Instruirea şi educaţia catolică în şcoală

Rezumat

Instruirea şi educaţia catolică în şcoală, subiectul temei de faţă, urmăreşte să evidenţieze rolul pe care Biserica îl joacă, în calitate de instituţie care educă şi formează conştiinţele şi vieţile oamenilor, în ansamblul instanţelor cu rol formativ şi educativ care intervin în creşterea şi dezvoltarea oricărei fiinţe umane pe parcursul existenţei sale pământeşti.

Cateheza, asemenea celorlalte, este structurată în trei părţi:
I. Cine suntem?
II. Ce trebuie să fim?
III. Ce trebuie să facem?

În prima parte, membrii comisiei sinodale sunt invitaţi să cunoască sau să-şi reîmprospăteze datele referitoare la activitatea pe care Biserica locală a desfăşurat-o în instituţiile sale educative de la începuturi, modul cum a evoluat această activitate de-a lungul diferitelor etape istorice şi care este astăzi implicarea diecezei noastre în câmpul educaţional.

În cea de-a doua parte, pornind de la principalele documente magisteriale care abordează această problemă a instruirii şi educaţiei catolice în şcoală, membrii comisiilor sinodale sunt ajutaţi să descopere care sunt direcţiile şi drumul pe care Biserica noastră locală trebuie să le urmeze în acest domeniu al instruirii şi al educaţiei catolice în şcoală.

În cele din urmă, partea a treia are în vedere aportul activ şi eficient al membrilor comisiilor sinodale parohiale pentru a descoperi care sunt problemele cu care se confruntă în actualitate Biserica noastră locală în această privinţă şi, eventual, a sugera posibilele soluţionări ale acestora.

I. CINE SUNTEM?

Introducere

Instruirea şi educaţia catolică în şcoală fac parte din misiunea de evanghelizare a Bisericii şi ele contribuie, prin specificul lor, la creşterea şi dezvoltarea deplină a persoanei umane în pluralitatea dimensiunilor sale.

A. Coordonate istorice la nivelul întregii Biserici

Şcoala populară în ţările occidentale îşi are rădăcinile în primele instituţii ale creştinismului. Ea era direcţionată în special spre alfabetizarea poporului. Totul începe cu şcolile catehumenale şi catehetice şi se dezvoltă prin şcolile parohiale apărute începând cu secolul al V-lea, parohia devenind mediul potrivit pentru şcolile populare.

B. Coordonate istorice la nivelul Bisericii noastre locale

1. De la începuturi până la 1948

Pe plan local, sistemul de învăţământ catolic din Moldova îşi află începuturile în proiectele scolastice din secolul al XVII-lea. Este vorba de proiectele scolastice ale misionarilor Paul Bonici, Bartolomeu Bassetti şi Anton Renzi.

Momentul fondării în secolul al XIX-lea a şcolilor catolice este plin de semnificaţii şi reprezintă o etapă importantă în procesul formării şi maturizării identităţii culturale a catolicilor din Moldova. Se reiau unele proiecte culturale mai vechi ale catolicilor. Şcoala va reprezenta, alături de Biserică, suportul comunităţilor catolice aflate în plină maturizare a conştiinţei membrilor acestora.

2. Situaţia în dieceză de la 1948 până în decembrie 1989

Contextul politic a devenit, începând cu anul 1948, extrem de ostil catolicilor: Biserica Greco-Catolică a fost desfiinţată, învăţământul confesional interzis, şcolile, seminariile şi academiile au fost închise, proprietăţile naţionalizate şi confiscate abuziv. În acelaşi timp, s-au declanşat primele arestări de preoţi şi credincioşi.

În toată această perioadă comunistă, învăţătura catehetică pe care preoţii o susţineau în parohiile lor în vederea pregătirii imediate pentru sacramente a fost singura activitate pe care am putea-o numi didactică, desfăşurată de Biserica locală în câmpul său pastoral. De remarcat în tot acest timp curajul şi tenacitatea de care au dat dovadă păstorii comunităţilor catolice care, în ciuda ameninţărilor repetate şi a controlului riguros pe care autorităţile îl aveau asupra activităţii lor, au ştiut să menţină treaz sentimentul religios şi să poarte mai departe tezaurul credinţei tuturor generaţiilor de creştini care au trăit sub teroarea apăsătoare a iernii comuniste.

3. Situaţia de după decembrie 1989 până astăzi

Căderea mult aşteptată a comunismului, cădere înregistrată în ţările din fostul bloc comunist la finele anilor '89 a deschis noi orizonturi şi perspective şi în dieceza noastră. Prima urgenţă care se prezenta la momentul respectiv era construirea de noi lăcaşuri de cult pentru a face faţă necesităţilor cultuale. Pe lângă aceasta, pământul vast al pastoraţiei care se deschidea în faţa ochilor a permis revenirea unor congregaţii care au fost interzise în perioada comunistă (Iezuiţii, Franciscanii, "Notre Dame" de Sion, Fraţii Şcolilor Creştine etc.) şi apariţia mai multor congregaţii care, cu specificul carismei lor, să iasă în întâmpinarea cerinţelor spirituale şi materiale ale credincioşilor.

II. CE TREBUIE SĂ FIM?
O Biserică "mamă şi învăţătoare"

Documentele Conciliului Vatican II precum şi cele postconciliare coincid în a semnala trei modalităţi prin care Biserica îşi desfăşoară misiunea sa de "mamă şi învăţătoare" în domeniul şcolar:
- prin şcoli catolice care, pe lângă scopurile lor culturale şi de formare umană, să se conducă după o filozofie creştină bazată pe valorile evanghelice;
- prin prezenţa unor preoţi, persoane consacrate sau laici care asigură o educaţie morală şi religioasă în orice şcoală;
- prin mărturia vieţii tuturor acelor membri ai săi care sunt prezenţi în şcoală (directori, profesori, elevi etc.).

A. Instruirea şi educaţia în şcoala catolică

1. O educaţie în armonie cu legislaţia Bisericii şi a statului

Într-unul din canoanele sale, Codul de drept canonic afirmă că "învăţătura şi educaţia religioasă catolică, date în şcoală sau transmise prin diferite instrumente de comunicare socială, sunt supuse autorităţii Bisericii". De asemenea, în canonul următor, susţine că "ordinariul locului are dreptul, în dieceza sa, să numească sau să aprobe profesorii de religie; de asemenea, să-i îndepărteze sau să ceară să fie îndepărtaţi, dacă acest lucru se impune, din motive religioase sau morale".

În ceea ce priveşte legislaţia statală Constituţia garantează cultelor religioase libertatea de a se organiza potrivit statutelor şi în condiţiile legii, iar Legea privind regimul general al cultelor religioase, de asemenea, stipulează dreptul cultelor de a înfiinţa şi administra unităţi de învăţământ proprii.

2. O educaţie integrală

Formarea înseamnă transformare, adică ajutorul dat unei persoane, în cazul nostru tânărului, ca acesta să capete o formă. Formarea integrală însemnă dezvoltarea armonioasă a tuturor facultăţilor şi aptitudinilor tânărului. Aceasta presupune următoarele dimensiuni: formarea umană, formarea intelectuală şi formarea spirituală.

3. O educaţie care îmbină credinţa, raţiunea şi mărturia

a) Fundamentul unei şcoli catolice este spiritul de credinţă al educatorilor şi al comunităţii educative. b) Şcoala catolică are o viziune despre om care înţelege persoana umană ca subiect activ, responsabil, liber, solidar şi protagonist al istoriei. c) Şcoala trebuie să fie o comunitate educativă caracterizată prin competenţa profesională a cadrelor didactice, prin atitudinea de formare permanentă, prin respectul faţă de elevi, printr-un stil de relaţii cu elevii personal şi prietenos, prin încrederea posibilităţii persoanei, prin metodologia riguroasă de lucru, prin deschiderea unei participări active din partea elevilor şi a părinţilor. d) Şcoala catolică trebuie să fie un loc de interiorizare a mesajului evanghelic, de prezentare vie şi explicită a evangheliei, un loc de acţiune pastorală adevărată şi specifică pentru că participă la misiunea evanghelizatoare a Bisericii şi este loc de experienţe ecleziale. e) Şcoala catolică este cadrul ideal pentru un dialog permanent între credinţă şi cultură.

4. O şcoală catolică adaptată zilelor noastre

În conjunctura actuală a ţării, în ansamblu, şi a minorităţii catolice, în concret, şi având în vedere orientările Bisericii, modelul recomandabil pentru noile şcoli catolice nu este cel al centrelor de elită socio-economică. Trebuie luate în seamă nevoile mai urgente din jurul nostru atât în mediul urban cât şi rural (acesta din urmă mult mai neglijat).

