Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală

 PAROHIA 

Talpa - Sfinții Apostoli Petru și Paul

Adresa: Str. Bisericii, nr. 14, com. Bârgăuani,
617053-Talpa, jud. Neamț
Tel.: + fax 0233/294128
E-mail: talpa@ercis.ro
Înființare: reînființată la 1 martie 1991
Statistică: Familii: 172 (63 înt. + 109 jum.)
Credincioși: 323
Botezuri: 2
Prima Împărtășanie: -
Miruiți: 19
Căsătorii: 1
Înmormântări: 9
Parohia:

Talpa - "Sfinții Apostoli Petru și Paul". Biserică zidită și sfințită în anul 1980.; fm: 55 (24 î. + 31 j.), cr: 109

Filiale: 1. Breaza - "Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului" (1991) - 2 km. Biserică din anul 1995.; fm: 66 (37 î. + 29 j.), cr: 167;
2. David - "Coborârea Sfântului Duh" (1991) - 5 km. Biserică zidită în perioada 1957-1971.; fm: 13 (3 î. + 10 j.), cr: 20;
3. Chilia - "Fericita Veronica Antal" (2019) - 2 km; fm: 32 (18 î. + 14 j.), cr: 69
Liturghii: d, s: 11.30; z: 08.00; marțea: 09.00; Breaza: d, s: 10.00; marți: 17.00 (18.00); Chilia: joi: 16.00 (18.00); David: d, s: 08.30; vineri: 16.00 (18.00)
Preoți: Paroh

[ foto ]
pr. Hârja Sergiu-Felician


<< .... >>

Prezentare

(Lumina creștinului, martie 2004, p. 11)

Este un sat component al comunei Bârgăuani, județul Neamț, așezat pe dealurile din dreapta cursului inferior al Moldovei, format în perioada destrămării proprietății răzășești și începutul alcătuirii marilor proprietăți agricole, când așezările omenești se chemau după numele proprietarului locului. Documentele vremii ne vorbesc despre un proprietar local "Talpă" și de satul "Șerbeștii lui Talpă".

Catolicii din Talpa sunt - la origine - băjenarii satelor catolice de pe valea Siretului, refugiați aici la năvălirea armatelor dușmane din anul 1759. Așa relatează la Roma prefectul Misiunii, pr. Ioan Hrizostomul Dejoannis, la 9 aprilie 1762: "Patru ceasuri depărtare de la Săbăoani, spre nord, se află un sat format în timpul din urmă cu familii fugite din diferite locuri, în timpul ultimei năvăliri a tătarilor, care s-a întâmplat în anul 1759. Sunt 26 case de catolici, care au împreună 111 suflete: anul trecut - 1761 - și-au făcut biserică pe care nu au acoperit-o de frică să nu plătească birul la care sunt impuse bisericile. De ei se îngrijește preotul din Săbăoani și un dascăl, care sunt foarte bine pregătiți la învățătura credinței catolice".

Peste acest nucleu inițial de catolici, s-au adăugat emigranții transilvăneni catolici din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, nesupuși la înrolarea în regimentele grănicerești. După așezarea lor la Talpa erau peste 70 de familii catolice, care și-au construit biserică mare și bine dotată, așa cum nu mai fusese în Moldova.

Un raport anonim despre starea bisericilor catolice din Moldova, scris probabil în anul 1784, propune înființarea a două parohii - Gioseni și Talpa - pentru că preotul nu poate ajunge în acele locuri, mai ales toamna și primăvara, când vin apele mari; la Gioseni trebuie să treacă peste râul Siret și la Talpa peste Moldova. Pentru ca să ajungă la locurile indicate - pe căi ocolite și îndepărtate -, dacă erau chemați la bolnavi, aceștia mureau înainte ca preotul să ajungă la ei. Dacă se aproba înființarea acestor parohii, mai trebuiau încă doi misionari și subvențiile necesare pentru întreținerea lor, pentru că oamenii de aici sunt foarte săraci.

Nu cunoaștem - din documente - care a fost rezultatul acestei propuneri, dar lipsa de preoți și greutatea cu care Sfânta Congregație "De Propaganda Fide" putea subvenționa cheltuielile necesare ne face să credem că nu s-a realizat. De fapt, lista parohiilor din Moldova, întocmită pe la sfârșitul secolului al XVII-lea, arată că la Parohia Hălăucești aparțineau toate așezările catolice de pe partea dreaptă a Moldovei, inclusiv Talpa.

Centrul parohial nu s-a deschis la Talpa decât în anul 1828 și a durat până în anul 1894, când preoții iezuiți care administrau Parohia Talpa au transferat sediul parohiei la Bârgăuani.

Raportul prefectului Misiunii din Moldova, pr. Ioan Hrizostomul Dejoannis, din 9 aprilie 1762, amintea că la Talpa a fost construită biserică în anul 1761, dar nu-i făcuseră acoperiș. Un document aflat în arhiva Episcopiei Iași, din 9 mai 1764, dovedește că, după doi ani, cei din Talpa au terminat biserica și, având nevoie de clopot, au împrumutat clopotul bisericii din Galați care se afla în custodie la Faraoani. Relatarea unui alt prefect al Misiunii din Moldova, pr. Iosif Bonaventura Berardi, din 30 mai 1814, menționează că biserica din Talpa a fost renovată în anul 1813. În anul 1980 s-a construit biserica actuală, din beton armat și cărămidă, biserică mare și încăpătoare pentru populația de aici.

Centru parohial de la Talpa s-a înființat, prin desprindere de la Parohia Bârgăuani, în anul 1991, încredințându-i-se și următoarele filiale: Breaza, David și Văleni. Parohia numără 245 de familii cu 628 de credincioși. Din 2002 paroh al acestei comunități este pr. Adrian Ciobanu.

Pr. Iosif Gabor



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat