10. GRIJA BISERICII FAŢĂ DE CATEGORIILE SPECIALE DE CREDINCIOŞI

REZUMAT

I. CINE SUNTEM?

Existenţa categoriilor defavorizate este arhicunoscută şi reprezintă o problemă aprig dezbătută şi mediatizată la nivelul societăţii. De cele mai multe ori problematica foarte complexă a vieţii acestor persoane nu este cunoscută în detaliu, fapt care determină o abordare superficială a situaţiei lor specifice. Acest fapt este unul dintre motivele care evidenţiază necesitatea unei cateheze cât mai atente.

1. Viaţa, dar al lui Dumnezeu

Nu vom putea înţelege niciodată modul în care trebuie să acţionăm pentru a veni în sprijinul fraţilor aflaţi în dificultate dacă nu vom înţelege mai întâi semnificaţia vieţii, a bolii, a suferinţei. A fi om înseamnă a fi cu alţii şi pentru alţii, în acest univers din care suntem o mică parte. Însă noi suntem mai mari decât universul întreg deoarece suntem fiinţe inteligente şi libere, suntem singurele creaturi care, în ciuda limitelor şi mizeriei noastre, avem aspiraţii nelimitate. Dar acestea nu pot fi împlinite aici pe pământ, ci în Dumnezeu, care este ţinta finală, patria spre care se îndreaptă existenţa noastră.

2. Pastoraţia în Dieceza de Iaşi

În dieceza noastră bolnavii au fost întotdeauna în centrul atenţiei, asistenţa acordată lor neputând fi oprită nici măcar de restricţiile autorităţilor comuniste. Chiar dacă a fost dificilă organizarea celebrărilor comunitare, cele desfăşurate la domiciliul bolnavului se bucurau de multă atenţie şi erau pregătite cu grijă. De cele mai multe ori, la aceste celebrări luau parte mai mulţi membri ai familiei, iar bolnavul însuşi participa în mod activ. O dată cu redescoperirea libertăţii religioase după 1989, celebrările comunitare din biserici sau spitale, cele organizate cu ocazia diferitelor pelerinaje au reprezentat tot atâtea posibilităţi de rugăciune, de a arăta cum cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte despre suferinţă şi cum liturgia o inserează în mod vital în dinamismul mântuirii noastre.

De la interdicţia de a intra în biserică, militar fiind, şi educaţia ateistă care se făcea în perioada satisfacerii stagiului militar, astăzi 80% dintre comandanţii de unitate şi 81% dintre militari consideră necesară prezenţa preotului în armată.

Penitenciarele care erau mai mult locuri de ispăşire a pedepsei, după 1990 au devenit locuri de reeducare, acolo unde asistenţii spirituali îşi fac datoria şi colaborează cu cadrele din "sectorul reeducare" al penitenciarului, ajutaţi fiind şi de tineri voluntari sau persoane consacrate care pot organiza diferite activităţi caritative, culturale şi recreative.

După 1990 au apărut drogurile care fac ravagii în special în rândurile tinerilor care au nevoie de sprijin din partea comunităţii bisericeşti pentru a-şi redobândi libertatea pe care au pierdut-o.

II. CE TREBUIE SĂ FIM?

A. BOLNAVII

1. Perspectiva creştină a suferinţei

Atitudinea creştină faţă de suferinţă decurge din revelaţie, din învăţătura pe care Cristos ne-o oferă cu privire la sensul şi valoarea suferinţei. Este o atitudine întemeiată pe credinţa în Cristos. De aceea, pentru a cunoaşte atitudinea creştină în faţa suferinţei, trebuie să ne îndreptăm privirile asupra lui Cristos.

