|
|
|
|
|
|
Pr. Caian Ioan Născut la: -, - Hirotonit la: -, - Decedat la: 13.04.1698, - Înmormântat la: -
| |
|
În anul 1628, Gheorghe Căian s-a mutat cu întreaga sa familie de la Căianu Mic la Leghia, județul Cluj. Aici, la finele anului 1629 sau la începutul anului 1630, s-a născut Ioan. "1648, luna septembrie, ziua 17, în Conventul Ciucului, Ioan din Căianu Mic, în jurul vârstei de 18 ani, de naționalitate valahă, din părinți schismatici, rămânând cu numele de Ioan, a adoptat religia catolică". Originea sa română nu a renegat-o și nici nu a denigrat-o vreodată semnând "valachus ex parentibus schismaticis". În 1637 s-a înscris la Școala Mănăstirească din Cluj-Mănăștur, condusă de iezuiți, pe care a terminat-o în 1641. În 1648 s-a transferat la Școala Mănăstirească din Alba-Eclesia, condusă de franciscani, continuând la Șumuleu-Ciuc, unde și-a terminat studiile la 17 august 1648, când a trecut la confesiunea catolică. În 1649 au apărut la Lăzarea primele sale colecții de cântece bisericești, intitulate: "Antiphonarium romanum" și "Hymnarium". În 17 noiembrie 1650 a fost numit profesor de muzică și organist al Școlii Mănăstirești din Șumuleu-Ciuc. La 6 august 1654 i-a apărut o colecție de cântece bisericești: "Cantus catholici". În 1652 i-a apărut "Codicele Căian", cântece laice și religioase. În 5 noiembrie 1655 a fost hirotonit preot la Târnava, orășel lângă Bratislava. A fost numit ajutor de comisar guvernamental la Conventul din Șumuleu în 1660, iar în 1661 consilier al conventului. În 1665 a reorganizat școlile distruse de turci, a reparat și asamblat orgile arse și deteriorate. În 1667 a renovat clădirea Conventului Lăzarea, unde, la 17 martie 1669 a fost numit stareț. Între 1670 și 1674 a ocupat diverse funcții administrative: guardian, consilier juridic, la Mănăstirile Călugăreni și Șumuleu. În 27 august 1675 a fost ales custodele Mănăstirii Șumuleu, iar la 16 ianuarie 1677 a fost vicar apostolic al Transilvaniei. La 1676 i-a apărut Cantionale catholicum, evlavioase cântece bisericești vechi și noi: 537 de cântece religioase în limba maghiară și 205 latine, în total 742 de cântece. La 10 iulie 1682 a fost delegat cu lichidarea averilor Mănăstirii Bacău; în 1684 a fost numit custodele Mănăstirii Bacău, dar în același an a părăsit orașul Bacău.
A decedat la 26 aprilie 1698 la Estelnic.
|
înapoi la pagina precedentă
|
|
|
|
Caută pe site |
|
|
Biblia on-line |
|
|
Centrul Misionar Diecezan |
|
|
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta" |
|
|
|
|
|