Pr. Pet Anton Născut la: 11.05.1909, Hârlau Hirotonit la: 23.12.1933, Roma Decedat la: 24.07.1978, Iugani Înmormântat la: Iugani
24 iulie 1978 278. Pr. Anton Peţ S-a născut la Hârlău în ziua de 11 mai 1909. A fost al 14-lea copil al unei familii numeroase; după el au mai fost încă vreo doi fraţi. Primul fiu al acestei numeroase familii a fost şi el preot, pr. Gheorghe Peţ. Părintele Anton a studiat în Seminarul episcopal din Iaşi şi în cel de la Bucureşti, iar pentru studii superioare a fost trimis la Roma, în Colegiul "De Propaganda Fide", unde a fost sfinţit preot în ziua de 23 decembrie 1933. La întoarcerea în ţară, a fost preot vicar la Parohia Iaşi, apoi paroh la Răchiteni, Faraoani şi Iugani. În anul 1972 s-a pensionat pentru limită de vârstă, rămânând să activeze la Iugani. A fost înmormântat în cimitirul din Iugani. * * * Figuri ilustre Născut la 11 mai 1909 la Hârlău, a urmat studiile de teologie la Seminarul "Sfântul Iosif" din Iaşi şi la Colegiul "De Propaganda Fide" din Roma. A fost sfinţit preot la 23 decembrie 1933 la Roma de card. Francesco Marchetti Selvaggiani, activând apoi ca vicar la Iaşi şi paroh la Răchiteni, Faraoani şi Iugani. În anul 1972 s-a pensionat, rămânând însă în Parohia Iugani. Moare la 24 iulie 1978, fiind înmormântat la Iugani. În perioada 1947-1950 au avut loc la Răchiteni, unde din anul 1938 era paroh pr. Anton Petz, mai multe acţiuni de adversitate ale sătenilor faţă de regimul ateo-comunist. De altfel securitatea din Roman l-a indicat pe pr. Anton Petz drept unul dintre susţinătorii manifestărilor anticomuniste. În urma unei percheziţii efectuate de Miliţie la sediul parohiei, al cărei scop era descoperirea unor cartuşe de vânătoare, pr. Anton Petz a luat decizia surprinzătoare de a intra în clandestinitate, ascunzându-se timp de patru ani în casa familiei Dumitru Ghercă din Răchiteni. În tot acest timp, pr. Anton Petz a fost ajutat, alături de gazda sa, de mai mulţi localnici de încredere, precum şi de pr. Alexandru Gaewschi, paroh de Răchiteni în perioada 1953-1955. Cu puţin timp înainte de a se preda autorităţilor, în anul 1955, pr. Anton Petz i-a trimis un memoriu liderului comunist Petru Groza, în care prezenta şi motivele pentru care luase decizia de a sta ascuns. Securitatea, în fişa pe care i-a întocmit-o părintelui Anton Petz, menţiona faptul că acesta a stat ascuns "fără a avea motive", nefiind urmărit de autorităţile comuniste! Acesta a fost şi motivul pentru care securitatea nu l-a arestat în anul 1955! În realitate, decizia de a intra în clandestinitate l-a salvat pe pr. Anton Petz de la o iminentă arestare, deoarece acesta figura în rapoartele securităţii din Roman drept un "element periculos pentru regim", care căuta să contracareze pe linia cultului şi prin "prelungirea Liturghiilor" unele acţiuni ale autorităţilor locale comuniste. Mai mult decât atât, securiştii erau îngrijoraţi de succesele pastorale ale parohului Anton Petz, care reuşise să-i atragă la Liturghii pe toţi locuitorii satului, inclusiv pe membrii de partid. În sfârşit, securiştii erau la curent cu faptul că pr. Anton Petz dezavuase adunările procomuniste de la Târgu Mureş, Gheorgheni şi Cluj ale "preoţilor democraţi", prin care se încerca dezbinarea preoţilor catolici din România şi crearea unei Biserici "naţionale" Catolice. Timp de peste două decenii, părintelui Anton Petz i s-a întocmit dosar de urmărire informativă, fiindu-i controlate, totodată telefonul şi corespondenţa. În acest sens, informatorii aveau sarcina de a consemna eventualele aluzii politice ale celui urmărit şi să indice deplasările sale precum şi persoanele cu care intra în contact. În tot acest timp, pr. Anton Petz a fost catalogat drept "suspect", deoarece studiase cu ani în urmă în Italia, primea vizite de la unii foşti colegi de studii din străinătate şi era un "militant activ al cultului catolic", ajutându-i material pe unii preoţi franciscani sau greco-catolici, supuşi persecuţiilor. Chiar dacă în anul 1969 este forţat să semneze, pr. Anton Petz în scurt timp se dezice, rămânând la atitudinea sa anticomunistă şi de necolaborare cu prigonitorii Bisericii, motiv pentru care va suporta presiunile şi şicanele securiştilor până la moarte. (Dr. Dănuţ Doboş, în Lumina creştinului, nr. 1/2012, p. 11)

înapoi la pagina precedentă