Instruirea şi educaţia catolică în şcoală

II. CE TREBUIE SĂ FIM? O Biserică "mamă şi învăţătoare"

A. Instruirea şi educaţia în şcoala catolică

1. O educaţie în armonie cu legislaţia Bisericii şi a statului

Educaţia şi instrumentele privilegiate ale promovării sale se inserează pe deplin în misiunea evanghelizatoare a Bisericii. Conciliul Vatican II, prin documentul Gravissimum educationis momentum, scoate în evidenţă cum s-a trecut de la un concept de educaţie, în care omul era considerat în mod abstract şi pasiv, la un concept de educaţie care aşază în centru persoana umană, subiect activ al procesului educativ.

"Prezenţa Bisericii în domeniul şcolar se manifestă în mod deosebit prin şcoala catolică. Ea urmăreşte mai mult decât celelalte şcoli formarea umană a tinerilor şi, pe plan secundar, celelalte scopuri culturale. Se caracterizează prin crearea în comunitatea şcolară a unei atmosfere însufleţite de spiritul evanghelic al libertăţii şi al iubirii care contribuie la dezvoltarea personalităţii proprii într-o manieră armonioasă, conformă cu făptura cea nouă în care au fost transformaţi prin Botez. Toate aceste elemente contribuie la orientarea întregii culturi umane acumulate de către tineri spre vestea mântuirii, astfel încât cunoaşterea despre lume, viaţă şi om pe care tinerii o dobândesc, după etapele specifice vârstei, să fie luminate de credinţă" (Gravissimum educationis, 8).

Declaraţia Conciliului precizează elementele caracteristice ale şcolii catolice:

a) crearea unei ambianţe însufleţite de valori evanghelice;
b) educarea credinţei, ajutându-i pe cei botezaţi să trăiască asemenea unor adevăraţi creştini;
c) orientarea culturii în armonie cu credinţa.

Şcoala catolică se configurează ca o şcoală pentru persoană şi către persoană. Persoana umană, cu exigenţele sale materiale şi spirituale, este în centrul preocupărilor lui Isus. Pentru aceasta promovarea persoanei umane este şi finalitatea şcolii catolice (cf. La scuola catolica alle soglie del terzo millenio, nr. 9). Această viziune a avut o influenţă şi asupra conceptului de şcoală catolică ce nu mai poate fi definită doar din punct de vedere exclusiv istoric, dar ca unul dintre mijloacele cele mai incisive pentru a cultiva educaţia.

Într-unul din canoanele sale, Codul de drept canonic afirmă următoarele: "Învăţătura şi educaţia religioasă catolică, date în şcoală sau transmise prin diferite instrumente de comunicare socială, sunt supuse autorităţii Bisericii; este de datoria conferinţei episcopale să dea norme generale cu privire la această sferă de activitate, iar datoria episcopului diecezan este de a o organiza şi de a o supraveghea" (Canonul 804 ? 1).

Este reafirmat principiul competenţei exclusive a Bisericii cu privire la instruirea şi educaţia religioasă catolică atât în şcoli cât şi în diferite mijloace de comunicare socială. În cazul şcolilor care îşi propun să dea o educaţie catolică, posibilitatea intervenţiei autorităţii ecleziastice este mai mare, extinzându-se la tot ce ar putea să prejudicieze caracterul creştin autentic al instruirii şi se va exercita fie în mod direct, fie prin intermediul credincioşilor care conduc şcoala, în funcţie de poziţia juridică a acesteia. Pe baza dispoziţiilor date de conferinţa episcopală, episcopul diecezan trebuie să dea o normativă specifică referitor la această materie, validă pentru toate tipurile de şcoli existente în teritoriul său. De asemenea, el are responsabilitatea ca normativa să fie respectată şi, de aceea, are dreptul-datoria de a veghea la acest lucru.

În următorul canon, Codul susţine că "ordinariul locului are dreptul, în dieceza sa, să numească sau să aprobe profesorii de religie; de asemenea, să-i îndepărteze sau să ceară să fie îndepărtaţi, dacă acest lucru se impune, din motive religioase sau morale (Canonul 805).

Dat fiind faptul că educaţia religioasă catolică este supusă autorităţii Bisericii, aceasta are dreptul de a interveni în numirea profesorilor de religie; de asemenea, să ceară înlăturarea lor, atunci când există motive de religie sau moravuri. Intervenţia ordinariului locului în privinţa profesorilor de religie catolică se concretizează în dreptul său de a le încredinţa "missio canonica", sau aproba.

Considerând că învăţământul are ca finalitate "formarea personalităţii umane", Legea învăţământului nr. 84/1995 - modificată prin O.G. nr. 36/1997 şi prin legea nr. 151/1999 stabileşte cadrul de referinţă pentru educaţia valorică. Astfel, sunt menţionate principalele dimensiuni şi mijloace ale acesteia: raportarea elevilor la valorile culturii naţionale şi universale, formarea şi dezvoltarea la elevi a capacităţilor intelectuale, a disponibilităţilor afective şi a abilităţilor practice, în perspectiva instruirii şi autoinstruirii pe durata întregii vieţi, educarea acestora în spiritul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, al demnităţii şi toleranţei, al schimbului liber de opinii.

"Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii în condiţiile legii" (art. 29 din Constituţie). "Cultele religioase au dreptul să înfiinţeze şi să administreze unităţi de învăţământ pentru pregătirea personalului de cult, predarea religiei, asistenţă social-caritativă, patrimoniu, cultură şi artă religioasă, precum şi alte specializări necesare activităţii lor religioase" (art. 40 din Legea privind regimul general al cultelor religioase).