PASTORAŢIA COPIILOR ŞI A TINERILOR
Responsabilitate şi angajare

Rezumat

I. CINE SUNTEM?

Scurt istoric al pastoraţiei tinerilor în Dieceza de Iaşi

1. Pastoraţia tinerilor şi a copiilor până în 1948

Dieceza de Iaşi, sub păstorirea episcopului Mihai Robu, cunoaşte o serie de iniţiative pastorale în favoarea tinerilor prin înfiinţarea de asociaţii şi organizaţii. S-au dat chiar şi "Norme pentru pastoraţiunea tineretului" (1939).

2. Pastoraţia tinerilor şi a copiilor între 1948-1989

Este o perioadă grea pentru Biserica Catolică; sunt interzise toate formele de asociere şi împiedicate toate iniţiativele de pastoraţie. Totuşi a existat o preocupare pentru copii şi tineri, mai ales prin catehezele făcute pentru primirea sacramentelor.

3. Pastoraţia tinerilor şi a copiilor după 1989

O dată cu redobândirea libertăţii, Dieceza de Iaşi promovează multe iniţiative în favoarea pastoraţiei copiilor şi tinerilor: cateheze, activităţi şi iniţiative menite să formeze creştini buni şi oameni integri.

II. CE TREBUIE SĂ FIM?

A. Cine sunt copiii şi tinerii pentru Biserică

Copiii - preferaţii Domnului

Iubire şi atenţia lui Isus faţă de copii nu putea să nu treacă şi în inima Bisericii. Biserica trebuie să vadă în ei terenul fertil al Bisericii, atât al celei de azi, dar mai ales al celei de mâine. Prin urmare, pastoraţia copiilor trebuie să fie unul din sectoarele principale ale activităţii sale.

Copiii în lumea de azi

Dintre problemele care afectează această vârstă trebuie menţionate: caracterul tranzitoriu al conştiinţei de sine; influenţa nefastă a televizorului; criza familiei; criza educaţiei în general şi a educaţiei spirituale în special.

Tinerii - viitorul Bisericii

Aspecte pozitive

Tinerii nu sunt numai obiectul grijii pastorale a Bisericii, ci adevăraţi protagonişti ai evanghelizării şi artizani ai reînnoirii sociale

Tinereţea este o valoare în sine, dorinţa de a cunoaşte şi puterea de a iubi sunt tot atâtea resurse preţioase pentru viaţa Bisericii.

Aspecte negative

Problemele care influenţează negativ formarea generaţiei tinere sunt deosebit de complexe: dificultăţi sociale şi personale în înţelegerea sensului autentic al vieţii; criza valorilor spirituale, libertatea greşit înţeleasă; permisivismul moral; incapacitatea familiei de a mai controla educaţia; influenţa nocivă a mediului existenţial (prieteniile rele, muzica proastă, mass-media, alcoolul şi drogurile).

Problema religioasă

Pe lângă criza socio-culturală, mai gravă este criza religioasă în care se află din ce în ce mai mulţi tineri. Este vorba de o criză de acceptare a învăţăturii Bisericii, mai ales în sectorul castităţii, de îndepărtare de Biserică şi de sacramente.

B. Cine trebuie să fie Biserica pentru copii şi pentru tineri

Biserica şi copiii

Biserica nu poate rămâne indiferentă în faţa acestor situaţii, ci are obligaţia de a denunţa toate dificultăţile copiilor, de a încuraja toate iniţiativele şi operele de asistenţă, de caritate, de protejare şi de educare morală şi religioasă a copiilor. Copilul trebuie să fie în mod special asistat şi educat până la vârsta adultă prin căile de mai jos.

1. Cateheza

Cateheza şi orele de religie sunt două moduri complementare de educaţie şi de formare religioasă, care nu se exclud reciproc; valoarea şi limitele catehismului de tip "întrebare răspuns"; nu se poate comunica cu copiii fără un limbaj concret, vital, audio-vizual. În această problematică a comunicării în cateheză, este foarte importantă folosirea mijloacelor de comunicare socială, audiovizuale (filme, diapozitive), jurnale, reviste, cărţi etc.