2. Bolnavul şi sacramentele

Pe măsură ce boala înaintează, suprema suferinţă a bolnavului este sentimentul însingurării, al abandonării. Prin sacramente Cristos îşi continuă întruparea, continuă să rămână Emanuel - Dumnezeu cu noi.

a) Sacramentul spovezii

Având în vedere binele imens pe care îl aduce bolnavului sacramentul Spovezii - pentru sufletul, psihicul şi chiar pentru trupul lui -, este evident că trebuie să i se administreze sacramentul din momentul în care este bolnav. A chema preotul când nu mai este nimic de făcut pentru el, sau când şi-a pierdut cunoştinţa reprezintă o atitudine anticreştină şi antiumană.

b) Ungerea bolnavilor sau Maslul

Maslul se dă când cineva se îmbolnăveşte grav şi se poate repeta când bolnavul şi-a revenit şi a căzut în aceeaşi boală, sau când boala se agravează. Se dă şi bătrânilor, atunci când le slăbesc puterile, chiar dacă nu suferă de o anumită boală.

c) Euharistia ca viatic

Primită în momentul trecerii spre Tatăl, împărtăşirea cu trupul şi sângele lui Cristos are o semnificaţie şi o însemnătate deosebită: este sămânţa de viaţă veşnică şi putere de înviere, aşa cum spune Domnul: "Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu, are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă" (In 6,54).

3. Categorii speciale de bolnavi

a) Persoanele cu handicap

Persoanele cu handicap constituie o categorie defavorizată a populaţiei României. Deşi legislaţia ultimilor ani a oferit sprijin material şi logistic pentru întreţinerea şi îngrijirea acestor persoane, mai sunt încă multe de făcut pentru ca, mai ales persoanele cu handicap din mediul rural sau lipsite de sprijinul familiei, să-şi poată reduce gradul de dependenţă.

b) Persoanele infectate cu HIV

Persoana infectată cu HIV trebuie ajutată de către comunitatea creştină, nereprezentând un pericol de molipsire a celorlalţi, pentru că excluderea nejustificată supune persoana în cauză la o triplă suferinţă: somatică, socială şi psihologică, ce antrenează adesea ruperea legăturii sociale cu anturajul.

c) Persoanele în fază terminală

Este un lucru cunoscut că din momentul în care bolnavul intră în faza terminală, lumea medicală îl abandonează, excepţie făcând eventual administrarea de calmante. Pentru a acorda asistenţă bolnavului şi după ce acesta este declarat incurabil, este necesar să se cunoască starea sa sufletească. Asistenţa constă în a-l vizita des pe cel bolnav, a sta lângă el, a-i asculta cu răbdare suferinţele şi neliniştile lui, a-l face să se simtă că nu este singur, că este cineva lângă el care îl iubeşte şi îl înţelege.

B. PERSOANELE ÎN VÂRSTĂ

Bătrâneţea trebuie plasată într-un plan exact cu al lui Dumnezeu, care este iubire, trăind-o ca pe o etapă a drumului prin care Cristos conduce spre casa Tatălui (cf. In 14,2). Numai în lumina credinţei, întăriţi de speranţa care nu deziluzionează (cf. Rom 5,5) bătrâneţea va fi trăită ca dar şi misiune într-o manieră cu adevărat creştină. Este secretul tinereţii spiritului care se poate cultiva în ciuda trecerii anilor.

C. DEPENDENŢII

1. Drogaţi

a) Motive şi cauze ale consumului de droguri

Fenomenul drogurilor are în zilele noastre o largă răspândire în toate clasele sociale, mulţi ajungând la toxicodependenţă. Motivele care duc la consumul de droguri sunt: neînţelegerile familiale, ambientul frecventat, lipsa de cultură şi educaţie, lipsa unor idealuri valide, răspândirea pe scară largă a drogurilor.

b) Prevenirea consumului de droguri

În faţa acestui flagel nu putem avea decât următoarea atitudine: prevenirea socială, descurajarea acţiunilor de distribuire, solidaritatea civilă.

2. Alcoolicii

a) Factorii care pot conduce la dependenţă

Factorii care pot conduce de la un uz moderat şi controlat la dependenţă pot fi grupaţi în trei categorii: factori psihologici (situaţiile de anxietate şi supărare, depresiile şi greutăţile vieţii de fiecare zi), factori socio-culturali (prohibiţie sau permisivism), factori biologici (vulnerabilitate genetică).

b) Efectele consumului de alcool

Efectele consumului de alcool pot fi sintetizate astfel: pierderea autocontrolului şi echilibrului static, afectarea ficatului şi pancreasului, perturbări psihiatrice, avorturi spontane, întârzieri în creştere, accidente rutiere etc.

c) Pastoraţia

Prevenirea abuzului de alcool prin campanii de educaţie desfăşurată în şcoli prin mijloacele de comunicare socială şi prevenirea individuală, mai ales în familiile unde există vulnerabilitate din punct de vedere genetic.

