|
* PS Petru Gherghel a sfințit sâmbătă, 26 septembrie 2009, piatra de temelie a unei noi biserici, cu hramul "Inima Neprihănită a Mariei", în cartierul Șerbănești din Bacău, str. Theodor Neculuță, 1B, pe teritoriul Parohiei "Sfântul Nicolae". Arhitectul noii biserici este Viorel Dorneanu. Au participat credincioși și preoți din Bacău și împrejurimi, precum și autoritățile civile. Este cea de-a patra biserică din Bacău după anul 1989. * * * Bacău (Șerbănești): Sfințire de biserică Consacrarea altarului și sfințirea bisericii cu hramul "Inima Neprihănită a Mariei" din Bacău au fost prezidate de PS Petru Gherghel, duminică, 20 mai 2012. Au fost prezenți PS Aurel Percă, PS Anton Coșa, episcop de Chișinău, pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău, un mare număr de preoți, credincioși, autorități locale și persoanele direct implicate în construirea locașului de cult. După prezentarea istoricului lucrărilor și a parohiei, sfânta Liturghie a început cu ritualul sfințirii pereților exteriori ai bisericii, după care s-a tăiat panglica inaugurală, intrându-se în noua biserică în sunetul cântecului "Preamăriți-l toți pe Domnul" (Ps 99). La predică, PS Aurel Percă a precizat: "Astăzi, această consacrare marchează începutul unui nou drum în viața acestei comunități". PS Aurel a explicat apoi ce înseamnă o biserică zidită (în analogie cu Templul pe care l-a construit Solomon), dar și ce înseamnă a fi cu adevărat pietre vii în Biserica lui Cristos. După predică a urmat ritualul consacrării altarului și s-au uns pereții cu ulei sfânt. La finalul celebrării, PS Petru Gherghel a mulțumit pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău, pentru munca deosebită depusă la construcția bisericii, credincioșilor și autorităților locale. Toți cei implicați în mod special în proiectul noii parohii și a bisericii au primit felicitări și diplome de merit. Au mai primit diplome de merit din partea PS Petru Gherghel părintele paroh și o parte din binefăcătorii acestei biserici. În numele comunității "Inima Neprihănită a Mariei" din Bacău, mulțumesc tuturor binefăcătorilor acestei biserici și tuturor care ne-au susținut atât financiar, cât și cu rugăciunile lor, pentru posibilitatea de a putea afirma asemenea sfântului Petru pe muntele Tabor: "Doamne, e bine că suntem aici" (Mt 17,4). Pr. Cristinel Alecu * * * Inaugurarea bisericii (Lumina creștinului, decembrie 2010, p. 13) Cartierul Șerbănești este o parte a municipiului Bacău, care se află situată între râurile Bistrița și Siret, cu un număr de 150 de familii cu 426 de credincioși. Deoarece distanța până la biserica parohială "Sfinții Petru și Paul" este destul de mare, în anul 2007, credincioșii din acest cartier au adunat semnături pentru construirea unei biserici și a unei case parohiale. Am adus la cunoștința Preasfințitului Petru Gherghel dorința credincioșilor, iar acesta a aprobat pregătirea proiectului și a finanțat cumpărarea terenului necesar construcției. După ce a fost aprobat proiectul, luni, 10 august 2009, am început lucrările de construire. Proiectul bisericii și al casei parohiale a fost executat de domnul Viorel Dorneanu, arhitect, și domnul Costel Grapă, inginer de rezistență. Sâmbătă, 26 septembrie 2009, Preasfințitul Petru Gherghel, însoțit de 16 preoți vecini, a sfințit piatra de temelie a bisericii dedicată Inimii Neprihănite a Mariei. S-au construit în anul 2009 temelia și zidurile Bisericii, precum și temelia casei parohiale. Lucrările au fost întrerupte din decembrie 2009 până în aprilie 2010, când au fost reluate. Ne bucurăm să constatăm că până în decembrie 2010 biserica și casa parohială au fost acoperite cu țiglă. Biserica are o lungime de 23,7 m, o lățime de 12,9 m și înălțimea de 12,3 m, iar înălțimea turnului cu cruce este de 37 m. Casa parohială are lungimea de 10,8 m (cu anexă 11,2 m) și lățimea de 9,5 m, demisol, parter și mansardă. Lucrările de construire a bisericii au fost finanțate de Consiliul Județean Bacău, iar a casei parohiale, în parte, de Primăria Bacău. Mare parte a acestor lucrări au fost finanțate și de credincioșii Parohiei Catolice Bacău "Sfântul Nicolae". Tuturor celor care au finanțat aceste lucrări și care le vor mai finanța până ce le vom termina le aduc mulțumiri din inimă și-l rog pe bunul Dumnezeu împreună cu credincioșii beneficiari ai acestor lucrări să-i binecuvânteze și să-i răsplătească cu tot darul său. Începând cu 1 septembrie 2010, Preasfințitul Petru Gherghel a hotărât înființarea Parohiei Romano-Catolice Bacău "Inima Neprihănită a Mariei" prin decretul 1354 din 9 august 2010 și a numit și noul paroh în persoana pr. Cristinel Alecu. Cu multă bucurie vă informăm