Pr. Pet Gheorghe Născut la: 14.04.1894, Hârlau Hirotonit la: 17.12.1921, Roma Decedat la: 20.03.1974, Butea Înmormântat la: Butea Obs: Ordinarius (1950)
* * * Figuri ilustre Născut la 14 aprilie 1894 la Hârlău, pr. Gheorghe Petz a studiat la Seminarul "Sfântul Iosif" din Iaşi şi la Colegiul "De Propaganda Fide" din Roma. A fost sfinţit preot la 17 decembrie 1921 la Roma, iar după întoarcerea sa în ţară a activat ca profesor la Seminarul diecezan din Iaşi şi ca paroh la Gherăeşti şi Butea. Episcopul Anton Durcovici l-a desemnat pe pr. Gheorghe Petz drept succesor al episcopului Marcu Glaser la deţinerea jurisdicţiei Diecezei de Iaşi, iar la 8 iunie 1950, la câteva zile după moartea tragică a episcopului Marcu Glaser, un grup de preoţi cu funcţii de conducere, adunaţi la Gherăeşti, l-au recunoscut ca succesor al episcopului, în funcţia de ordinarius substitutus, pe pr. Petz. Securitatea a încercat în aceeaşi zi să-l împiedice să părăsească satul Butea, organizând în colaborare cu activiştii de partid (PMR) din Roman un plan conform căruia comuna Butea a fost declarată ca fiind "contaminată de tifos exantematic". În seara aceleiaşi zile, pr. Gheorghe Petz a reuşit să înşele vigilenţa securiştilor aflaţi la Butea, ajungând la sediul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, iar apoi la Bucureşti, unde a avut mai multe întâlniri cu nunţiul Gerald Patrick O'Hara (9-20 iunie 1950). În condiţiile în care Ministerul Cultelor nu i-a recunoscut calitatea oficială de păstor al Diecezei de Iaşi, pr. Gheorghe Petz s-a întors la 2 august 1950 la Butea, de unde va administra dieceza până la 30 octombrie acelaşi an, dată la care ofiţerul de Securitate Dinescu, din Roman, l-a arestat. A fost transferat la Bucureşti, unde a fost anchetat de securistul Gheorghe Enoiu şi deferit apoi justiţiei comuniste. Prin sentinţa 1221/26 iunie 1951, Tribunalul Militar Bucureşti (preşedinte Gheorghe Cârdei) l-a condamnat pe pr. Gheorghe Petz la 5 ani închisoare corecţională şi confiscarea averii (pentru "agitaţie publică"), sentinţă rămasă definitivă prin respingerea recursului la 28 august acelaşi an. Concret, pr. Gheorghe Petz a fost acuzat de a-i fi adăpostit la Parohia Butea pe Smaranda Brăescu, aviatoare, şi pe sătenii Iosif Gal şi Mihai Albert, urmăriţi de Securitate, a refuzat să dizolve "gărzile de apărare" constituite la Butea, a refuzat să semneze "Apelul de pace de la Stockholm", îndreptat de fapt împotriva papei Pius al XII-lea, şi totodată să adere la acţiunile antibisericeşti de la Târgu Mureş. A suferit mult în închisorile comuniste, dar şi la Canal, din cauza regimului de înfometare şi de exterminare la care a fost supus, păstrându-şi însă tot timpul credinţa fermă că regimul comunist avea să cadă aidoma tuturor regimurilor totalitare din lume. "Mărinimos", regimul comunist l-a amnistiat în 1955 de restul pedepsei de... 20 de zile! Având sănătatea zdruncinată, pr. Gheorghe Petz s-a întors la 21 noiembrie 1955 la Butea, mulţumindu-le localnicilor pentru fidelitatea şi credinţa lor nezdruncinată. În anul 1956 va fi recunoscut din nou paroh, dar Securitatea i-a întocmit dosar de urmărire informativă, preocupată fiind de popularitatea în rândurile clerului şi credincioşilor a pr. Petz. Dosarul i-a fost închis în 1967, atunci când Securitatea a apreciat că cel urmărit era bătrân şi bolnav şi, prin urmare, nu mai reprezenta un "pericol" pentru regimul ateu comunist. Cu toate acestea, a continuat să fie şicanat constant de ofiţeri ai Securităţii din Iaşi (Dumitru Ionescu, Gheorghe Ceucă), deoarece pr. Gheorghe Petz era suspectat de "a fi îndemnat cetăţenii la rezistenţă prin credinţă faţă de regimul democrat". Pr. Gheorghe Petz a murit la 20 martie 1974, fiind înmormântat la Butea. La ceremonia funerară a fost omagiat într-un discurs rostit de episcopul Petru Pleşca în faţa a 100 de preoţi şi peste 2.000 de credincioşi. (Dr. Dănuţ Doboş, în Lumina creştinului, nr. 4/2009, p. 11) * * * Necrolog 20 mar 1974 115. Pr. dr. Gheorghe Peţ S-a născut în oraşul Hârlău la 14 aprilie 1894; a făcut parte dintr-o familie numeroasă de 16 copii, din care doi preoţi. A studiat în Seminarul episcopal din Iaşi, ale cărui cursuri a trebuit să le întrerupă în timpul Primului Război Mondial pentru a sluji ca sanitar militar în spitalele armatei. După război a fost trimis la Roma pentru studii superioare teologice la Colegiul "De Propaganda Fide", fiind sfinţit preot la 17 decembrie 1921. Întors în ţară, a fost numit profesor la Seminarul din Iaşi, unde a rămas timp de 7 ani, apoi a trecut în pastoraţie, fiind paroh la Gherăeşti până în anul 1933, după care, până la moarte, a fost la Parohia Butea (cu întrerupere în timpul detenţiei în închisorile comuniste: 1951-1958). Iscusinţa şi prudenţa lui l-au făcut preţuit de colegi şi de superiori, fiind multă vreme consilier episcopal şi protopop. În ultimii ani ai vieţii s-a pensionat, dar a rămas mai departe la Butea, până la moartea sa.

înapoi la pagina precedentă