3. Fumătorii

a) Efecte nocive asupra sănătăţii

Daunele provocate sănătăţii, demonstrate din punct de vedere medical, sunt: tumorile pulmonare, dereglări ale aparatului cardio-vascular etc.

b) Pastoraţia

Responsabilizarea fumătorilor cu privire la respectul faţă de viaţă, care este dar al lui Dumnezeu, şi efectele nocive asupra celorlalţi încălcând porunca dragostei faţă de aproapele.

D. DEŢINUŢII

1. Statutul

În antichitate închisoarea era considerată un loc de tranzit, adică de aşteptare a unei pedepse, care putea consta în confiscarea bunurilor, exil, tortură sau moarte. Închisoarea, ca măsură punitivă, este o invenţie modernă cu rol de prevenire şi siguranţă: concetăţenii trebuie protejaţi de comportamentul periculos al unui individ.

2. Pastoraţia

Asistenţa faţă de cei închişi a devenit în Biserică o datorie care se manifestă în moduri diferite de-a lungul istoriei, dar întotdeauna vie, curajoasă, uneori chiar eroică. Animată de preceptul evanghelic de a-i vizita pe cei închişi, de dragostea faţă de cei marginalizaţi şi suferinzi, Biserica s-a preocupat de o adevărată promovare a omului.

3. Integrarea în societate

Problema reintegrării în societate este una delicată. Ieşirea din închisoare este un moment crucial, mai ales pentru cel care a trăit mai mulţi ani ca deţinut. Dificultăţile nu întârzie să apară: imposibilitatea de a găsi un loc unde să trăiască sau să muncească, cei din jur devin reci şi suspicioşi, privindu-l cu neîncredere pe el şi familia sa, prietenii de altădată îi întorc spatele. Faţă de cel care a greşit trebuie să acţionăm cu prudenţă, pentru a-l recupera, deoarece nu este un "monstru", chiar dacă a făcut un lucru greu de imaginat.

E. MILITARII

1. Biserica şi armata

Biserica şi armata fac parte din categoria instituţiilor chemate să modeleze fiinţa umană. Armata este în acelaşi timp o şcoală în care tinerii, satisfăcând serviciul militar, se pregătesc pentru viaţă, se maturizează, se călesc pentru lupta vieţii. Din această şcoală nu trebuie să lipsească preocuparea religioasă ca studiul şi asistenţa religioasă în cadrul căreia se comunică harul Duhului Sfânt prin sfintele sacramente.

2. Şi militarii cred în Dumnezeu

Aceasta este concluzia principală a unui studiu realizat la sfârşitul anului trecut de Secţia de Investigaţii Psihosociale a Armatei. Unii ar putea să spună că nu era nevoie de asemenea studii pentru a afla dacă militarii noştri sunt credincioşi. Căci, în pofida celor aproape cinci decenii de educaţie ateistă forţată, românii şi-au păstrat credinţa în Dumnezeu, n-au renunţat niciodată la tradiţiile şi obiceiurile religioase. Astăzi, militarii, în majoritatea lor, au o atitudine "pro" religie, fiind deschişi diverselor forme de manifestare a asistenţei religioase din armată - slujbe, ceremonialuri militaro-religioase, întâlniri cu preotul, ore de religie.

3. Capelanul militar

Pastoraţia militarilor se referă la activitatea desfăşurată de capelanul militar printre militarii şi angajaţii forţelor armate. Apostolatul lui are în vedere: posibilitatea de spovadă şi împărtăşanie, colocvii, cateheze pentru tineri, lecţii de educaţie religioasă.

CONCLUZIE

Dacă ar fi să răspundem în final la întrebarea "ce trebuie să fim?" noi, cei care formăm Biserica din Moldova faţă de aceste categorii speciale de credincioşi, răspunsul ar putea fi următorul: oameni speciali, cu iubire mare care să provoace, oameni capabili să ofere din timpul lor, să facă voluntariat.