|
|
|
|
|
|
Pr. Pal Iosif-Petru, OFMConv. Născut la: 06.10.1889, Nisiporesti Hirotonit la: -, - Decedat la: 21.06.1947, Luizi-Calugara Înmormântat la: Luizi-Calugara Obs: Provincial | |
|
21 iun 1947
234. Pr. dr. Iosif Pal
S-a născut în satul Nisiporești la 6 octombrie 1889 și a urmat cursurile școlii de dascăli din Hălăucești, după care a intrat în Seminarul din aceeași localitate în anul 1905. În 1909 a fost trimis pentru studii superioare la Roma, unde a fost sfințit preot în ziua de 22 aprilie 1916. În timpul studiilor a fost prieten bun cu sfântul Maximilian Kolbe, el fiind singurul preot din grupul celor șapte care au înființat Asociația spirituală "Militia Mariae Imaculatae", revenindu-i misiunea de a binecuvânta prima medalie pentru această asociație. În această calitate, a deținut multe informații despre viața spirituală a sfântului Maximilian Kolbe, informații care au figurat în procesul de beatificare. Întors în țară, pr. Iosif Pal a fost administratorul Orfelinatului de război de la Hălăucești până în anul 1923 și apoi paroh la Luizi-Călugăra până la moarte. A fost ctitorul Gimnaziului franciscan din Hălăucești, al monumentalei biserici din Luizi-Călugăra și al Seminarului din localitate, unde a predat teologie morală și pastorală. Din anul 1932 și până la moarte, pr. dr. Iosif Petru Pal a condus Provincia Franciscanilor din Moldova. El este autorul lucrării Originea catolicilor din Moldova și a luptat împotriva tendințelor expansioniste ale guvernului hortist de la Budapesta, însuflețind pe toți cu deviza: "Cine-au îndrăgit străinii... mânca-i-ar inima câinii... mânca-i-ar casa pustia și neamul nemernicia!" A murit de tifos exantematic pe care l-a contractat de la bolnavii pe care-i îngrijea și a fost înmormântat în biserica parohială din Luizi-Călugăra. A fost predicator iscusit, spiritual, plin de blândețe și paroh mult îndrăgit de popor.
|
înapoi la pagina precedentă
|
|
|
|
Caută pe site |
|
|
Biblia on-line |
|
|
Centrul Misionar Diecezan |
|
|
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta" |
|
|
|
|
|