2. Liturgia şi sacramentele

Pastoraţia nu poate să separe cateheza de sacramente, ambele sunt elemente constitutive ale credinţei. Prin participarea la sacramente copilul trebuie să experimenteze încă de la această vârstă întâlnirea personală cu Cristos în Biserica sa.
- Pregătirea copiilor la sacramentele Pocăinţei şi Euharistiei
- Sfânta Liturghie

3. Asistenţa umană şi spirituală acordată copiilor

Prezenţa Bisericii în viaţa copiilor nu trebuie să se reducă numai la momentele de cateheză şi de liturgie, ci trebuie să pătrundă şi în cadrul cotidian al vieţii. Biserica va avea grijă să supravegheze şi să formeze acele medii responsabile cu educaţia copilului, pentru ca împreună să colaboreze în vederea unei formări umane şi spirituale armonioase.

- Familia
- Şcoala
- Biserica parohială
- Organizaţiile

Biserica şi tinerii

Biserica se apropie şi astăzi de tineri cu aceeaşi atitudine a lui Isus din Evanghelia după sfântul Marcu: "Isus, privindu-l, l-a îndrăgit" (Mc 10,21).

Trebuie favorizate şi promovate, atât pentru cei care au rămas aproape de Biserică şi s-au angajat cât şi pentru cei indiferenţi sau dezorientaţi, momente de întâlnire şi de solidaritate, programe de cateheză proprii, experienţe de spiritualitate şi de rugăciune, activităţi de voluntariat, activităţi culturale şi recreative şi orice altă iniţiativă capabilă să devină un instrument valid de promovare şi de evanghelizare a tinerilor.

1. Cateheza şi evanghelizarea

Este necesară educarea la credinţă. Aceasta presupune o concepţie despre credinţă, înţeleasă nu numai ca un tezaur de adevăruri imutabile, ci şi ca o dispoziţie subiectivă faţă de cuvânt şi de viaţa care emană din el. Timpul de şcoală a credinţei, care este cateheza, trebuie să fie un moment de angajare specială pentru o credinţă care să modifice viaţa.

2. Pregătirea şi participarea la sacramente

Adevărata cateheză sau educare la credinţă va conduce la viaţa creştină exprimată, în mod deosebit, prin participarea la sacramente; va face ca tinerii să aibă o sensibilitate sacramentală mai mare şi mai motivată. Sacramentele sunt momente forte ale întâlnirii cu Dumnezeu, sunt puncte de sosire ale maturizării în credinţă.

- Sacramentul Mirului
- Sacramentul Spovezii
- Sfânta Liturghie

3. Pastoraţia vocaţională

Deoarece cei mai mulţi dintre tineri aleg viaţa de familie, pastoraţia Bisericii va trebui să se concentreze în mod deosebit pentru pregătirea tinerilor la celebrarea sacramentului Căsătoriei şi la viaţa de familie.

Este necesară şi o pastoraţie specializată în direcţia vocaţiilor la starea preoţească şi la viaţa consacrată.

4. Asociaţiile şi grupurile de tineri

Asistăm astăzi la dezvoltarea şi la înmulţirea asociaţiilor şi mişcărilor tinereşti, care sunt de mare folos pentru educaţia tinerilor. De aceea, ele nu trebuie descurajate sau condamnate.

5. Asistenţa spirituală şi umană continuă

În ambientul parohial, trebuie luate în consideraţie şi dezvoltate toate acele iniţiative şi structuri parohiale care sunt potrivite pentru a pune în mişcare toate activităţile vieţii tinerilor, cum ar fi oratoriile, echipamentele culturale, sportive, recreative etc. Toate acestea pot contribui foarte mult la formarea tinerilor, mai ales la dezvoltarea simţului comunitar.

6. Prezenţa şi imaginea preotului sau a animatorului

El va trebui să se facă "totul pentru toţi" (1Cor 9,22), pentru a fi cât mai aproape de tineri, pentru a-i conduce şi a-i educa la bine cu iubire sinceră şi disponibilitate totală. Preotul trebuie să se implice în entuziasmul tinerilor, să le împărtăşească idealurile, să-i ajute să depăşească problemele proprii, să-i înveţe să înfrunte situaţiile dificile ale lumii actuale, să se angajeze în formarea lor religioasă şi morală prin cateheză, predică, sacramente, direcţiune spirituală.

7. Câteva probleme particulare

În pastoraţia tinerilor trebuie să se ţină cont de vârstă, pregătirea personală şi mai ales de situaţia economică şi socială instabilă care creează o serie de probleme care nu pot fi ignorate.

Preocuparea Bisericii pentru tineri trebuie să manifeste şi prin grija de a supraveghea toate acele medii, familiale sau sociale (şcoala, mass-media, societatea), în care ei trăiesc, de a păstra dialogul cu ele şi de a lua atitudine ori de câte ori dăunează formării armonioase a tineretului.