B. Formarea religioasă în şcoală - ora de religie

Şcoala are ca finalitate formarea integrală a personalităţii umane şi pregătirea sa pentru a se integra în societate. Această finalitate presupune că toate aspectele care contribuie la dezvoltarea şi maturizarea persoanei, precum şi la integrarea sa vitală şi profesională într-o societate şi într-o cultură anume, trebuie să fie prezente în domeniul şcolar.

1. Caracterul specific al predării religiei în şcoală

Formarea religioasă şcolară se confundă des cu activitatea catehetică. Este adevărat că ambele activităţi sunt legate indisolubil printr-o relaţie de complementaritate, dar nu este mai puţin adevărat faptul că predarea religiei în şcoală are un caracter propriu şi distinct pentru că menirea ei este aceea de a penetra mediul cultural şi de a interfera cu celelalte forme de cunoaştere.

2. Condiţii de bază ale formării religioase în şcoală.

Formarea religioasă este o disciplină care întruneşte anumite particularităţi. Acestea o deosebesc de celelalte materii care se predau la şcoală.

În primul rând, trebuie să fie gândită cu unele obiective şi criterii caracteristice ale unei structuri şcolare moderne. Trebuie să folosească cele mai bune mijloace pedagogice şi didactice şi evaluarea nivelurilor atinse de elevi trebuie să aibă valoare academică.

Fiind vorba de o materie "confesională", îi revine autorităţii bisericeşti să propună programele, conţinuturile, manualele şi materialele didactice, precum şi persoanele abilitate ca profesori. Programele trebuie să fie gradate şi adaptate diferitelor grupuri de vârstă.

Trebuie să pregătească elevii pentru a se încorpora cu maturitate în Biserica de care aparţin.

Având în vedere diferitele realităţi şcolare care se trăiesc în cadrul diecezei, este necesară existenţa unui departament sau comisii de coordonare şi evaluare care să asigure buna desfăşurare a activităţii de predare a religiei catolice în şcoală şi să ofere profesorilor asistenţă şi orientare.

3. Profesorul de religie catolică

În primul rând, trebuie să fie o persoană în care credinţa şi raţiunea să meargă laolaltă cu mărturia vieţii. În al doilea rând, o persoană cu o formare corespunzătoare atât la nivel religios-teologic cât şi la nivel profesional-pedagogic. În al treilea rând, această persoană, în comuniune cu Biserica şi păstorii săi, este trimisă de episcop ("missio canonica"); acesta se asigură de profilul său academic şi eclezial şi de mărturia vieţii sale creştine. În cele din urmă, trebuie să fie dispusă să răspundă pozitiv la diferitele propuneri de formare permanentă, precum şi la sugestii de a se angaja în diferitele activităţi apostolice care se organizează în cadrul comunităţii căreia îi aparţine şi în care îşi trăieşte propria credinţă.

C. Mărturia vieţii creştinilor prezenţi în şcoală

Aşa cum toţi fiii Bisericii simt nevoia de a progresa şi de a se forma continuu pentru a înţelege mai bine şi a se conforma misterului creştin care dă sens vieţii lor, tot aşa sunt şi chemaţi să fie martori ai credinţei acolo unde se află, acolo unde trăiesc şi muncesc, indiferent de starea de viaţă pe care au ales-o.

Profesorii catolici (preoţi, persoane consacrate sau laici), precum şi toţi acei catolici care activează în cadrul şcolii, trebuie să facă paşi reali spre constituirea unei adevărate comunităţi educative creştine (care se fie rodul colaborării între diferitele instanţe prezente în şcoală) şi să se deosebească prin credinţa lor, prin atitudinea de disponibilitate, atenţie personală şi dialog, prin competenţa ca educatori care caută formarea şi dezvoltarea integrală a elevilor lor, indiferent de materia pe care o predau sau de funcţia pe care o deţin. Ei sunt primii chemaţi să trăiască valorile creştine, să realizeze acea sinteză necesară între credinţă, cultură şi viaţă. Trebuie să înţeleagă misiunea lor mai mult ca pe o vocaţie decât ca pe o simplă meserie.