbaniana din Roma. A fost sfințit preot la Roma în anul 1922, iar după revenirea în țară a activat în administrația centrală a Episcopiei de Iași, ocupând funcțiile de administrator al bunurilor episcopiei, paroh al catedralei "Adormirea Maicii Domnului", decan districtual de Iași, membru în Consiliul de Administrație al Institutului "Presa Bună" ș.a. O mărturie a episcopului martir Anton Durcovici, datând din august 1948, confirmă faptul că la acea dată Mons. Dumitru Romila era arestat: "Mons. Dumitru Romila de la Episcopia de Iași, care este arestat sub acuzația falsă de a fi sabotor economic, primește zilnic propuneri de a trece la ortodoxism în schimbul libertății sale, dar acesta se menține pe poziție". Se cuvine menționat faptul că arestarea Mons. Dumitru Romila a survenit ca urmare a controlului efectuat la 28 iunie 1948 la sediul episcopiei de inspectori de la Controlul Economic Iași, care constataseră existența în pivnițele palatului a unei cantități de vin vechi nobil, producția anului 1945. Inspectorul Anton Heleșteanu l-a declarat pe Mons. D. Romila vinovat de încălcarea Legii 351/1945 (Legea sabotajului) prin "nedeclararea la stoc" a vinului respectiv, confiscat ulterior de autoritățile comuniste. Ca urmare a acestor acuzații, Mons. D. Romila a fost arestat, iar la 26 august 1948 ziarul "Scânteia" a publicat un articol denigrator la adresa sa și a rectorului Seminarului diecezan, A. Trifaș. Sesizat de apariția acestui articol, Ministerul Cultelor a suspendat salariul celor doi preoți. Episcopul Anton Durcovici l-a disculpat însă pe Mons. D. Romila, arătând că în calitatea sa de administrator al bunurilor episcopiei, cel în cauză nu era obligat să declare "la stoc" existența vinului respectiv.
În timpul procesului, unul dintre judecători, Ioan Coțovanu, a exprimat o opinie separată, declarând că Mons. D. Romila nu putea fi acuzat de încălcarea Legii sabotajului deoarece vinul provenea din recolta proprie și că nu fusese destinat comercializării, ci deservirii parohiilor din Dieceza de Iași. La 21 aprilie 1949, Monseniorul a fost condamnat la închisoare, amânând un timp executarea pedepsei din motive medicale. Astfel, în august și decembrie 1948, respectiv mai 1949, mai multe comisii medico-legale constataseră faptul că Mons. D. Romila, grav bolnav la acea dată, nu putea suporta regimul penitenciar și că avea nevoie de tratament spitalicesc. Într-adevăr, momentele dramatice ale arestului preventiv i-au agravat suferința, iar în perioada decembrie 1948 - iunie 1949 Mons. D. Romila s-a aflat internat la Spitalul nr. 1 Iași, unde a fost consultat de medicii V. Buțureanu, Gh. Chipail și V. Hurghișiu. În pofida investigațiilor efectuate timp de mai mulți ani în arhivele judecătorești ieșene nu am descoperit dosarul penal și cel penitenciar al Mons. D. Romila. Potrivit propriei sale declarații, Mons. D. Romila a fost condamnat la șase luni de închisoare corecțională, pe care a executat-o în perioada iunie - decembrie 1949.
A activat ulterior la Butea (1951-1956) și apoi la Tămășeni, ca preot extrabugetar, dovedindu-se duhovnic râvnic și plin de zel în îndeplinirea misiunii sacerdotale. A murit la 23 ianuarie 1965, fiind înmormântat în cimitirul "Eternitatea" din Iași. La 19 februarie 1949, ep. Anton Durcovici a ținut să-l omagieze pe Mons. D. Romila, scriindu-i următoarele: "După 26 de ani de muncă încordată, depusă fără preget pentru binele parohiei și al eparhiei întregi, am fi voit cu toții (...) să aveți răsplata bine meritată. Dumnezeu însă a dispus altfel în pronia sa nepătrunsă; a voit ca el singur să vă fie mângâierea și "merces magna nimis" (răsplată mai mare n.n.). Cu cât o anumită lume a căutat pe nedrept să vă coboare, cu atât cel preadrept vă va înălța și copleși cu darurile sale (...)".
(Dr. Dănuț Doboș, în Lumina creștinului, nr. 3/2008, p. 11)
* * *
Necrolog
23 ian 1965
30. Mons. Dumitru Romila
S-a născut în Huși-Corni, în ziua de 13 mai 1897. În ziua de 4 octombrie 1907 a intrat în Seminarul din Iași. Din cauza războiului, în perioada 1916-1918 a întrerupt studiile pentru a sluji ca soldat sanitar în spitalele militare. După război a plecat la Roma pentru studiile superioare în Colegiul "De Propaganda Fide", unde a fost sfințit preot în anul 1922. Întors în țară, activitatea preoțească a desfășurat-o la Iași, fiind folosit în administrația centrală a episcopiei, apoi ca paroh al bisericii catedrale și protopop districtual. În 1938 a fost operat în Germania de tumoare cerebrală, în urma căreia a rămas cu o paralizie la un picior, infirmitate îndelungată pe care a suportat-o cu resemnare și adânc spirit creștinesc până la moarte. Sporadic a mai stat la Butea și Gherăești, peste tot fiind un duhovnic râvnic și mult căutat de credincioși. La 30 martie 1939 a fost numit camerier papal. A fost înmormântat în cimitirul "Eternitatea".