că în duminica a II-a din Advent (5 decembrie), ora 10.30, vom celebra prima sfântă Liturghie în biserica nouă, inaugurând această lucrare a Domnului, și vom instala oficial noul paroh, urmând ca anul viitor, când vor fi terminate toate lucrările să aibă loc consacrarea și sfințirea bisericii. Nu încetăm să-i mulțumim bunului Dumnezeu că avem credincioși atât de generoși, care, în ciuda acestei perioade grele, de criză, reușesc să construiască un lăcaș sfânt și o casă parohială. Lista binefăcătorilor este deschisă, fie la Parohia Romano-Catolică "Sfântul Nicolae", str. Ana Ipătescu, nr. 2A, Bacău, fie în contul: RO29 RNCB 0026 0308 9252 0001 BCR Bacău - Parohia Romano-Catolică "Sfântul Nicolae". Având încredere totală în ajutorul lui Dumnezeu și în mijlocirea inimii neprihănite a Mariei, cu contribuția credincioșilor și a binefăcătorilor, dorim să ducem la bun sfârșit lucrările noii biserici și a casei parohiale. Pr. Isidor Dâscă * * * Sfințirea bisericii din Șerbănești (Bacău) (Lumina creștinului, iunie 2012, p. 11) Consacrarea altarului și sfințirea bisericii din Bacău, cu hramul "Inima Neprihănită a Mariei", au fost prezidate de PS Petru Gherghel, duminică, 20 mai 2012. Au fost prezenți PS Aurel Percă, PS Anton Coșa, episcop de Chișinău, pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău, un mare număr de preoți, credincioși, autorități locale și persoanele direct implicate în construirea lăcașului de cult. Biserica nou-sfințită este amplasată în cartierul Șerbănești, parte a municipiului Bacău. Această parte a orașului se situează între râurile Bistrița și Siret. Istoria Parohiei Bacău "Inima Neprihănită a Mariei" a început în urmă cu cinci ani. Până la înființarea noii parohii, credincioșii din Șerbănești aparțineau Parohiei Bacău "Sfântul Nicolae" și participau la celebrările liturgice de acolo. Deoarece distanța până la biserica parohială este destul de mare, în anul 2007, credincioșii din acest cartier au adunat semnături pentru construirea unei biserici și a unei case parohiale proprii. PS Petru Gherghel a aprobat pregătirea proiectului, iar la 10 august 2009, au început lucrările de construire. Proiectul bisericii și al casei parohiale a fost executat de Viorel Dorneanu, arhitect, și Costel Grapă, inginer de rezistență. La 26 septembrie 2009, PS Petru Gherghel, împreună cu 16 preoți, a sfințit piatra de temelie a bisericii dedicată "Inimii Neprihănite a Mariei". În anul 2009 s-au construit temelia și zidurile bisericii, precum și temelia casei parohiale. După o scurtă întrerupere a construcției, lucrările au fost finalizate în anul 2011. La 1 septembrie 2010, PS Petru Gherghel a hotărât înființarea Parohiei Romano-Catolice Bacău "Inima Neprihănită a Mariei", numindu-l paroh pe pr. Cristinel Alecu. La 5 decembrie 2010 a fost celebrată prima sfântă Liturghie în noua biserică, tot atunci având loc și instalarea oficială a noului paroh. La sfârșitul anului 2011 a fost lansat în mod oficial și situl parohiei, www.inimaneprihanitabacau.ro, care cuprinde informații din viața parohiei și a Bisericii. Parohia are un număr de 175 de familii, cu 524 de credincioși. Biserica are lungimea de 24 m, lățimea de 13 m și înălțimea de 12 m. Turnul, împreună cu crucea, măsoară 37 m. La lucrările de construire a bisericii au contribuit financiar credincioșii din noua parohie, din Parohia Bacău "Sfântul Nicolae" și autoritățile locale. Liturghia solemnă de sfințire a avut loc la ora 11.00. După primirea și salutul de bun venit, au început ceremoniile de consacrare. Sfânta Liturghie de sfințire a bisericii a început cu prezentarea scurtului istoric al lucrărilor și al parohiei. A urmat ritualul sfințirii pereților exteriori ai bisericii, apoi intrarea solemnă în biserică. La predică, PS Aurel Percă a vorbit despre importanța unui asemenea moment: "Astăzi, această consacrare marchează începutul unui nou drum în viața comunității de aici". A menționat apoi ce înseamnă pentru credincioși a fi cu adevărat pietre vii în Biserica lui Cristos. După predică a urmat ritualul consacrării altarului și ungerea pereților în câteva locuri cu ulei sfânt. La finalul celebrării, PS Petru Gherghel a mulțumit pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău, pentru munca deosebită depusă la construirea bisericii. Toți cei implicați în mod special în proiectul noii parohii și a bisericii au primit felicitări și diplome de merit. În cadrul sfintei Liturghii ne-am rugat pentru toți binefăcătorii bisericii și pentru cei care au făcut posibil acest moment de bucurie și mulțumire, prin rugăciunile și contribuția lor. Pr. Cristinel Alecu
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |