3. LITURGIA ŞI VIAŢA SACRAMENTALĂ

3. Sacramentele iniţierii

După cum menţionează Catehismul Bisericii Catolice cele şapte sacramente ale Legii celei noi sunt legate de toate etapele şi momentele importante ale vieţii creştinului: "Ele dau naştere şi creştere, vindecare şi misiune vieţii de credinţă a creştinilor".

Primele trei sacramente - Botezul, Mirul, Euharistia - sunt numite sacramentele iniţierii şi constituie temelia oricărei vieţi creştine. Încă din primele secole, Biserica a recurs la o iniţiere progresivă şi graduală pentru a forma creştini, organizând un itinerar numit iniţiere creştină, iniţiere care constituie o introducere în misterul pascal al lui Cristos şi în viaţa Bisericii. Începutul acestui itinerar poate fi identificat chiar în discursul sfântului Petru din ziua de Rusalii în care găsim deja o sinteză a ceea ce va fi mai târziu structura iniţierii creştine. La prima predică a lui Petru, cei de faţă l-au întrebat pe el şi pe ceilalţi apostoli: "Ce să facem fraţilor? Petru le răspunse: întoarceţi-vă, iar fiecare dintre voi să se boteze în numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Duhului Sfânt". Cei care au auzit vestirea misterului lui Cristos, cu harul Duhului Sfânt încep să-l caute pe Dumnezeu şi iniţiază itinerarul lor de credinţă şi de convertire (catehumenat - cateheză).

În Faptele Apostolilor găsim câteva exemple de iniţiere foarte rapidă la viaţa creştină, ca în cazul convertirii gardianului din Troada: într-o singură noapte el şi familia lui s-au convertit şi au primit Botezul şi Euharistia. Dar numeroase alte mărturii ale Bisericii primare ne arată că, în mod normal, pregătirea la Botez dura ceva mai mult, până la trei ani. Catehumenii erau instruiţi, de regulă de către episcop, asupra doctrinei credinţei şi a moralei creştine. Învăţau Crezul şi Rugăciunea domnească (Tatăl nostru), erau examinaţi asupra schimbării modului lor de viaţă şi asupra cunoştinţelor doctrinare ("scrutinele"); deseori erau rostite şi exorcisme pentru a-i elibera de sub puterea întunericului. În cele din urmă, după parcurgerea acestui drum de formare, ei primeau Botezul (de obicei în noaptea de Paşti) şi, în acelaşi timp, ungerea cu uleiul sfânt. În aceste condiţii puteau participa pentru prima dată la celebrarea euharistică şi să se împărtăşească cu trupul Domnului. Acest program de iniţiere creştină a cunoscut o splendoare maximă în epoca de aur a catehumenatului (sec III-V), apoi, încetul cu încetul, a dispărut.

După Conciliul Vatican II Biserica a voit să restabilească, să revizuiască şi să adapteze ritul primar şi, după modelul vechi, să reia practica iniţierii creştine.

În perioada secolelor IV şi V, numărul copiilor botezaţi începe să depăşească numărul botezurilor adulţilor şi astfel, cu timpul, iniţierea adulţilor este neglijată şi apoi uitată. Biserica Orientală păstrează câte ceva din acest ritual, deoarece administrează copiilor, împreună cu Botezul, şi celelalte două sacramente ale iniţierii.

Biserica Occidentală a urmat în schimb o altă cale. Ea a separat Mirul şi prima Împărtăşanie de Botez, voind ca etapele iniţierii creştine să coincidă cu fazele de creştere a copilului. Sfântul Părinte papa Paul al VI-lea explică astfel intenţia Bisericii:

"Participarea la natura divină, dăruită oamenilor prin harul lui Cristos, comportă o anumită analogie cu originea, creşterea şi susţinerea vieţii naturale. Într-adevăr, născuţi la o viaţă nouă prin Botez, credincioşii sunt întăriţi prin sacramentul Mirului şi primesc în Euharistie pâinea vieţii veşnice. Astfel, prin aceste sacramente ale iniţierii creştine, ei primesc tot mai mult bogăţiile vieţii divine şi înaintează spre desăvârşirea iubirii".

a. Botezul

Sfântul Botez, împreună cu Mirul şi Euharistia, face parte din cele trei sacramente ale iniţierii creştine, fiind primul sacrament al iniţierii creştine, fundamentul întregii vieţi creştine, poarta vieţii în Duh ce deschide calea spre celelalte sacramente, este fundamentul tuturor celorlalte sacramente şi "fundamentul comuniunii între toţi creştinii".

Termenul "botez" vine din grecescul "baptizein" şi înseamnă "a scufunda în apă", iar în sensul derivat înseamnă "a spăla", ca efect al scufundării.

Se ştie că fără apă nu există viaţă. Cine a trecut prin deşert cunoaşte ce înseamnă susurul lin al apei de izvor, ştie şi cât de binecuvântată este ploaia după o perioadă de secetă! Apa nu este doar dătătoare de viaţă, dar şi purifică şi, deoarece pentru om interiorul comunică cu exteriorul, fiind interdependente, purificarea trupească este şi imaginea reînnoirii spirituale. Dar valurile mării pot fi şi ucigătoare, pot periclita şi pot dăuna vieţii.

În Botez se întâlnesc toate cele trei semnificaţii: apa aducătoare de moarte şi ne referim la moartea şi înmormântarea catecumenului în moartea lui Cristos; purificarea, şi înţelegem Botezul ca "baia renaşterii; viaţa, adică Botezul ca înviere cu Cristos la o viaţă nouă. Prin urmare sacramentul Botezului simbolizează că în moartea lui Cristos, creştinul moare pentru păcat, primeşte purificarea de toate păcatele şi învie împreună cu Cristos pentru a deveni o "nouă făptură".

Cu privire la originea ritului creştin al Botezului, cu siguranţă se poate afirma că încă de la începuturile Bisericii, ucenici lui Cristos i-au botezat pe toţi aceia care au primit cuvântul vestit de ei începând cu cei trei mii de convertiţi în ziua de Rusalii. Nimeni nu a pus la îndoială necesitatea Botezului pentru intrarea în viaţa creştină şi s-a recunoscut mereu că mandatul de a boteza vine de la Isus: însuşi Isus a primit Botezul de la Ioan.

În Botezul lui Isus din Iordan este prefigurat nu numai ritul Botezului, dar şi semnificaţia sa. Ce anume l-a determinat pe Isus să se îndrepte spre Galileea până la Iordan pentru a se lăsa botezat de Ioan? Ioan ezită să-l boteze pe acela care vine în rând cu vameşii şi cu păcătoşii. Isus îi răspunde că "se cuvine să se împlinească dreptatea". Aşadar, la începutul activităţii publice, locul lui Isus era între păcătoşi. Pentru ei, el primeşte Botezul pocăinţei; Botezul său este prefigurarea acelui "Botez" pe care îl va primi mai târziu: oferirea propriei vieţi "ca preţ de răscumpărare pentru cei mulţi", "pentru iertarea păcatelor". Ritul nostru baptismal îşi află modelul în Botezul lui Cristos în râul Iordan. Forţa sa misterioasă şi eficacitatea îi vin în schimb din crucea lui Cristos: "în moartea sa", noi suntem botezaţi pentru ca el să ne poată dărui viaţa sa.

Din păcate, nu se ştiu toate aceste lucruri despre Botez; puţini sunt cei care îşi dau seama de demnitatea şi de obligaţiile care derivă din el. Prea uşor Botezul este redus la o simplă formalitate: aşa cum se merge la starea civilă pentru formalităţi, tot la fel se merge şi la Biserică pentru ceremonia religioasă. Uneori, mai mult din motive tradiţionale şi chiar superstiţioase decât din profundă convingere, neînţelegând de fapt în mod efectiv valoarea şi semnificaţia ritului.

Pregătirea în vederea celebrării Botezului şi prezentarea doctrinei baptismale prin cateheză, trebuie să fie făcută cu multă atenţie. Nu ajunge doar prezentarea schemei din definiţia tradiţională a Catehismului vechi: Botezul este cel dintâi şi cel mai trebuincios sacrament prin care ni se iartă păcatul strămoşesc şi toate păcatele săvârşite înainte de Botez şi ne facem creştini". Nu este suficientă doar explicarea celor necesare pentru Botez: materie, formă, ministru, efecte etc. Toate acestea sunt adevărate şi juste, dar se rezumă la o prezentare prea sintetică şi la o viziune prea limitată despre sacramentul Botezului.

Prin urmare, cateheza trebuie să transmită sensul cel mai profund şi fundamental al evenimentului baptismal; să facă referinţă la noua naştere din Dumnezeu, la participarea la moartea şi învierea lui Cristos, la noul raport cu Sfânta Treime, prin care devenim mădulare vii ale Bisericii etc.

Roadele Botezului

Ritul Botezului vorbeşte de la sine. Gesturile şi cuvintele sunt atât de expresive încât nu necesită lungi explicaţii. Condiţia necesară însă este ca ritul să fie celebrat în mod clar şi cu credinţă. Astfel el poate arăta ceea ce, de fapt, are loc în Botez. "Credinţa este... dovada lucrurilor nevăzute". Botezul nu constă, în primul rând, într-o experienţă, cât mi ales într-o "operaţie în profunzime". În urma acestei operaţii se poate observa ceva în viaţă, dar ea implică mai mult profunzimea sufletului, intimitatea omului.

Doctrina catolică distinge în sacramente o dublă acţiune, un dublu efect. Primul, are loc imediat, în timpul ritului (harul sfinţitor), celălalt, are nevoie pentru desfăşurare de colaborarea celui ce îl primeşte (harul lucrător). Unul este dăruit imediat de către Cristos, al doilea se dezvoltă numai dacă darul lui Cristos este primit cu toată responsabilitatea. Cu această precizare trebuie să înţelegem că sacramentele nu au o eficacitate "magică". Ele sunt daruri ale lui Cristos, pe care noi, ca şi în cazul talanţilor din parabolă, trebuie să le fructificăm.

Care sunt, aşadar, efectele Botezului în viaţa creştinului?

- înainte de toate, prin sacramentul Botezului, Cristos ne dăruieşte mântuirea şi realizează în noi o profundă schimbare. Primind harul sfinţitor sau harul îndreptăţirii, omul devine părtaş la firea dumnezeiască, devine o făptură nouă renăscută din apă şi din Duhul Sfânt. Pentru a-l face pe Nicodim să înţeleagă această transformare decisivă, Isus vorbeşte de o nouă naştere, de o "naştere de sus", de o "renaştere din apă şi puterea Duhului Sfânt" Iar sfântul Paul, scriind celor din Corint, aminteşte că "dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că s-au făcut noi toate". La fel şi sfântul Petru îi numeşte pe creştini ca fiind "cei care s-au născut pentru a doua oară" Deci există o primă naştere, naşterea fizică, şi o a doua naştere, pe plan spiritual, o dată cu Botezul.

Sub acţiunea lui Cristos, în momentul în care se administrează Botezul, cel botezat este transformat; în el, ceva este distrus şi începe să existe într-un mod diferit pornind pe calea mântuirii. Prin Botez primeşte un sigiliu spiritual de neşters numit caracter, care este pecetea creştinului făcut asemenea chipului lui Cristos. Sacramentul primit îl transformă nu numai în modul de a gândi şi de a voi, ci în însăşi fiinţa sa, astfel, chiar dacă în aparenţă pare cel de mai înainte, în realitate el este foarte diferit: este o persoană încreştinată în Cristos, spiritualizată de Duhul Sfânt, o fiinţă capabilă să trăiască viaţa divină pe care Cristos a adus-o din cer pe pământ. Acesta este rodul principal al Botezului care ne face să fim diferiţi de toţi cei nebotezaţi.

- dacă efectul principal al Botezului este acela de a face un "om nou", în cei care au fost renăscuţi nu rămâne nimic care să-i împiedice să intre în împărăţia lui Dumnezeu, nici păcatul lui Adam şi nici urmările acestui păcat. Prin urmare, rodul imediat al Botezului este purificarea: sunt iertate toate păcatele, păcatul strămoşesc şi toate păcatele personale precum şi toate pedepsele pentru păcat, dintre care cea mai gravă este despărţirea de Dumnezeu.

Participând prin Botez la moartea şi învierea lui Cristos, creştinul este eliberat de orice vină şi de orice pedeapsă, este transformat, făcut "drept", conform cu voinţa suverană a lui Dumnezeu. Totuşi, în cel botezat rămân anumite consecinţe ale păcatului ca suferinţa, boala, moartea, slăbiciunile sufleteşti şi mai ales înclinaţia spre păcat. De aici, vocaţia şi obligaţia celor botezaţi de a păstra şi de a dezvolta în ei viaţa nouă primită în Cristos. Cum? Ne spune sfântul Paul:

"Cristos a murit pentru toţi pentru ca aceia care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi ci pentru acela care a murit şi a înviat pentru ei". "Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Cristos, căutaţi cele de sus, unde se află Cristos, la dreapta lui Dumnezeu. Cugetaţi la cele de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit, iar viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu".

- o dată cu harul sfinţitor, cel botezat intră într-un raport nou cu Sfânta Treime. El sădeşte în noul botezat virtuţile teologale: credinţa, speranţa şi dragostea care îl fac capabil să-şi mărturisească în mod responsabil credinţa în Dumnezeu, să nădăjduiască în el şi să-l iubească. De asemenea, prin Botez, primeşte şi darurile Duhului Sfânt, care îi dau puterea de a trăi şi a acţiona sub impulsul Duhului Sfânt.

Aşadar, un nou raport cu fiecare din cele trei persoane ale Sfintei Treimi: un nou raport cu Tatăl, deoarece "voi aţi primit Spiritul înfierii prin care strigăm: Abba! Tată!"; un nou raport cu Fiul. Prin Botez, creştinul intră într-un raport special cu Fiul devenindu-i frate, iubit în mod infinit de Isus, deoarece orice botezat este "în Cristos Isus". Cristos devine personajul decisiv pentru mântuirea noastră, nu numai ca Fiu al lui Dumnezeu, dar şi ca om, mântuitor şi răscumpărător. Îl avem mereu alături de noi pe Cel Înviat, în istoria noastră, cu dificultăţile şi suferinţele ei, împreună cu noi în drumul nostru spre Tatăl; în sfârşit, prin Botez, creştinul se află într-un raport strâns şi cu Duhul Sfânt, care vine să locuiască în noi, să ne transforme în temple vii, să fie principiul animator şi unificator a tot ceea ce suntem şi facem, să ne dea forţa de a trăi şi de a iubi. Creştinul botezat nu este niciodată singur: "Nu ştiţi că sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul Sfânt locuieşte în voi". Suntem creaturi noi, născuţi din iubirea Tatălui, purificaţi prin moartea şi învierea lui Cristos, purtători ai Duhului Sfânt.

- un alt efect al Botezului este realizarea unei legături intime între om şi Cristos, asemenea legăturii dintre viţă şi mlădiţă. Cel botezat intră în noul popor al lui Dumnezeu, în familia Bisericii. Botezul face din noi mădulare ale trupului mistic al lui Cristos: "Am fost botezaţi într-un singur Duh, ca să fim un singur trup".

Toţi cei botezaţi devenim prin Cristos şi Duhul Sfânt o adevărată comunitate fraternă, comuniune de sfinţi, pe care trebuie să o arătăm lumii întregi prin caritate sau iubire supranaturală a lui Dumnezeu, iubire care să modeleze mai departe inima şi să se traducă în iubirea supranaturală a aproapelui.

În Biserică nimeni nu este un simplu obiect, nimeni nu poate să stea cu braţele încrucişate, căci trebuie să fim "pietre vii", participând efectiv la preoţia comună, la demnitatea profetică, sacerdotală şi regală a lui Cristos.

Creştinismul trebuie trăit împreună cu alţii. De aceea toţi trebuie să ne străduim să-l cunoaştem şi să-l facem cunoscut pe Cristos, să-i fim martori adevăraţi, "prelungirea" lui Cristos în timpul în care trăim şi în locul în care ne aflăm, să-l iubim şi să-l facem să fie iubit. Sfântul Leon cel Mare într-una din predicile sale îndemna:

"Creştinule, fii conştient de demnitatea ta! De vreme ce eşti părtaş acum de firea dumnezeiască, nu te întoarce iarăşi la stricăciunea vieţii tale dinainte. Adu-ţi aminte cărui cap îi aparţii şi mădularul cărui trup eşti astăzi. Adu-ţi aminte că ai fost smuls de sub puterea întunericului şi ai fost strămutat în împărăţia luminii lui Dumnezeu".

La începutul acestui nou mileniu, noi creştinii suntem chemaţi să fim tot mai mult Biserică, lumină pentru cei din jur, creştinii autentici, care îşi trăiesc din plin Botezul. Dacă prin Botez am murit pentru păcat în Cristos şi am înviat cu el la o viaţă nouă, atunci trebuie în mod continuu să murim pentru păcat şi să înviem la o viaţă dată de misterul pascal al lui Isus Cristos.

b. Mirul sau Confirmaţiunea

Împreună cu Botezul şi Euharistia, sacramentul Mirului formează ansamblul "sacramentelor iniţierii creştine" a căror unitate trebuie păstrată. Fiind al doilea moment al iniţierii creştine, Mirul este sacramentul care perfecţionează Botezul şi îl conduce spre plinătatea sa; dacă Botezul pune accentul în primul rând pe iertarea păcatelor, pe înfierea divină şi dobândirea vieţii noi în Cristos, Mirul manifestă mai ales darul Duhului Sfânt şi integrarea celui Botezat în Biserica misionară.

Încă de la Botez, creştinul îl primeşte pe Duhul Sfânt, care este la originea vieţii celei noi. Dar manifestarea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului său se fac progresiv. Şi în viaţa lui Isus se observă acest proces: el s-a născut de la Duhul Sfânt, însă în pragul vieţii publice, Duhul Sfânt a coborât asupra sa pentru a-i autentifica misiunea.

Biserica s-a născut şi ea de la Duhul pe care Isus i l-a împărtăşit prin moartea şi învierea sa, ca să facă din ea un popor nou; încă din seara de Paşti, ea s-a umplut de acest Duh. Însă în dimineaţa Rusaliilor, Duhul a însufleţit-o cu tărie şi dinamism misionar spre a-şi duce mărturia de credinţă pe tot pământul şi de-a lungul veacurilor. Astfel, putem spune că, dacă Paştele Domnului este într-un fel botezul Bisericii, Rusaliile sunt confirmarea, miruirea ei. Acelaşi lucru se petrece în viaţa creştinului prin sacramentul Mirului care este pentru el ca un fel de Rusalii. În momentul în care el se pregăteşte să intre într-o societate, în care este chemat să dea mărturie despre Cristos în faţa lumii, pentru a trece prin ea aşa cum a trecut Cristos, Duhul Sfânt, printr-o nouă revărsare, îl îmbogăţeşte cu darurile sale.

Roadele Mirului

Trebuie subliniat că darul prin excelenţă al Mirului este prezenţa personală a Duhului Sfânt în viaţa creştinului. Acelaşi Duh Sfânt care a fost în Isus "fără măsură", care a coborât în ziua de Rusalii asupra apostolilor şi asupra sfintei Fecioare Maria în Cenacol şi "au fost plini" de el, coboară la Mir asupra celor care au fost miruiţi. Astfel, în Biserică misterul Rusaliilor se reînnoieşte ori de câte ori cei care au fost consacraţi deja lui Dumnezeu prin Botez primesc prin Mir pe Duhul Sfânt în vederea exercitării efective a darurilor baptismale, şi anume: profeţia sau vestirea misionară a evangheliei, preoţia comună sau exercitarea cultului în comunitatea credincioşilor, regalitatea sau slujirea fraţilor. Astfel, orice miruit poate să-şi aplice cuvintele pe care le-a aplicat Isus în sinagoga din Nazaret:

"Duhul Domnului este asupra mea, căci el m-a uns. M-a trimis să duc vestea cea bună săracilor, să le vestesc celor închişi eliberarea şi celor orbi vederea; să le dau drumul celor asupriţi şi să vestesc un an de har din partea Domnului".

Dar să observăm care sunt în mod concret efectele particulare ale sacramentului.

Celebrarea cu credinţă a sacramentului conferă atât harul sfinţitor, comun tuturor sacramentelor, adică unirea intimă cu viaţa lui Cristos şi participarea la natura divină, cât şi harul sacramental, adică un har special, propriu fiecărui sacrament, căci orice sacrament comunică ceea ce semnifică. Scopul propriu al sacramentului Mirului este exprimat foarte clar în doctrina conciliară: "Prin sacramentul Mirului (creştinii) sunt legaţi mai desăvârşit de Biserică, sunt întăriţi cu o putere specială a Duhului Sfânt şi prin aceasta au obligaţia mai strictă de a răspândi şi de a apăra prin cuvânt şi faptă, credinţa, ca adevăraţi martori ai lui Cristos".

Fiind o întărire a Botezului, sacramentul Mirului îi întăreşte pe creştini cu o putere specială a Duhului Sfânt, consolidează în ei calitatea de fii ai lui Dumnezeu, îi uneşte mai strâns cu Cristos şi îi leagă mai desăvârşit de Biserică pentru a-şi putea îndeplini obligaţia de a răspândi şi de a apăra prin cuvânt şi faptă credinţa primită la Botez.

Pe lângă harul sacramental, prin Mir primim o nouă revărsare a Duhului Sfânt, cu plinătatea darurilor şi carismelor sale, pentru a trăi o viaţă creştină mai perfectă. Aceste daruri sunt amintite de către episcop în timpul celebrării sacramentului. Ele sunt deja enumerate în Isaia 11,2-3 şi pot fi înţelese astfel: darul înţelegerii este dat pentru a putea scruta realităţile divine; darul ştiinţei este dat pentru a descoperi, prin meditarea universului, măreţia lui Dumnezeu; darul înţelepciunii este dat pentru a judeca, în lumina credinţei, toate realităţile creştine supranaturale şi a le savura frumuseţea; darul sfatului este dat pentru a sugera şi a adopta adevăratul mod de a vedea creştineşte atât pe plan doctrinar cât şi practic; darul pietăţii este dat pentru a ne face să înţelegem valoarea filială a rugăciunii; darul tăriei este dat pentru a ne ajuta să depăşim toate dificultăţile şi de a ne mărturisi totdeauna credinţa cu orice preţ; darul fricii de Dumnezeu este dat pentru a-l venera plini de respect pe Domnul şi pentru a nu-l contrazice niciodată.

Mirul, ca şi Botezul, a cărui desăvârşire este, imprimă din nou în suflet un "caracter", adică o ungere spirituală, un nou "sigiliu de neşters" prin care creştinul apare mai clar ca proprietatea exclusivă a lui Cristos, care ne face asemenea lui pentru a putea lua parte activă la misiunea Bisericii prin cele trei funcţii, care în gradul cel mai înalt sunt ale lui Cristos: funcţia profetică, liturgică şi pastorală.

Sfântul Ambrozie scrie:

"Aminteşte-ţi că ai primit pecetea spirituală... şi păstrează ceea ce ai primit. Dumnezeu Tatăl te-a însemnat cu pecetea sa, Cristos Domnul te-a întărit şi a pus în inima ta zălogul Duhului".

În viaţa creştină, ceea ce contează mai mult este însăşi prezenţa Duhului Sfânt care ne transformă pentru a ne da o faţă nouă. Chiar şi din terenul cel mai arid, el poate să producă roade minunate, cu condiţia să găsească disponibilitate. Prima condiţie pentru a face loc acţiunii Duhului în noi este practicarea virtuţilor creştine, mai ales a umilinţei. Apoi, este nevoie de un spirit de reculegere pentru a reflecta asupra prezenţei lui Dumnezeu în noi, pentru a asculta cuvintele sale, pentru a conversa cu el în toată intimitatea şi familiaritatea. Duhul Sfânt nu vine niciodată cu mâinile goale. El este iubire care vine la noi şi ne umple de prezenţa sa, prezenţă care creează comuniunea cu Tatăl şi cu Fiul pentru că de la ei vine comuniunea cu ceilalţi credincioşi şi cu celelalte comunităţi.

A uita Duhul Sfânt şi acţiunea sa înseamnă a opri totul: Tatăl ceresc încetează să mai fie Dumnezeul cel viu şi riscă să devină un idol oarecare; Isus devine un personaj al trecutului, departe de viaţa noastră; Biserica devine prizoniera propriilor structuri, incapabilă de a propune şi de a comunica mesajul de iubire al lui Cristos.